CONFERINŢA STRATEGIA DE DEZVOLTARE A ROMÂNIEI / MIRCEA URSACHE, ASF: "Ţara noastră îşi gestionează foarte prost banii"

Vlad Dobrea
Ziarul BURSA #Companii / 26 septembrie 2018

"Ţara noastră îşi gestionează foarte prost banii"

Ţara noastră îşi gestionează foarte prost banii, iar la o inflaţie de 5% pe an populaţia pierde 7 miliarde de lei, a declarat vicepreşedintele Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF) Mircea Ursache.

Domnia sa a precizat: "Ştim să folosim banii? România gestionează foarte prost banii. Hai să luăm retailul, să luăm populaţia. Stăm pe 150 de milioane în conturi curente, cu dobândă practic zero. La o inflaţie de 5% pe an, populaţia României pierde 7 miliarde de lei. Să luăm companiile. În continuare se finanţează prin sistemul bancar. Lipsa de apetit de care spun eu, de listări, şi care nu e a lor, e a managerilor companiilor de stat, practic din 2014 nu am mai avut niciun IPO a unei companii româneşti de stat, care să se capitalizeze, care să se finanţeze prin sistemul pieţei de capital, este un semnal rău şi am să vă spun şi de ce. Ieri a fost o zi tris­tă pentru dezvoltarea noastră. Orga­nismele internaţionale au clasificat Polonia la piaţă dezvoltată. 561 de companii sunt listate în Polonia, din care 23 de bănci. Peste 50% capitalizare din PIB e din piaţa de capital. În România, dacă avem 85 de companii, şi acestea datorită faptului că în ultimii ani am reuşit ca mediul privat să înceapă să facă emisiuni de obligaţiuni, IPO-uri şi aşa mai departe. Acesta este un semnal de ges­tiune proastă a managerilor din companiilor de stat".

Într-un interviu acordat recent Ziarului BURSA, Mircea Ursache a făcut referire la componenta europeană a strategiei de dezvoltare a României şi a precizat că ţara noastră nu se poate dezvolta în afara Spaţiului Unic European.

Domnia sa preciza atunci: "Faptul că până acum România a îndeplinit într-un mod covârşitor opt din nouă criterii pentru a accede în categoria pieţelor emergente spune mult despre efortul comun al legiuitorului român (să nu uităm că în ultimii cinci ani Parlamentul, la propunerea ASF şi în baza legislaţiei europene a aprobat şapte legi primare privind exclusiv piaţa de capital, modificând structural şi fundamental vechea legislaţie şi eliminând peste 90% din "bariere"), al Autorităţii (autoare a 56 de regulamente noi începând cu 2013 şi a altor norme şi instrucţiuni), al Bursei de Valori Bucureşti şi al pieţei în ansamblul ei. La aceasta trebuie să adăugăm tot cu majuscule noul mod de abordare al supravegherii pe bază de risc, rod şi al unei colaborări cu instituţiile financiare internaţionale. Rămâne un singur criteriu, cel al lichidităţii, la care Minis­terul Energiei ne poate ajuta prin listarea Hidroelectrica care, alături de celelalte două companii deja listate şi care îndeplinesc condiţiile agenţiilor de rating privind lichiditatea (n.r. Banca Transilvania şi Romgaz), pot să ducă la o decizie, până la sfârşitul anului viitor, de upgradare a pieţei româneşti la statutul de emergentă".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Nu-i gestioneaza prost , domnule , si-i insusesc (a se citi fura )cei de la butoane

