CONSECINŢĂ NEAŞTEPTATĂ A INTEGRĂRII NOASTRE EUROPENE: Interesul Chinei

Geanina Vodă
Ziarul BURSA #Politică / 14 aprilie 2005

Integrarea europeană face din România o ţintă ispititoare pentru investitorii din ţările de pe alte continente, aflate în expansiune, aşa cum este, de pildă, China.

Logica acestei ispite este îndeajuns de explicită - produsele din afara Uniunii Europene pătrund cu dificultate pe piaţa acesteia. Un exemplu îl reprezintă recenta încercare a producătorilor europeni de textile să impună măsuri protecţioniste în faţa avalanşei de textile chinezeşti (de bună calitate şi cu mult mai ieftine) care ameninţă să-i bage în faliment.

Afaceriştii chinezi apreciază România ca pe un "cap de pod" prin care investiţiile lor să pătrundă în Europa.

În acest context de oportunitate, a avut loc, săptămîna trecută, la Beijing, primul Forum Economic România - China, în cadrul căruia au purtat discuţii pros-pective şi negocieri reprezentanţii a 28 de firme româneşti şi 23 de firme chinezeşti dintre cele mai puternice.

Forumul a fost organizat de Grupul de Afaceri Chino-Român sub preşedinţia lui Viorel Marian Pană şi a beneficiat de sprijinul Ambasadei României la Beijing, care l-a găzduit în sediul său.

De-a lungul celor două zile de discuţii, s-au înregistrat o serie de contacte şi angajamente remarcabile.

"China Development Bank" şi-a declarat disponibilitatea să susţină orice proiect investiţional, de orice dimensiune (o declaraţie care merită să fie luată în serios, cînd vine de la o bancă ca aceasta, cu un capital social de şapte miliarde de dolari).

"China State Construction and Engineering Company", - companie asociată în procesul de reconstrucţie al Beijing-ului în vederea Olimpiadei din anul 2008 - s-a declarat interesată de lucrările edilitare din Bucureşti (un eventual al treilea inel de circulaţie în Capitala noastră). "China State Construction a prospectat posibilitatea de cooperare cu compania româneas-că "M.M. Data" - specializată în reţele edilitare. Împreună cu "Petrom Service" din România, compania chineză a început să sondeze ideea dezvoltării unui parc industrial la noi.

Doi distribuitori de produse farmaceutice, unul din Taiwan şi altul din Beijing, au angajat discuţii cu firma românească "Farmexpert". "Rong Guang Tour" Ltd. şi-a exprimat dezamăgirea că schimburile de turişti dintre China şi România sînt atît de puţin dezvoltate şi că îşi găseşte cu atîta dificultate un partener român în turism: "Este păcat că nu cunoaş-tem România decît din filme", a spus reprezentantul companiei.

În cadrul Forumului, Asociaţia Română de Combatere a Contrafacerilor a obţinut acordul chinez să deschidă un birou la Beijing care să emită certificate recunoscute în ambele ţări, prin care să fie atestată autenticitatea produselor chinezeşti exportate în România.

Aproximativ 35 de companii chineze şi-au anunţat participarea la TIBCO 2005, sperînd că ceea ce a fost iniţiat la Forumul de la Beijing să se concretizeze în afaceri consistente.

Interesul Chinei... iată o consecinţă neaşteptată a integrării noastre europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb