"CONCURENŢA" A AMENDAT CU 29 MILIOANE EURO MEGA IMAGE, METRO, REAL ŞI SELGROS Fost vicepreşedinte al CC: "Decizia Consiliului Concurenţei poate provoca diminuarea numărului promoţiilor"

VALENTIN BUSUIOC
Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 14 ianuarie 2015

Fost vicepreşedinte al CC: "Decizia Consiliului Concurenţei poate provoca diminuarea numărului promoţiilor"

Actualizare 16:03 Real: "Aşteptăm argumentele pe care se bazează această decizie"

Real Hypermarket România SRL a luat cunoştinţă de decizia Consiliului Concurenţei de sancţionare a retailerului împreună cu alte companii de pe piaţa de retail din România, potrivit unui răspuns la o solicitare a Ziarului BURSA.

"Aşteptăm comunicarea oficială a deciziei autorităţilor de concurenţă pentru a vedea care sunt argumentele pe care se bazează această decizie. Precizăm faptul că Real Hypermarket România a avut întotdeauna ca prioritate respectarea legilor şi reglementărilor locale cu privire la concurenţă", mai arată sursa citată.

(Alexandru Costea)

------------

Consiliul Concurenţei (CC) a amendat retailerii Mega Image, Metro, Real şi Selgros cu o sumă totală de peste 127,32 milioane lei (29 milioane euro), fiind acuzaţi de înţelegeri între ei pentru fixarea preţurilor în timpul promoţiilor, în perioada 2005-2009, potrivit unui comunicat trimis ieri redacţiei. În acelaşi timp, 21 de furnizori ai celor patru retaileri au primit de la CC amenzi de peste 26,7 milioane lei (6 milioane euro).

Autoritatea de concurenţă a explicat: "În urma investigaţiei, a fost sancţionată încălcarea legii concurenţei atât pentru stabilirea preţurilor de revânzare (de raft), cât şi pentru comportamentul companiilor în cadrul promoţiilor".

Consiliul Concurenţei susţine că preţurile de vânzare la raft nu erau stabilite conform regulilor de piaţă, prin raportul cerere-ofertă, ci furnizorul şi retailerul stabileau un preţ fix sau minim.

"Această practică conduce la preţuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă preţul sub limita stabilită cu furnizorul", precizează CC.

În ceea ce priveşte comportamentul companiilor la promoţii, contractele sau documentele contractuale dintre unii retaileri şi furnizori conţineau o clauză care prevedea că, în aceeaşi perioadă, furnizorii nu puteau realiza promoţii simultane în diferite lanţuri de retail, acestea putând doar să alterneze, acuză autoritatea de concurenţă. "În acest fel, consumatorul final nu putea avea acces, în acelaşi timp, la promoţii şi implicit la cel mai mic preţ, în magazine concurente. Decizia de a realiza sau nu promoţii în lanţuri de magazine concurente trebuie să aparţină furnizorului", punctează Consiliul Concurenţei.

Valentin Mircea, fost vicepreşedinte (2011-2013) al Consiliului Concurenţei, a dezaprobat decizia autorităţii, calificând-o drept "exces de zel" şi avertizând că astfel de hotărâri duc la micşorarea numărului promoţiilor.

Domnia sa ne-a explicat: "Nu prea cred în această decizie. Cunosc, în linii mari, situaţia de acolo. Chiar dacă este o hotărâre aparent de impact (sunt nişte retaileri şi distribuitori mari), mie mi se pare un exces de zel al Consiliului, cel puţin în acest caz. E de efect să amendezi producătorii de alimente, fiindcă ei, la rândul lor, nu sunt foarte populari printre cetăţeni. Practica pe care Consiliul o investiga se referea la promoţii. Acestea, în sine, sunt bune pentru clienţi. Evident că sunt temporare, fiindcă furnizorii şi retailerii suportă un cost şi îşi reduc marjele de profit. Practic, Consiliul a incriminat faptul că firmele respective organizau împreună promoţii, dar fără să spună cum puteau proceda altfel. Mi-e teamă că promoţiile, probabil, se vor împuţina destul de mult în perioada următoare, ceea ce nu este bine. Până la urmă, ajungi la un rezultat contrar".

