• Ialomiţianu: "În prima jumătate a anului, contribuţia investiţiilor la creşterea economică a fost de 0,1%, iar pe semestrul al doilea aceasta a fost de -0,7%"
Indicatorii macroeconomici arată că politica fiscal-bugetară dusă de actualul Guvern nu asigură o creştere economică sustenabilă, care să susţină dezvoltarea ţării noastre, este de părere Gheorghe Ialomiţianu, prim-vicepreşedintele Uniunii Profesiilor Liberale din România.
Domnia sa susţine că strategia de dezvoltare a României reprezintă un subiect foarte important, însă, din păcate, la noi în ţară, strategiile de dezvoltare nu se aplică, România având "un program de guvernare care nu prea ţine cont de ele".
Domnul Ialomiţianu a declarat: "Dacă am avea strategii de dezvoltare a ţării, sigur că şi politicile fiscal-bugetare ar trebui să stea la baza atingerii obiectivelor prinse în ele. Şi politica fiscală şi cea bugetară trebuie să funcţioneze la îndeplinirea obiectivelor strategice ale ţării (...). Sigur că putem asigura suportul tehnic oricărui guvern, indiferent de culoarea politică, dar acestea trebuie să apeleze(Guvernyl, nr.)".
Prim-vicepreşedintele Uniunii Profesiilor Liberale din România spune că politica fiscală a fost folosită pentru majorarea salariilor din sectorul bugetar, însă ar fi trebuit ca aceasta să fie una privind modernizarea acestuia, în scopul eficientizării.
Domnia sa este de părere că s-a creat o concurenţă neloială, între sistemul public şi cel privat, în condiţiile în care salariile din sistemul public le întrec cu mult pe cele din sistemul privat, iar antreprenorii se confruntă cu dificultatea de a găsi forţă de muncă.
Reprezentantul Uniunii Profesiilor Liberale din România a mai declarat, ieri: "Mediul de afaceri doreşte, în primul rând, o stabilitate, dar fiind o ţară în dezvoltare, ne trebuie o strategie pentru infrastructură, una pentru modernizarea administraţiei, una privind sistemul de învăţământ, una referitoare la sectorul medical. Politica fiscală a fost folosită pentru majorarea salariilor din sectorul bugetar, însă ar fi fost bine dacă era una privind modernizarea acestuia, ca administraţia publică să fie eficientizată, astfel încât mediul de afaceri să fie mulţumit, pentru că de acolo vin banii. În plus, chiar s-a creat o concurenţă neloială, în condiţiile în care salariile din sistemul public le întrec cu mult pe cele din sistemul privat, în contextul în care principala problemă a României o reprezintă găsirea forţei de muncă. Ne trebuie o strategie pentru a găsi soluţii despre cum să asigurăm, în mediul de afaceri, forţa de muncă. Chiar am propus colegilor parlamentari să legăm, poate, sistemul de pensii de stabilitatea locului de muncă. Să învăţăm din prevederile privind pensiile speciale care sunt acordate dacă lucrezi într-o instituţie minim zece ani, şi să le adaptăm cumva, după acest model, şi în cazul angajaţilor din sectorul privat".
Politicile fiscal-bugetare pot fi folosite, printre altele, pentru ca intrarea într-o eventuală recesiune să nu implice măsuri dure, care să ducă la destabilizare economică şi socială, a continuat Gheorghe Ialomiţianu, subliniind: "Faţă de anul 2008, datoria a crescut foarte mult. Nu te poţi lăuda, în perioadă de creştere economică - având cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană - că poţi plăti salarii şi pensii şi că te încadrezi în ţinta de deficit de 3%, dar fără să faci investiţii majore. Dacă ne uităm pe cifrele de la Institutul Naţional de Statistică (INS) şi pe cele de la Ministerul Finanţelor Publice (MFP), vedem că anul 2018 va fi un eşec din acest punct de vedere".
Sursa citată a precizat, în acest context, că, în prima jumătate a anului, contribuţia investiţiilor la creşterea economică a fost de 0,1%, iar pe semestrul al doilea aceasta a fost de -0,7%.
Pe acelaşi subiect, domnul Ialomiţianu a subliniat că niciun investitor străin nu este dispus să investească în condiţii impredictibile, explicând: "Cine va veni în România, în condiţiile instabilităţii politice şi a lipsei de predictibilitate a cadrului fiscal-bugetar, ca să investească miliarde de euro şi să îi recupereze în 20 de ani? Dacă ne dorim să vină investitori în parteneriat public-privat, ar trebui ca opoziţia şi puterea să se aşeze la aceeaşi masă, întrucât fără un consens şi fără a asigura resursele pentru ca cei care investesc să îşi recupereze banii, nu va investi nimeni".
Politicile fiscal-bugetare trebuie să fie orientate spre investiţii, iar creşterea economică trebuie să fie sustenabilă, însă indicatorii macroeconomici arată că politica fiscal-bugetară dusă de actualul Guvern al României nu asigură dezvoltarea ţării şi nici nu induce o creştere economică sustenabilă, a mai precizat prim-vicepreşedintele Uniunii Profesiilor Liberale din România. În cazul nefericit în care ţara noastră ar intra, din nou, în recesiune, situaţia va fi mai grea decât în anul 2008, a conchis sursa citată.
1. Care an ?
(mesaj trimis de impartial în data de 26.09.2018, 08:28)
La care an se refera domnul Ialomitianu ? De unde stie ca in semestrul doi contributia investitiilor la cresterea eonomica a fost de -0,7% ? Suntem in luna septembrie 2018. Nu stie domnul fost ministru al Finantelor ca semestrul doi se termina in luna decembrie ! Daca se refer la 2017 atunci afirmatia este eronata . In rest numai de bine.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.09.2018, 09:28)
Ialomilițianu este cel mai bun ministru de finanțe din lume.
Din lumea lui.
2. incredibil
(mesaj trimis de x în data de 26.09.2018, 11:29)
Pentru prima data, prin comparatie am ajuns sa il simpatizez pe Ialomitianu.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.09.2018, 12:26)
Mai trebuie lucrat la propagandă. Încă n-a uitat nimeni ce a făcut Ialomilițianu.