    1. Liderul PSD pune presiune pe Tudorel Toader să modifice prin ordonanţă de urgenţă una dintre legile Justiţiei, cu speranţa că va nimeri la un complet de judecată mai favorabil, susţin surse politice pentru „Adevărul“. Pe scurt, Dragnea vrea o ordonanţă de urgenţă pentru propria urgenţă penală. Şi Parlamentul s-a activat în favoarea lui Dragnea. Iată cum se împart judecătorii care vor decide soarta liderului PSD. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Preşedinta Curţii Supreme răspunde acuzaţiilor lui Liviu Dragnea: „În ... Liviu Dragnea l-a ameninţat pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, că-l dă afară din Guvern dacă nu modifică prin ordonanţă de urgenţă (OUG) una dintre legile Justiţiei, susţin surse din coaliţia de guvernare pentru „Adevărul“. În mod ironic, legea la care vrea să umble Dragnea prin OUG a fost revizuită chiar de PSD, însă nu suficient cât să-l ajute pe Dragnea în procesul „Bombonica”. Iar presiunea este cu atât mai mare cu cât peste două săptămâni Curtea Supremă va începe să judece apelul făcut de Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman. În primă instanţă, liderul PSD a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare. Aşadar, timpul nu mai are răbdare cu Liviu Dragnea, deci Liviu Dragnea nu mai are răbdare cu Tudorel Toader. „Dragnea a avut ghinion“ Cei cinci judecători care vor da sentinţa definitivă şi irevocabilă în dosarul lui Dragnea sunt: Iulian Dragomir, Simona Cristina Neniţă, Daniel Grădinaru, Florentina Dragomir şi Lavinia Lefterache. Surse judiciare susţin că „Dragnea a avut ghinion cu acest complet“. Din cei cinci judecători, trei sunt intransigenţi, iar doi au diverse legături cu PSD. „Neniţă şi Grădinaru îşi fac concediile cu judecătoarea Savonea, care la rândul ei face jocurile PSD în CSM“, susţin surse din sistemul judiciar pentru „Adevărul“. De asemenea, potrivit unor surse politice, Liviu Dragnea s-a plâns apropiaţilor că scorul va fi de 3 la 2 împotriva sa, dacă nu cumva de 4 la 1. „Chiar a avut ghinion“, susţine unul dintre juriştii PSD, membru al Comisiei Iordache, for care a modificat legile Justiţiei în Parlament. Profund nemulţumit de prima „extragere“ a judecătorilor, Liviu Dragnea vrea să-şi acorde şansa de a pica la un complet mai favorabil, însă are nevoie de ajutorul lui Tudorel Toader. Completele penale de 5 judecători de la Înalta Curte se formează în baza Legii 304/2004 privind organizarea judiciară. Este prima dintre Legile Justiţiei modificată de PSD şi promulgată ulterior de preşedintele Iohannis, la mijlocul lunii iulie. Vechea reglementare spunea că preşedinţii celor două Complete de 5, ca membri de drept, sunt vicepreşedintele Înaltei Curţi şi şeful Secţiei penale, iar ceilalţi opt membri (câte patru pentru fiecare complet) se aleg la începutul fiecărui an prin tragere la sorţi. Noua formă a legii, introdusă de PSD, schimbă un pic algoritmul: nu mai există membri de drept, iar toţi cei zece judecători se aleg, la începutul fiecărui an, prin tragere la sorţi. Numai că noul algoritm impus de PSD a intrat în vigoare la mijlocul anului, în momentul în care legea a fost promulgată de şeful statului, iar juriştii PSD din Comisia Iordache au omis să introducă o normă tranzitorie, care să precizeze ce se întâmplă cu completele formate la începutul anului 2018, după vechea reglementare. În lipsa unei asemenea norme exprese, se aplică un principiu juridic consacrat, cel al continuităţii: completele formate la începutul lui 2018 îşi continuă activitatea până la pronunţarea verdictului, iar noile complete se constituie la începutul anului viitor, aşa cum spune legea în noua ei formă. În dosarul lui Dragnea, completul s-a format după vechiul algoritm, la începutul anului 2018: Iulian Dragomir, unul dintre vicepreşedinţii Curţii Supreme, a devenit membru de drept al completului, iar ceilalţi patru judecători au fost traşi la sorţi. Surse din conducerea PSD susţin că Dragnea îl consideră ostil pe Iulian Dragomir, judecător care ar putea înclina decisiv balanţa în defavoarea liderului PSD. Astfel, Dragnea ar vrea să aibă parte de un complet format în întregime prin tragere la sorţi, deci pe noul algoritm propus de PSD. „Miza e să nu intre automat Dragomir în complet. E drept, el poate fi repartizat din nou prin tragere la sorţi, dar Dragnea oricum nu mai are nimic de pierdut. În acest moment, are un complet defavorabil cu certitudine. Dacă se trage din nou la sorţi, poate spera că va nimeri mai bine. Dacă va nimeri la fel de rău, asta-i viaţa“, susţin surse din conducerea PSD pentru „Adevărul“. Soluţia salvatoare Ca să spere la un complet favorabil, Dragnea trebuie să schimbe legea, astfel încât să introducă acele dispoziţii tranzitorii prin care completele de 5 să fie alese prin tragere la sorţi chiar şi la mijlocul anului. Cum Dragnea are nevoie de schimbarea urgentă a legii, în condiţiile în care peste câteva zile începe procesul, singura soluţie e o ordonanţă de urgenţă. Mai precis, o ordonanţă de urgenţă pentru propria urgenţă penală. Însă Dragnea e dependent de Tudorel Toader, pentru că fără avizul ministrului Justiţiei Guvernul nu poate adopta OUG. Potrivit unor surse din coaliţia de guvernare, Toader se opune dorinţei lui Dragnea, pe motiv că „nu vrea să iniţieze un act normativ cu dedicaţie pentru o singură persoană“. Potrivit surselor citate, Toader i-a transmis lui Dragnea să modifice legea în Parlament, acolo unde PSD are majoritate, însă toată procedura legislativă ar dura câteva luni, deci ar fi prea târziu pentru Dragnea. Văzând că ministrul Justiţiei nu cedează, liderul PSD a trecut la ameninţări publice: i-a reamintit lui Tudorel Toader că portofoliul Justiţiei este asumat de PSD, prin urmare poate fi remaniat. Potrivit surselor citate, nici Călin Popescu Tăriceanu nu e de acord cu ordonanţa cerută de Dragnea, drept urmare, şeful PSD i-a transmis că ocupă funcţia de preşedinte al Senatului cu bunăvoinţa sa. Dragnea l-a asmuţit şi pe Iordache Deputatul PSD Florin Iordache, unul dintre oamenii fideli lui Dragnea, a anunţat că săptămâna viitoare va reactiva Comisia pentru elaborarea legilor Justiţiei, cu scopul oficial de a pune în acord textele noilor legi cu solicitările Comisiei de la Veneţia. Neoficial, Comisia Iordache îi va propune lui Tudorel Toader să modifice legile Justiţiei prin OUG, sub pretextul că România are nevoie de un raport final favorabil din partea Comisiei de la Veneţia. Experţii europeni vor elabora documentul în toamna aceasta. Printre modificările pe care le va propune Florin Iordache se va număra şi alegerea completelor de 5 după algoritmul dorit de Dragnea. De precizat că parlamentarii PSD au ignorat solicitările Comisiei de la Veneţia în timpul dezbaterilor parlamentare la legile Justiţiei şi la Codurile penale.