Fostul vicepreşedinte al CC a subliniat că practica sancţionată de autoritate se întâlneşte în întreaga piaţă, adăugând că îşi doreşte ca instituţia să dea, mai degrabă, amenzi în cazuri de cartel. Valentin Mircea a comentat: "În realitate, vorbim despre o practică în ansamblul întregii pieţe. Consiliul a sancţionat doar câteva firme. Dar toate vor lua act de poziţia oficială şi îşi vor reorganiza modul de organizare a promoţiilor, iar un retailer are, în general, marje foarte mici de profit în timpul unor astfel de evenimente.

Dacă furnizorul nu dă, la rândul lui, un preţ mai bun pentru un produs, e greu ca retailerul să facă promoţii. Probabil că vor rămâne doar ofertele pe care furnizorii le vor organiza, nu şi retailerii. Nu este o decizie de care să fii încântat. Dincolo de faptul că vedem nişte nume mari şi faptul că mai face câte ceva Consiliul, eu aş fi vrut să văd amenzi în cazuri de cartel. Aici nu este cartel, ci un acord vertical la lumină".

Selgros, Mega Image şi Tymbark vor contesta în instanţă amenzile Consiliului Concurenţei

Selgros respinge acuzaţiile Consiliului Concurenţei şi a pus la dispoziţia organismului oficial o expertiză din care rezultă că, în situaţiile investigate, clienţii lanţului de hypermarketuri au beneficiat de preţuri mai mici decât preţurile de piaţă, informează un răspuns transmis la solicitarea ziarului BURSA.

Oficialii lanţului de magazine ne-au transmis: "Selgros Cash & Carry SRL a luat act cu surprindere de decizia Consiliului Concurenţei de sancţionare a companiei noastre, împreună cu alte companii de pe piaţa de retail din România. Respingem categoric acuzaţiile Consiliului Concurenţei, care a luat această decizie fără o minimă analiză economică, deşi regulile de concurenţă nu pot fi aplicate în absenţa identificării şi evaluării realităţilor economice. Menţionăm că Selgros Cash&Carry SRL a pus la dispoziţia Consiliului Concurenţei şi o expertiză, din care rezultă neîndoielnic că în situaţiile investigate clienţii Selgros Cash & Carry SRL au beneficiat de preţuri mai mici decât preţurile de piaţă". Compania menţionează că aşteaptă motivarea deciziei CC, ca să poată lua măsurile juridice ce se impun împotriva acesteia. Selgros Cash&Carry România, parte din grupul elveţian TransGourmet Holding SE, are o reţea de 19 magazine şi afaceri de 700 milioane euro.

Mega Image a anunţat, ieri, că îşi rezervă dreptul să conteste în instanţă decizia Consiliului Concurenţei, după comunicarea oficială a deciziei motivate, precizând că amenda nu este plătibilă până la această dată. Retailerul a transmis: "Mega Image a luat la cunoştinţă decizia anunţată de Consiliul Concurenţei privind sancţionarea companiei cu suma de 24.569.530 lei, alături de sancţionarea altor lanţuri de magazine şi furnizori din piaţa de retail. Decizia Consiliului Concurenţei vizează o perioadă istorică, respectiv 2005-2009, şi priveşte o presupusă încălcare a legislaţiei româneşti în domeniul concurenţei. Mega Image îşi rezervă dreptul de a contesta decizia în instanţele de judecată după comunicarea oficială a deciziei motivate. Amenda nu este plătibilă până la această dată".

De asemenea, producătorul de băuturi răcoritoare, produse instant şi paste făinoase Tymbark Maspex România spune că decizia Consiliului Concurenţei de sancţionare este, în egală măsură, nelegală şi neîntemeiată, iar concluziile raportului de investigaţie sunt total nejustificate şi nedovedite. Ioana Vişean, public relation manager al companiei, a precizat, potrivit Mediafax: "Considerăm că argumentele prezentate de companie, atât pe parcursul verificărilor, cât şi prin obiecţiunile transmise Consiliului şi în cadrul audierilor desfăşurate în luna octombrie 2014, au demonstrat că acuzaţiile Consiliului sunt cert nefundamentate şi lipsite de suport. Compania noastră este decisă să conteste în instanţă decizia Consiliului Concurenţei".

Metro nu comentează până nu primeşte o decizie oficială a Consiliului Concurenţei

Lanţul de hypermarketuri Metro a transmis, la cererea noastră, că nu a primit o decizie oficială din partea Consiliului Concurenţei, aşadar nu poate face comentarii pe acest subiect. "Am luat cunoştinţă despre informaţiile din comunicatul de presă de pe site-ul Consiliului Concurenţei. Până în acest moment, nu am primit o decizie oficială din partea Consiliului Concurenţei, aşadar nu putem face comentarii pe subiect", ne-au comunicat reprezentanţii Metro.

La sfârşitul anului trecut, CC a declanşat o nouă investigaţie, care vizează posibila încălcare a regulilor de concurenţă naţionale şi comunitare de alte lanţuri de retail din ţara noastră: Auchan România SA, Carrefour România SA, România Hypermarche SA (Cora), Kaufland România SCS şi furnizori ai acestora. În investigaţia declanşată, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate, documentele astfel ridicate fiind analizate de autoritatea română de concurenţă.

Tot la finele lui 2014, Guvernul a aprobat Memorandumul privind înfiinţarea unui sistem de monitorizare a preţurilor bunurilor de consum, respectiv "Monitorul preţurilor bunurilor de consum". Proiectul, ce va fi derulat de Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România), cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi al Consiliului Concurenţei, prevede crearea unui platforme on-line, care să afişeze săptămânal preţurile produselor ce fac parte din coşul zilnic al populaţiei. Obiectivele proiectului sunt, pe de o parte, informarea consumatorilor, care vor putea compara preţurile şi identifica magazinele de unde pot cumpăra alimentele de bază la cele mai mici preţuri, iar pe de altă parte scăderea preţurilor, ca urmare a creşterii concurenţei între magazine.

Autoritatea de Concurenţă mai arată: "Aceste acţiuni ale Consiliului Concurenţei se înscriu în trendul european privind acordarea unei mai mari atenţii sectorului de comercializare a produselor alimentare prin intermediul lanţurilor de retail. În anul 2013, Autoritatea de concurenţă din Austria a amendat grupul Rewe pentru înţelegeri cu un grup de furnizori pentru fixarea preţurilor de vânzare la raft, a preţurilor de promoţie şi a intervalelor exclusive pentru realizarea promoţiilor. O altă investigaţie care vizează segmentul de retail alimentar se află în desfăşurare la autoritatea germană de concurenţă".

Companiile sanctionate sunt:

1.Mega Image SRL - 24.569.530 lei (5,6 milioane euro)

2.Metro Cash&Carry Romania SRL- 49.684.182 lei (11,3 milioane euro)

3.Real Hypermarket Romania SRL- 23.869.142 lei (5,5 milioane euro)

4.Selgros Cash&Carry Romania SRL- 29.202.355 lei (6,6 milioane euro)

5.Agroalim Distribution SRL - 607.214 lei (138.000 euro)

6.Albalact SA - 2.199.507 lei (499.888 euro)

7.Argus SA - 623.106 lei (141.615 euro)

8. Covalact SA - 659.267 lei (149.833 euro)

9.Cramele Halewood SA - 278.694 lei (63.340 euro)

10.Danone PDPA SRL- 2.639.243 lei (599.828 euro)

11.De Silva Intermed SRL - 31.753 lei (7.217 euro)

12.Delaco Distribution SA - 910.047 lei (206.829 euro)

13.Gerola Prodinvest SRL - 308.923 lei (70.210 euro)

14.Granddis SRL - 327.157 lei (74.354 euro)

15.Impex Bock SRL - 5.751 lei (1.307 euro)

16.Macromex SRL - 2.354.190 lei (535.043 euro)

17.Napolact SA - 1.164.467 lei (264.652 euro)

18.Parmalat Romania SA - 269.852 lei (61.330 euro)

19.Prodlacta SA - 166.122 lei (37.755 euro)

20.Quadrant-Amroq Beverages SRL - 3.193.541 lei (725.805 euro)

21.Star Foods EM SRL - 1.953.160 lei (443.900 euro)

22.Transilvania General Import Export SRL - 4.693.436 lei (1,1 milioane euro)

23.Tymbark Maspex Romania SRL - 1.646.923 lei (374.301 euro)

24.Whiteland Import Export SRL - 2.324.484 lei (528. 292 euro)

25.Zarea SA - 347.489 lei (78. 975 euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb