Compania Antibiotice Iaşi va face donaţii pentru şapte spitale ieşene până la data de 21 martie. Este vorba de un ajutor financiar de 300.000 lei şi medicamente puse la dispoziţie în funcţie de necesităţile fiecărui spital, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.
Ioan Nani, director general al companiei Antibiotice, a declarat: "Solidaritatea, în această perioadă deosebit de dificilă, cu cei care fac tot ceea ce le stă în putinţă pentru a avea grijă de vieţile noastre, este un gest vital şi uman. Ştim că resursele spitalelor sunt limitate acum, când cheltuielile pentru medicamente şi materiale sanitare de protecţie atât de necesare au crescut considerabil. Cu toţii avem acasă copii, părinţi vârstnici, pe care vrem să-i ştim în siguranţă şi să aibă parte de tratament medical adecvat, dacă va fi necesar".
Unităţile spitaliceşti ieşene spre care se vor îndrepta donaţiile companiei Antibiotice sunt:
• Spitalul de Boli Infecţioase Sfânta Cuviosa Parascheva,
• Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. Dr. Nicolae Oblu (spitalul de Neurologie),
• Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Spiridon
• Institutul de Boli Cardiovasculare Prof. Dr. George I.M. Georgescu
• Spitalul Clinic de Pneumologie
• Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii Sfânta Maria
• Spitalul Clinic Dr. I. C. Parhon
Potrivit sursei citate, pentru a preveni răspândirea coronavirusului şi continuarea activitaţii de producţie a medicamentelor, compania Antibiotice a luat toate măsurile pe care le-a avut la dispoziţie pentru a proteja sănătatea angajaţilor: organizarea lucrului de acasă a personalului indirect productiv, limitarea accesului persoanelor străine pe platformă, dezinfecţii periodice ale spaţiilor comune, controale medicale zilnice efectuate de cadrele medicale proprii etc.
"Urmărind cu stricteţe indicaţiile transmise de autorităţi, contribuim fiecare dintre noi la rezolvarea cu consecinţe mult mai reduse, această problemă de sănătate care ne afectează pe toţi", a completat Ioan Nani.
În acest mod, producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi se alătură tuturor celor care susţin comportamentul responsabil faţă de siguranţa, sănătatea şi vieţile semenilor.