Ne aflăm într-un adevărat război al energiei, care are consecinţe foarte serioase atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru marii consumatori industriali, a afirmat Ovidiu Demetrescu, Partener OCD Capital & Resource şi London Brokers.
Domnia sa a spus: "Subiectul fierbinte al zilei este energia, fie că este energie electrică sau combustibil gazos, toţi avem această problemă cu energia, de la mic la mare, de la consumatorul casnic până la marii consumatori industriali, şi încercăm să ne dăm seama care sunt consecinţele pe lanţul valoric, în industriile cel mai puternic afectate. Dar dincolo de aceste consecinţe, aş vrea să vă spun că suntem în război. Este un război al energiei. Nu este o joacă, războiul acesta are consecinţe foarte serioase - gândiţi-vă ce ar însemna o zi fără energie electrică în vieţile noastre".
Ovidiu Demetrescu a adăugat: "Într-o declaraţie de presă apărută în această dimineaţă, se spunea că «nu-i putem salva pe toţi jucătorii din economie». Există o listă. Dacă vă amintiţi filmul Lista lui Schindler, cred că, din păcate, suntem într-un scenariu de genul acesta. Este foarte important să avem o dezbatere legată de ceea ce salvăm şi cum continuăm. Mai mult decât atât, anul trecut dezbăteam tema creşterii preţului energiei. În anul 2020 aveam un preţ al energiei electrice în jur de 240 de lei pe MWh, iar astăzi vorbim de un preţ «ori zece» faţă de acel preţ de referinţă. Este peste 2.000 de lei pe MWh. Ce s-a întâmplat de atunci şi până acum ... În opinia mea, preţurile sunt total nejustificate, în condiţiile în care avem sursele noastre de energie, care, în unele cazuri, nu depind nici de combustibili fosili şi nu depindem nici de importuri de enegie decât într-o mică măsură".
Partenerul OCD Capital & Resource şi London Brokers a subliniat că anumite măsuri luate de autorităţi au slăbit companiile energetice.
"Vorbim de predictibilitate şi totuşi Guvernul a dat la sfârşitul anului trecut o ordonanţă, au fost tot soiul de scheme de suport, iar efectele aproape că au scos nişte jucători din piaţă. Din nişte informaţii mai mult sau mai puţin publice, vineri s-a evitat insolvenţa unei mari companii de furnizare de energie (n.r. Electrica Furnizare), aproape la mustaţă. Nu este ok. Faptul că unele măsuri au slăbit companiile din energie şi au le-au decapitalizat, nu este o notă bună", a spus Ovidiu Demetrescu.
Din punctul său de vedere, lipsa predictibilităţi, lipsa contractelor pe termen lung, a adus un adevărat haos în pieţa energiei.
"Personal, cred că această aşa-zisă piaţă de energie implementată în Europa ne-a adus un haos fără margini. Nu s-au făcut investiţii pentru că toată lumea a mers la preţul de închidere şi a mers la preţul zilei următoare, la preţul spot, încercând să scoată cât mai mult Return on Investment (n.r. randament al investiţiei) din activele pe care le exploatează. Lipsa unei predictibilităţi, lipsa contractelor pe termen lung a adus acest haos în energie. Şi atunci de ce încercăm să cârpim o piaţă care nu funcţionează. Haideţi să o reglementăm, să punem nişte reguli clare - doi, trei ani, cinci ani, până când trece acest val de criză, ca să susţinem atât consumatorii casnici cât şi economia. Pentru că acum, în afară de ameninţarea asupra consumatorilor casnici sunt ameninţate foarte multe industrii, este ameninţată însăşi economia", a afirmat Ovidiu Demetrescu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.09.2022, 18:36)
De cand suntem in razboi ?!
Sau nu vorbeste in numele tarii noastre,
ci a stapanului sau