CONFERINŢA "BURSA" FINANŢAREA EUROPEANĂ - OPORTUNITATE A RELANSĂRII ECONOMICE Gheorghe Ialomiţianu: Atragerea fondurilor europene - prioritate zero în acordul dintre Executiv şi organismele internaţionale

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 25 mai 2011

Gheorghe Ialomiţianu: Atragerea fondurilor europene - prioritate zero în acordul dintre Executiv şi organismele internaţionale

Atragerea fondurilor europene reprezintă prioritatea zero care se regăseşte în acordul încheiat de Guvernul ţării noastre cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Banca Mondială (BM) şi Comisia Europeană (CE), a declarat, ieri, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor Publice, în cadrul Conferinţei Finanţarea Europeană - Oportunitate a Relansării Economice, organizată de ziarul BURSA. Potrivit domniei sale, absorbţia fondurilor europene şi alocarea de resurse bugetare pentru investiţii reprezintă priorităţile principale ale autorităţilor, în acest an.

"Deşi stăm foarte bine la proiectele depuse, plăţile către benefeciari ajung la doar 11,9% din suma totală alocată ţării noastre în perioada 2007-2013. Trebuie să devenim mai eficienţi în atragerea de fonduri europene. De asemenea, este nevoie ca băncile să se implice mai mult în cofinanţare", a precizat ministrul Finanţelor.

Potrivit lui Gheorghe Ialomiţianu, în prezent s-a creat o stabilitate la nivel macroeconomic, cadrul fiind foarte bun pentru atragerea investitorilor şi a fondurilor europene. Domnia sa a anunţat, de asemenea, că birocraţia reprezenta un obstacol în calea accesării cu succes a fondurilor europene: "Erau structuri ale Guvernului care efectuau controale excesive. S-au luat măsuri în acest sens şi lucrurile au început să funcţioneze mai bine".

Ministrul de resort a spus că, anul trecut, au fost alocate, de la bugetul de stat, 13 miliarde lei pentru co-finanţarea proiectelor dezvoltate din fonduri europene. În acest an, Guvernul a alocat 13,5 miliarde lei în acest scop, urmând ca, anul viitor, proiectele realizate cu bani europeni să fie co-finanţate cu mai mult de 22 miliarde lei din bugetul de stat.

Renunţarea la unele dintre proiectele mari - o problemă în cazul accesării de fonduri europene pentru agricultură

Sfârşitul anului 2010 şi începutul aces-tui an "ne oferă certitudinea că anul 2011 va fi unul bun", a declarat Valeriu Tabără, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale. Potrivit domniei sale, ţara noastră are o valoare agricolă enormă. Valeriu Tabără a subliniat că România beneficiază de una dintre cele mai importante sume din fondurile europene, respectiv 11 miliarde euro, adică circa 36-37% din fondurile alocate 2007-2013: "Doar pentru 2010 există plăţi integrale în conturile agricultorilor de circa 3,4 miliarde euro. Până acum prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), au fost alocate 2 miliarde euro, alte 4 miliarde fiind angajate în contracte".

Pentru o accesare mai bună a fondurilor europene, ministerul de resort a încheiat un parteneriat cu câteva bănci comerciale, care vizează oportunităţi de finanţare pentru derularea proiectelor selectate.

Valeriu Tabără a menţionat că, printre problemele întâlnite în absorbţia fondurilor europene, se numără renunţarea la unele proiecte mari, dar şi relaţia nu tocmai bună pe care o au beneficiarii cu firmele de consultanţă şi băncile.

Ministrul Agriculturii a declarat că se încearcă transferul unei părţi din fondurile alocate pentru măsurile din PNDR care prezintă mai puţin interes, pentru investiţii şi modernizare. De asemenea, domnia sa a precizat că unul dintre programele de mare succes din fonduri europene este dezvoltarea fermelor de subzistenţă. Până acum au fost realizate circa 70.000 de astfel de proiecte, urmând ca, până la finalul lunii iunie, să se ajungă la aproximativ 90.000 de ferme de subzistenţă.

