Comisia Europeană (CE) va înfiinţa un observator pentru a inventaria progresele şi pentru a măsura impactul dezvoltării bioeconomiei Uniunii Europene, a anunţat comisarul european pentru cercetare, inovare şi ştiinţă, Máire Geoghegan-Quinn conform precizărilor unui comunicat de presă al CE.
Observatorul va colecta date pentru a urmări evoluţia pieţelor, pentru a inventaria politicile UE naţionale şi regionale în materie de bioeconomie, capacităţile de cercetare şi inovare, precum şi magnitudinea investiţiilor publice şi private în domeniu.
Observatorul va fi coordonat de Centrul Comun de Cercetare, serviciul ştiinţific intern al CE.
Comisarul Geoghegan-Quinn a declarat: "A trecut un an de când am lansat strategia noastră privind bioeconomia. Observăm în prezent că statele membre profită de ocazia oferită de tranziţia către o economie post-petrol bazată pe utilizarea inteligentă a resurselor terestre şi marine. Acţiunea lor este esenţială, deoarece va fi benefică pentru mediul în care trăim, pentru securitatea noastră alimentară şi energetică, precum şi pentru competitivitatea Europei în viitor. Acest observator va contribui la continuarea cu aceeaşi intensitate a acţiunilor în acest domeniu."
Observatorul este un proiect cu durată de trei ani şi va debuta în martie 2013, având scopul de a pune datele pe care le va colecta la dispoziţia publicului, prin intermediul unui portal internet, în 2014.