Contractul prin care sunt alocate aproximativ 14 milioane euro fonduri pentru consolidarea şi reamenajarea infrastructurii navigabile a Canalului Bega a fost semnat astăzi de către Rovana Plub, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, informează un comunicat de presă al ministerului de resort.
Prin intermediul contractului de finanţare pentru proiectul "Consolidarea şi reamenajarea infrastructurii navigabile a Canalului Bega", ţara noastră şi Serbia şi-au propus să dezvolte infrastructura transportului de navigaţie pe Canalul Bega, care va redeveni astfel navigabil, aşa cum era cunoscut înainte de 1958, când circulaţia pe canal în sectorul românesc a fost închisă.
Proiectul este cofinanţat din fonduri europene în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia şi va fi derulat în România de Administraţia Bazinală de Apă Banat, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Timiş.
"De rezultatele sale vor beneficia, în anii următori, 470.000 de cetăţeni din zona Canalului Bega, precum şi cei 280.000 de turişti care tranzitează anual zona respectivă", susţine Ministerul Fondurilor Europene.
În proiect sunt incluse, printre altele, reconstrucţia instalaţiilor în complexele hidrotehnice Srpski Itebej şi Klek din Vojvodina, amenajarea unor piste de biciclete de-a lungul canalului, pe o lungime de 30 de kilometri, construirea unui doc plutitor în oraşul Zrenjanin, precum şi reabilitarea nodului hidrotehnic de la Sînmihaiu Român, precizează sursa citată.