    Parca era susținut de PSD, exact ca și cea mai mare parte a guvernelor din 2014 încoace. E ușor să dai opinii călduțe, să dai bine in presa pe modelul Manole BNR cu chestii de tipul Eu v-am spus, nu m-ați ascultat. Dar postul ăla de mare supraveghetor piață de capital la ASF parca ar trebui sa fie implicat în a mișca lucrurile, nu a sta sa comenteze ca prostimea de pe margine. Și polonia și alte piețe de capital lichide nu stau într-un picior, companii de stat, deși la noi asta e musai sa mai descurajeze furturile, dar fără companii private numai bursa nu e.

    adica fix vicele de la asf zice asta? noo, atunci ii bai....hai sa luam populatia...o parte au intrat la bvb in 2004-2008 si cum s-a terminat ciufuleala? o parte au cumparat prin harinvest, broker cluj, mobinvest...cum au iesit? o parte au cumparat actiuni pe rasdace, cum au iesit cu legea 151? o si mai mica parte am ramas pe bvb...inca

    Cand esti FURAT din Depozitar , Harinvest, Mobinvest, Carpatica Pitesti sub atenta si complicea supravegerea ASF sigur ca nu isi gospodaresc bine romanii banii!

    Dar ce a facut ASF sa nu fie furati investitorii pe piata de capital din Romania?? 

    Regulamentul Depozitarului permite ca brokerii sa FURE actiunile despagubitilor din Sectiunea I a Depozitarului fara stirea proprietarilor!!! 

    La Harinvest ani la rand ASF i-a lasat sa practice tranzactii frauduloase pe conturile clientilor ca sa aibă de unde incasa comisioane de tranzactionare, la Oradea a blocat proprietatile investitorilor iar in martie 2014 nu a tinut cont de o hotarâre judecatoreasca care consemna incapacitatea Harinvest de a returna detinerile investitorilor si a admis insolventa Harinvest transformand ilegal investitorii in creditori ai HARINVEST!!!

    Cum sa iti gospodaresti proprietatile cu un ASF care nu ii protejeaza pe investitori?? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb