Cheltuielile militare au depăşit 1,5 trilioane de dolari pe an

Alexandra Crăciun
Ziarul BURSA #Companii #Apărare / 4 aprilie 2013

Cheltuielile militare au depăşit 1,5 trilioane de dolari pe an

Grecia, în topul importatorilor de armanent

Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace din Stockholm: "Anual, la nivel global, cheltuielile militare sunt de aproximativ 1,5 trilioane de dolari"

Tratatul privind comerţul cu arme a fost ratificat în această săptămână

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a ratificat, în această săptămâ­nă, primul tratat internaţional cu privire la comerţul cu arme, acesta urmând a fi semnat pe 3 iulie 2013. Iran, Siria şi Coreea de Nord au blocat, săptămâna trecută, adoptarea acestui prim tratat internaţional care ar urma să limiteze comerţul de arme la valoarea de 70 de miliarde de dolari pe an.

Oficialii celor trei ţări au declarat că acest acord le "ignoră" interesele şi nu reuşeşte să limiteze traficul de arme de pe piaţa neagră.

Mihail Ulianov, directorul departamentului pentru probleme de securitate şi dezarmare din minis­terului de externe al Rusiei, prezent la reuniune, a menţionat că guvernul de la Kremlin va examina acordul internaţional cu privire la comerţul cu arme înainte de a decide dacă îl va semna. Conducerea de la Kremlin a hotărât, în final, să nu semneze tratatul.

În ultimii doi ani, cheltuielile militare au depăşit 1.500 miliarde dolari pe an, conform datelor Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (Stockholm International Peace Research Institute - SIPRI), ajungând în felul acesta la aceeaşi valoare cu cea a cheltuielilor din perioada Războiului Rece.

Totodată, potrivit unui raport oficial al NATO, Statele Unite ale Americii conduc în clasamentul bugetului alocat sectorului militar (683,7 miliarde de dolari), fiind urmate de China (143 miliarde de dolari), Rusia (71,9 miliarde de dolari), Marea Britanie (62,7 miliarde) şi de Franţa, Japonia, India, Arabia de Sud şi Brazilia, cu valori de aproximativ 45 miliarde de dolari.

Mai mult, în 65% dintre ţările pentru care datele au fost disponibile, cercetătorii SIPRI au observat că acestea şi-au sporit bugetul militar în ultimii ani, deşi produsul lor intern brut a scăzut pe fondul crizei financiare.

Cheltuielile militare în Europa au fost, în ultimii doi ani, de aproximativ 386 miliarde de dolari, unul din cele mai mari bugete pentru apărare fiind cel al Greciei. Guvernul de la Atena a dedicat apărării un procent de 3,1% din PIB, de 1,5 ori mai mult decât media Uniunii Europene (UE), deşi produsul intern brut s-a micşoarat cu aproximativ 25% în ultimii doi ani.

Secretarul General al NATO, Anders Rasmussen, a precizat, la începutul anului, că dintre ţările europene membre ale alianţei nord-atlantice, doar două au alocat mai mult de 2% din PIB pentru cheltuielile legate de sectorul militar, una fiind Grecia.

Din 2002 până în 2006, Grecia a fost cel de-al patrulea importator de arme al lumii şi, în ciuda tăierilor de buget şi a împrumuturilor de la UE şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), statul elen rămâne în topul importatorilor de armament.

Conform datelor oficiale, numai în 2011 guvernul de la Atena a cheltuit 7 miliarde de dolari pentru achiziţionarea de armament militar din Germania. În prezent, statul elen reprezintă una din cele mai mari pieţe de desfacere ale Germaniei pe sectorul vânzărilor de armament şi tehnologie militară.

Vânzările de armament între 2002-2011 au crescut cu 51%

Vânzările de armament la nivel global sunt concentrate în jurul câtorva ţări, primii cinci exportatori, SUA, Rusia, Germania, Franţa şi China.

Peste 30% din armamentul militar la nivel global este exportat de Statele Unite ale Americii. Cei mai mari importatori ai armelor americane sunt Coreea de Sud (15%), Israel (13%) şi Emiratele Arabe Unite. Potrivit unui raport al congresului american, în 2011, Statele Unite ale Americii au acordat licenţe de export pentru armament de aproximativ 44,3 miliarde de dolari.

Rusia este cel de al doilea distribuitor de arme pe plan mondial, livrând peste 23% din totalul recuzitei militare a lumii. Cei mai importanţi clienţi ai Rusiei sunt China şi India, potrivit oficialilor ruşi.

Cel de al treilea exportator de arme ca mărime de pe mapamond este Germania, ale cărei exporturi de armament s-au dublat în ultimii cinci ani, majoritatea armelor fiind vândute celor două state rivale, Turcia şi Grecia, precum şi statelor din Golful Persic.

Totodată, din 1998 până în 2001, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Franţa au câştigat mai mulţi bani din vânzările de arme către ţările în curs de dezvoltare decât au oferit drept ajutor umanitar, constată analiştii de la SIPRI.

Bugetul pentru apărare al României, în creştere cu 14,61%

Potrivit Proiectului de Lege privind Bugetul de stat pe anul 2013, publicat de Ministerul Finanţelor Publice, bugetul propus pentru acest an pentru Ministerul Apărării Naţionale va fi de 5,6 miliarde lei în creştere cu 14,61% faţă de 2012.

Ţara noastră negociază din 2012 achiziţionarea unei escadrile (12 bucăţi) de avioane F-16 second hand din Portugalia.

Mircea Duşa, ministrul Apărării, a anunţat că o comisie tehnică a MApN va merge săptămâna aceas­ta în Portugalia pentru a demara dis­cuţiile tehnice, urmând ca ulterior el să negocieze cu omologul său lusitan, José Pedro Aguiar-Branco.

Mircea Duşa a spus: "Decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este ca România să achiziţioneze avioane multirol care sunt deja în uz. Au fost primite mai multe oferte, iar în prezent suntem în discuţii cu Portugalia. Am fost mandatat la ultima şedinţă CSAT pentru a demara discuţiile cu partea portugheză. O comisie tehnică a MApN se va deplasa, săptămâna aceasta, la Lisabona pentru a demara discuţiile tehnice, urmând ca şi eu să mă întâlnesc cu omologul portughez pentru a definitiva negocierile".

Bugetul pentru această achiziţie se ridică la aproape 700 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb