România va deveni un canal preferat al cooperării ţărilor din Europa Centrală şi de Est cu China, a declarat ministrul pentru Mari Proiecte, Dan Şova, ieri, în cadrul Forumului Economic China-Europa Centrală şi de Est, de la Palatul Parlamentului. De asemenea, domnia sa a mai spus că se urmăreşte ca ţara noastră să devină centrul informatic al Europei Centrale şi de Est în ceea ce priveşte aceste relaţii.
Dan Şova a mai declarat că energia şi industria, agricultura şi fondurile europene susţin creşterea economică: "Ne bazăm pe o economie competitivă, caracterizată de scheme de ajutor de stat, o nouă lege a parteneriatelor publice-private şi pe o stabilitate economică solidă. România nu a reuşit în ultima vreme să ducă la capăt vreun proiect de concesiune sau parteneriat public-privat". Domnia sa a conchis: "Suntem pe drumul cel bun. Cred că de data aceasta vom avea succes, mai ales că suntem mai bine pregătiţi, mai inteligenţi şi mai transparenţi".
Ministrul pentru marile proiecte a afirmat că trebuie să ne concentrăm atenţia pe atragerea investiţiilor mari, pe termen lung. China este unul dintre cei mai mari exportatori de capital din lume şi suntem pregătiţi să implementăm programe investiţionale cu privire la dezvoltarea relaţiilor bilaterale. Există oportunităţi importante de investiţii în turism, energie, agricultură, infrastructură şi sectorul IT&C, consideră domnia sa.
Totodată, Sun Chenghai, oficial al Guvernului Chinez, a declarat că relaţiile comerciale şi economice dintre China şi Europa Centrală şi de Est sunt în creştere şi că există un interes reciproc în ceea ce le priveşte. Domnia sa a declarat că dublarea comerţului bilateral dintre cele două părţi în următorii cinci ani se poate face "numai prin cooperare bazată pe încredere reciprocă".
Companiile din China şi-au manifestat interesul pentru proiecte de infrastructură rutieră, precum Centura Bucureştiului şi Autostrada Craiova-Piteşti, a mai declarat Dan Şova.
Domnia sa apreciază: "Forţa financiară a companiilor chineze, cât şi cea a băncilor din China este foarte importantă şi ar reprezenta un plus de competitivitate pentru toate procedurile organizate. Centura Bucureştiului şi autostrada Craiova-Piteşti sunt cele mai importante proiecte la care mă aştept să participe companii din China".
Potrivit ministrului pentru marile proiecte, pentru Autostrada Transilvania şi-au exprimat interesul chinezii încă din vară. "Cred că am reuşit să convingem pe toţi investitorii chinezi că dacă vor participa la proceduri de licitaţie transparente şi vor avea cele mai bune oferte vor fi şi selectaţi. Până acum a existat o rezervă din partea lor în legătură cu ideea că dacă ar fi avut o ofertă foarte bună, n-ar fi fost selectaţi din motive subiective. Cred că această rezervă s-a risipit"; a conchis Dan Şova.
1. Lipsa de modestie este revelatoare
(mesaj trimis de Theodor în data de 27.11.2013, 12:17)
Daca citea clasicii chinezi,domnul Sova i-ar fi lasat pe altii sa ne laude