Cel mai mare producător român de pavaje, Elis Pavaje, îşi extinde fabrica de lângă Ploieşti pentru a face faţă cererii în creştere de materiale pentru construcţii şi amenajări exterioare. Investiţia este de 13 mil. de euro şi provine din reinvestirea profitului, dar şi din credite bancare, conform unui comunicat remis redacţiei.
Conform comunicatului, situată lângă Ploieşti, la Stoeneşti, fabrica Elis Pavaje este cea de-a doua fabrică din cele cinci deţinute de companie, şi a fost construită în 2007. Având acum o suprafaţă de 5 ha, fabrica se va extinde cu încă 4 ha. Capacitatea de producţie a acesteia se va dubla, urmând să ajungă la 10.000 mp de pavele / zi, de asemenea, urmează a se implementa utilaje pentru producţia de rigole şi elemente de canalizare.
Impactul pozitiv al extinderii fabricii va fi resimţit şi în numărul de angajaţi, în prezent aici lucrează 60 de salariaţi, iar după extindere numărul total de persoane care va lucra va fi de 120. În prezent, compania are un număr total de 845 salariaţi.
"Extinderea fabricii de la Stoeneşti este necesară pentru a acoperi cererea din piaţă. Liniile de producţie vor realiza toate gamele de produse Elis Pavaje: pavele premium şi standard, dale, borduri, bolţari, blocheţi, produse din beton pentru amenajarea grădinii, inclusiv elemente de canalizare şi rigole, pe care nu le produceam până acum în această fabrică. Venim în sprijinul industriei noastre cu produse de calitate româneşti, realizate din materie primă de la noi din ţară şi din reciclarea materialelor de construcţii. Cu această ocazie va creşte şi echipa noastră de la Stoeneşti şi aşteptăm cu nerăbdare să ne cunoaştem şi să integrăm în familia Elis Pavaje noi colegi." - a precizat Emil Goţa, Directorul General Elis Pavaje
Lucrările pentru extinderea fabricii vor fi finalizate în septembrie 2024, când vor fi puse în funcţiune şi noile utilaje. Prin creşterea capacităţii de producţie, Elis Pavaje îşi va consolida poziţia de lider în topul producătorilor de materiale de construcţii destinate amenajărilor exterioare.