Ialomiţianu, despre o posibilă remaniere:

Gheorghe Ialomiţianu a afirmat, ieri, că subiectul remanierii sale nu îl preocupă, însă, în cazul unei astfel de decizii, se va întoarce în Parlament cu impresia că a realizat lucruri foarte importante: "Dacă se va lua o decizie de genul acesta, mă întorc în Parlament. Nu este niciun fel de problemă. Rămân cu o impresie foarte bună, că am realizat lucruri foarte importante în această echipă".

Perioadă favorabilă pentru atragerea de bani de pe pieţele internaţionale

Ministrul Finanţelor Publice, domnul Gheorghe Ialomiţianu, a precizat, ieri, că este o perioadă favorabilă pentru atragerea de bani de pe pieţele internaţionale. "Noi nu suntem în situaţia de a nu avea resurse pentru finanţarea cheltuelilor bugetare. Suntem în situaţia chiar să amânăm momentul, dacă nu avem o situaţie favorabilă", făcând referire la împrumuturile pe piaţa internaţională, printr-o emisiune de obligaţiuni.

Gheorghe Ialomiţianu a specificat că încrederea investitorilor străini în economia românească este destul de mare, adăugând că ţara noastră are credibilitate pe pieţele financiare.

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Bogdan Drăgoi, a afirmat, recent, că România va efectua prima emisiune prin programul MTN (Medium Term Notes) în prima parte a acestui an şi va lansa o altă licitaţie în a doua jumătate a anului 2011.

Guvernul a aprobat la mijlocul anului trecut un program de emisiuni MTN pe piaţa internaţională, pe o perioadă de trei ani, cu un plafon maxim de şapte miliarde euro, dar, până în prezent, nu a avut loc nicio licitaţie.

ADRBI: Regiunea Bucureşti-Ilfov are alocate peste 360 de milioane de euro

Firmele de consultanţă trebuie să sprijine beneficiarii de proiecte finanţate din bani europeni inclusiv în momentul implementării, a spus Claudia Ionescu, reprezentantul Agenţiei de Dezvoltare a Regiunii Bucureşti-Ilfov (ADRBI): "Este nevoie de un parterneriat între minister, bancă, beneficiar şi consultant".

Regiunea Bucureşti-Ilfov are alocate, pentru perioada 2007-2013, peste 360 de milioane de euro, prin programul Regio. Potrivit Claudiei Ionescu, au fost semnate contracte pe fiecare axă a programului.

Solicitările beneficiarilor către bănci

Beneficiarii solicită băncilor acordarea unor credite care să acopere nu doar 30% din valoarea proiectului, ci şi cei 24% ce reprezintă TVA aferentă valorii proiectului, pe care aceştia sunt obligaţi să-i plătească în avans, statului.

O alte cerinţă pe care potenţialii beneficiari o adresează sistemului bancar este rambursarea, în cazul în care proiectul este respins, a comisionului de 0,5% din valoarea proiectului, pe care îl plătesc către bănci în baza scrisorii de confort. În prezent, dacă proiectul nu este aprobat, cei care depun proiectele de finanţare nu primesc înapoi contravaloarea acestui comision.

Probleme în accesarea fondurilor

Printre problemele care îngreunează accesarea fondurilor europene, se numără birocraţia, termenele lungi de evaluare, precum şi modul în care au fost întocmite planurile de dezvoltare şi ghidurile solicitantului, a specificat Călin Ciprian Cioban, reprezentantul firmei de consultanţă "Anadora": "Planurile de dezvoltare s-au făcut la nivel politic, nu s-a discutat cu consultanţii. Şi ghidurile le discută tot ei, nu are loc un dialog între autorităţi şi firmele de consultanţă".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb