FORUM ECONOMIC Traian Halalai, EximBank: "Urmărim posibilitatea unui acord de colaborare cu cei de la China Development Bank"

V.P.
Ziarul BURSA #Companii / 27 noiembrie 2013

Traian Halalai, EximBank: "Urmărim posibilitatea unui acord de colaborare cu cei de la China Development Bank"

Cooperarea dintre instituţiile financiare din România şi China reprezintă un pas de importanţă majoră în dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale, a declarat Traian Halalai, preşedintele EximBank România. Totodată, domnia sa a declarat că, în contextul amintit, analizează cu autorităţile şi toate părţile guvernamentale implicate posibilitatea unui acord de cooperare cu China Development Bank. "Suntem deschişi să trecem pe acest nou nivel de cooperare, mai ales că ambele instituţii dispun de o gamă diversificată de produse şi servicii specifice de susţinere a exportului şi investiţiilor în străinătate, deplin armonizate cu bunele practici şi reglementările internaţionale", a declarat Halalai.

Preşedintele EximBank România a mai precizat că orientarea către parteneriate pe termen lung a devenit o necesitate pentru ţările cu o economie în curs de dezvoltare şi că, în contextul în care exportatorii românii doresc să diversifice destinaţiile de export, piaţa chineză reprezintă o alternativă, oferind oportunităţi extraordinare: "Lucrurile au evoluat în direcţia bună - în ultimii ani, exporturile României către China s-au dublat, dar deficitul comercial rămâne uriaş. Suntem convinşi că având suportul EximBank, firmele româneşti pot reduce din acest deficit şi, de asemenea, credem că paleta produselor ce pot fi livrate pe piaţa chineză ar putea excede aria celor agroalimentare, mergând către zonele de nişă cum ar fi înaltă tehnologie şi software", a mai spus Traian Halalai.

El a menţionat că intensificarea schimburilor comerciale dintre România şi China din ultimii ani a determinat în mod firesc şi formalizarea relaţiilor de cooperare între principalele instituţii financiare cu capital de stat din cele două ţări, al căror mandat constă în susţinerea tranzacţiilor internaţionale şi a proiectelor prioritare pentru dezvoltarea economiilor naţionale.

"Un prim pas l-a constituit semnarea în anul 2004 a unui acord-cadru de cooperare între Banca de Export-Import a României, EximBank România, şi Banca de Export-Import a Chinei, China Exim Bank. Odată cu semnarea acestui document, s-a deschis un canal transparent de comunicare în favoarea companiilor româneşti şi chineze care doresc să iniţieze relaţii de afaceri şi să le deruleze în condiţii de siguranţă şi predictibilitate", se mai arată într-un comunicat al băncii.

De asemenea, pentru susţinerea cu succes a tranzacţiilor bilaterale, în acelaşi an 2004, EximBank România a stabilit un parteneriat cadru şi cu Agenţia de Asigurare a Exportului din China, China Export and Credit Insurance Corporation Sinosure, instituţie similară în domeniul asigurării creditelor de export şi a investiţiilor în străinătate.

Extinderea mandatului EximBank România şi în sfera susţinerii proiectelor prioritare ale economiei româneşti, îndeosebi a proiectelor prioritare din infrastructură, energie, dezvoltare regională, a condus la semnarea în 2007 a Acordului-cadru de cooperare între EximBank România şi China Development Bank. Acesta a reprezentat un pas important pentru identificarea de soluţii financiare complexe, adaptate specificului acestor proiecte derulate de regulă în parteneriat public-privat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb