CONFERINŢA FONDURILE EUROPENE - EDITIA A VIII-A/MINISTRUL AGRICULTURII, ACHIM IRIMESCU "Cofinanţarea - principala problemă în accesarea fondurilor europene"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 1 iulie 2016

"Avem de făcut tot ce putem pentru o absorbţie mai bună"

Termenul pentru plăţile directe către fermieri va fi prelungit până la 30 septembrie

Cofinanţarea a reprezentat principala problemă în accesarea fondurilor europene în exerciţiul 2007-2013, declară ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, subliniind că este esenţial pentru ţara noastră să se concentreze pe rezolvarea acestei probleme.

Domnia sa a afirmat: "Trebuie să ne concentrăm pe ceea ce era de făcut, în privinţa absorbţiei de fonduri europene, încă din exerciţiul 2007-2013. Ţara noastră a dezangajat aproape un miliard de euro, la care se adaugă multe sute de milioane de euro - corecţii şi penalizări. Deşi am avut o rată de absorbţie bună, nu pot să mă declar mulţumit de felul în care au evoluat lucrurile. Avem de făcut tot ce putem pentru ca lucrurile să evolueze mai bine pe partea de absorbţie. Mi-am propus simplificarea cât mai mult a procedurilor de accesare".

Ministrul Agriculturii a menţionat că Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a făcut o mare greşeală prin faptul că a fost "prea clementă" cu beneficiarii de fonduri, iar astfel anul trecut s-au anulat proiecte de 800 de milioane de euro în condiţiile în care aceştia nu au avut bani de cofinanţare. "Cred că nu ar fi trebuit să arătăm clemenţă", a subliniat ministrul, adăugând: "Beneficiarii noştri nu au avut bani de cofinanţare. În acest context, AFIR nu ar fi trebui să arate atâta clemenţă faţă de cei care nu au plătit la timp.

Agenţia trebuia să rezilieze contractele celor care au întârziat plata cofinanţărilor şi să le permită altor doritori să acceseze fondurile".

"Nu am putut efectua toate plăţile directe pentru fermieri până la 30 iunie"

Termenul pentru plata subvenţiilor europene către fermieri va fi prelungit până la 30 septembrie, în condiţiile în care nu s-au putut efectua toate plăţile până la termenul-limită iniţial, 30 iunie, a declarat Achim Irimescu.

Ministrul a precizat: "Nu am putut efectua toate plăţile directe pentru fermieri până la 30 iunie. Ne vom încadra totuşi în cerinţa Comisiei Europene, potrivit căreia, pentru a nu plăti penalităţi, trebuie efectuate 80% din plăţi până la 30 iunie. Termenul se va amâna până la 30 septembrie pentru cei 100 sau 200 de fermieri cu probleme deosebite, care trebuie să se rezolve până atunci".

Achim Irimescu a mai declarat că, potrivit reglementărilor europene, începând cu 2020 nu se vor mai putea face plăţi directe fără cadastru.

"În prezent, din cele 15 milioane de hectare de terenuri agricole, doar trei milioane în extravilan sunt cadastrate, deci situaţia este dezastruoasă", a subliniat ministrul.

România a solicitat prelungirea termenului de plată a subvenţiilor europene din campania aferentă anului 2015, fără penalităţi, în condiţiile în care Comisia Europeană a anunţat în luna iunie că statele membre pot solicita o astfel de prelungire până la 15 octombrie 2016, fără penalizarea fermierilor, potrivit Agerpres.

"Am solicitat prelungirea, nu pentru a încetini ritmul în care se realizează plăţile, ci pentru a ne asigura că nu vor exista penalizări pentru fermierii români. Plăţile se realizează întru-un ritm alert, ştim cât este de important pentru toţi fermierii să primească banii cât mai repede", a afirmat ministrul.

"Legea privind achiziţiile de terenuri agricole nu va putea fi adoptată până în septembrie"

Legea privind achiziţiile de terenuri agricole nu va putea fi adoptată până în septembrie, însă vom avea timp să o dezbatem pe îndelete până la reluarea activităţii în Parlament", a declarat, ieri, ministrul agriculturii, Achim Irimescu, potrivit Agerpres. Oficialul a mai spus: "Legea este aproape finalizată în minister, iar săptămâna viitoare o să-i invităm pe producători pentru că este cel mai bine să ne consultăm cu ei, să vedem ce sugestii şi cerinţe au, şi în final să o scriem în aşa fel încât să evităm orice problemă. Cred că într-un dialog cu fermierii şi cu Comisia Europeană vom fi în măsură să adoptăm o lege care să permită ceea ce ne dorim cu toţii".

Potrivit sursei citate, România poate introduce în lege anumite limitări în privinţa achiziţiei de terenuri numai dacă are nişte obiective clare de atins, iar în acest sens legea din Franţa poate fi luată ca model.

"Cred că România are nişte obiective clare de atins, dacă ne gândim că este nevoie să comasăm terenurile, pentru că avem o situaţie extrem de delicată, circa 3,8 milioane ferme, şi discutăm de 14 milioane de hectare de terenuri agricole în România, din care 9,3 milioane hectare arabile", a explicat şeful MADR.

Întrebat dacă deţine informaţii despre cât teren agricol a fost vândut străinilor, Irimescu a răspuns: "Nu avem date certe pe cât pământ s-a vândut în România".

În ceea ce priveşte obiectivele României care ar putea fi introduse în noua lege pentru a putea avea limitări pe partea de achiziţii, Irimescu a subliniat că în afară de obiectivul comasării terenurilor ar mai putea fi inclus şi cel al securităţii alimentare.

România riscă să piardă anual în jur de 80 de milioane de euro pe subvenţii europene din cauza Brexitului, a declarat Achim Irimescu, conform Agerpres.

"Un prim calcul indică faptul că Marea Britanie contribuie anual cu 13 miliarde de euro la bugetul european, care în acest an este format din credite de angajament şi credite de plată. Creditele de angajament sunt 144 miliarde de euro la bugetul european şi putem face un calcul ce înseamnă retragerea a 13 miliarde de euro. Am verificat cu colegii de la Bruxelles şi ar afecta cu circa 2-3 procente bugetul european pentru România", a precizat ministrul Agriculturii.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, vrea să obţină de la Finanţe circa 30 de milioane de lei pentru subvenţionarea energiei electrice şi umplerea canalelor de irigaţii, în condiţiile în care meteorologii au prognozat secetă în vara acestui an, iar culturile agricole ar putea fi afectate dacă nu vor fi irigate, potrivit Agerpres.

"Preferăm să dăm în avans sprijin pentru irigaţii decât să plătim despăgubiri pentru pierderile suferite din cauza secetei", a declarat ministrul, adăugând că în două săptămâni îi va prezenta un raport premierului cu măsuri concrete care pot fi luate pentru combaterea secetei şi repunerea sistemului de irigaţii în funcţiune.

Întrebat despre cum vor arăta producţiile agricole în acest an, Irimescu a precizat că deocamdată semnalele sunt "foarte bune".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb