Companiile au renunţat la vile şi preferă clădirile pentru birouri

A.G.R.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 4 noiembrie 2008

Companiile au renunţat la vile şi preferă clădirile pentru birouri

Interesul pentru închirierea spaţiilor de birouri în vile a înregistrat o scădere semnificativă în ultimele 18 luni, însă aceasta a fost compensată de creşterea numărului de cereri de închiriere în clădirile de birouri, chiar şi pentru firmele mici, se arată într-un studiu realizat de compania Esop Consulting privind piata spaţiilor de birouri. "Cererea mare de spaţii de birouri înregistrată în primele şase luni ale anului a continuat trendul remarcat încă din a doua jumătate a anului 2007, când gradul de neocupare a înregistrat un minim istoric de 0,2-0,4 la sută pentru spaţiile moderne din zone ultra-centrale şi centrale, respectiv 2,2 - 2,6 la sută pentru cele situate în alte zone sau de calitate mai scăzută", a precizat Mirela Raicu, partener Esop.

Dacă până acum se considera că spaţiile în clădirile de birouri aveau anumite dezavantaje, precum numărul redus de locuri, chiriile destul de ridicate, locaţia - în unele cazuri -, iar firme de renume şi-au închiriat spaţii pentru sedii în vile cochete situate în centrul oraşului, în ultimii doi ani cererea pentru birourile în vile a scăzut semnificativ în preferinţele companiilor, inclusiv a celor de talie medie şi mică. Această schimbare a intervenit în contextul în care spaţiile situate în clădiri de birouri s-au înmulţit, iar companiile au căpătat, treptat, o mai mare siguranţă şi putere financiară.

"Am observat o scădere semnificativă a numărului de tranzacţii pentru vile de închiriat pentru spaţii de birouri. Aproximativ 75 la sută dintre solicitările ce ajung în cadrul companiei noastre vizează prioritar închirierea unui spaţiu în clădire de birouri", a subliniat Mirela Raicu.

Potrivit acesteia, spre deosebire de perioada 2002-2005, când vilele reprezentau principala alternativă pentru companii, în special pentru cele ce alocau un buget între 9 şi 13 euro/metrul pătrat, în prezent preţurile spaţiilor de birouri în vilă sunt aproape duble, majoritatea fiind concentrate în marja 17-22 euro/metrul pătrat, ajungând, în cazul imobilelor de patrimoniu, până la 25-30 de euro/metrul pătrat.

Un alt motiv pentru care spaţiile în vile nu mai sunt atât de populare este faptul că ele au fost proiectate pentru locuinţe şi nu pentru birouri, iar împărţirea lor nu poate coincide cu dorinţele clientului. Astfel, un dormitor spaţios se poate trans­forma într-un birou, însă un living, oricât de spaţios ar fi, va fi greu de transformat într-o sală de conferinţe.

Concluzia este că majoritatea companiilor optează pentru birouri în clădiri pentru că e la modă, pentru că e mai rentabil, pentru că e mai comod sau pentru că, aici, condiţiile create sunt optime companiei. Studiul realizat de Esop Consulting arată că şi managerii de IMM-uri se orientează spre spaţii care să cores­pundă tuturor criteriilor companiei, plecând de la accesibilitatea zonei până la posibilitatea de împărţire a spaţiului, exis­tenta unor condiţii decente pentru angajaţi şi, nu în ultimul rând, un preţ rezonabil. Ştiut fiind faptul că o clădire de birouri oferă spaţii deschise, paza, administrarea clădirii şi diverse alte facilităţi pentru angajaţi, creşterea preţului vilelor din centru s-a dovedit a fi criteriul definitoriu pentru relocarea unui număr din ce în ce mai mare de companii în clădiri de birouri.

În opinia Mirelei Raicu, vilele încă au potenţial de tranzacţionare pe piaţa birourilor, însă acest lucru doar în măsura în care politica de preţ practicată de proprietarii acestora va fi una realistă, ţinând cont de avantajele şi dezavantajele aces­tui tip de spaţii.

"Faţă de chiriile practicate în momentul de faţă, chirii care au dus la creşterea perioadelor de neocupare a vilelor, de la 3 - 4 luni, cât era considerat relativ normal în perioada 2006-2007, la 4-6 luni şi chiar mai mult în prezent, credem că valoarea reală şi de tranzacţionare pe acest segment de piaţă este cu cel puţin 20-25 la sută mai jos. Până când proprietarii nu vor înţelege şi efectua astfel de ajustări ale chiriilor vilelor, credem că acest segment va rămâne relativ blocat", a spus Raicu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb