Construcţia "Casei e4 din cărămidă de la Wienerberger", ajunsă la primul nivel

E.O.
Companii #Construcţii / 31 iulie 2014

Familia Forţescu, beneficiara "Casei e4", în vizită la fabrica de cărămidă "Porotherm"

Familia Forţescu, beneficiara "Casei e4", în vizită la fabrica de cărămidă "Porotherm"

Lucrările aferente construirii "Casei e4 din cărămidă de la Wienerberger" sunt în plină desfăşurare, în prezent lucrându-se la primul nivel al clădirii.

Ridicarea primei locuinţe de acest gen din Europa de Est a fost demarată la jumătatea lunii iunie.

Urmând să aibă un consum energetic aproape de zero, Casa e4 se construieşte în zona Corbeanca de lângă Bucureşti.

"Ne-am propus să arătăm că prevederile Directivei 31/2010 sunt fezabile în viaţa reală, că se poate construi o locuinţă trainică, cu performanţe ridicate din punct de vedere energetic şi costuri apropiate de cele ale pieţei locale", a spus Corneliu Fecioru, membru în Consiliul de Administraţie, Vânzări şi Marketing al Wienerberger Sisteme de Cărămizi, la inaugurarea lucrărilor.

Precizările domniei sale vin în contextul în care, potrivit Directivei 31/2010 a Parlamentului European, începând cu anul 2020, toate casele nou construite pe teritoriul Uniunii Europene trebuie să aibă un consum de energie aproape de zero.

"O casă performantă energetic şi cu un cost total accesibil poate fi realizată doar printr-o proiectare riguroasă, utilizarea unor materiale de construcţii de o calitate ridicată şi atenta supervizare a lucrărilor de executie", susţin reprezentanţii "Wienerberger", adăugând că prima etapă importantă este ridicarea corectă a zidăriei ceramice "Porotherm".

În acest context, beneficiarii "Casei e4 din cărămidă de la Wienerberger" au vizitat fabrica de cărămidă "Porotherm" de la Tritenii de Jos, judeţul Cluj.

Locuinţa are la bază sistemul complet de zidărie ceramică "Porotherm", utilizând blocuri ceramice din gama "Porotherm TermoExpert" pentru zidăria exterioară, blocuri ceramice din gama "Porotherm Interior pentru compartimentare", mortar, planşeu ceramic şi buiandrugi din aceeaşi gamă.

Performanţa termică a acestor cărămizi este oferită de configuraţia geometrică de fagure, potrivit reprezentanţilor Wienerberger.

O singură astfel de casă a mai fost realizată până acum, în Austria, după cum au precizat sursele citate.

În prezent, se mai află în construcţie astfel de locuinţe în Marea Britanie şi Germania, compania urmărind să extindă proiectul şi în ţări precum Bulgaria şi Ungaria.

Casa e4 care ar urma să fie finalizată în acest an în Corbeanca presupune o investiţie de 167.000 de euro, ceea ce înseamnă 540 de euro/metrul pătrat construit, comparativ cu o medie a pieţei de circa 400 de euro/mpc.

Având o suprafaţă construită de 310 mp şi o suprafaţă utilă de 190 de metri pătraţi, locuinţa este prevăzută cu parter, etaj şi mansardă. Pentru a avea un consum de energie fosilă aproape inexistent, locuinţa este prevăzută, printre altele, cu pompă de căldură, sonde geotermale forate în adâncime, staţie de preparare instant a apei calde menajere, încălzire prin pardoseală şi pereţi prin soluţii radiante, un perete solar termodinamic şi panouri solare, fiind utilizate, pentru construire, doar materiale termoizolante, potrivit reprezentanţilor echipei care a realizat proiectul.

Conceptul e4 înseamnă eficienţă energetică, economie, reducerea impactului asupra mediului, emoţie şi sănătate. Performantele energetice ale Casei e4 vor fi monitorizate în timp real timp de doi ani, după finalizarea construcţiei, cu ajutorul unor senzori speciali integraţi în sistemul de instalaţii al construcţiei.

Partenerii proiectului implementat de Wienerberger sunt companiile "Rockwool", "Bavaria EcoSystems", "Tondach", "Semmelrock" şi "Pipelife".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb