Cooperare în domeniul informatizării naţionale între România şi Republica Coreea

Aura Dragomir
Ziarul BURSA #Companii #IT / 17 octombrie 2008

Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI) din România şi Ministerul Administraţiei Publice şi Securităţii din Republica Coreea au încheiat ieri un Memorandum de Înţelegere privind cooperarea în domeniul informatizării naţionale, informează MCTI.

Delegaţia coreeană a fost condusă de Sei-Hoon Won, minis­trul Administraţiei Publice şi Securităţii din Republica Coreea, iar delegaţia română a fost condusă de Károly Borbély, ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei. Documentul a fost semnat în contextul în care cele două instituţii au recunoscut importanţa dezvoltării în aria informatizării naţionale, în folosul României şi Republicii Coreea, în special nevoia cooperării reciproce în domeniile ce folosesc avantajele TIC pentru depăşirea decalajului digital, suplimentar altor proiecte de cooperare pentru încurajarea şi sprijinul parteneriatelor dintre cele două ministere.

Totodată, reprezentanţii celor două instituţii au recunos­cut nevoia de promovare a unor activităţi de cooperare substanţiale între cele două Ministere din momentul semnării Memorandumului de Înţelegere.

"Semnarea acestui nou Memorandum de înţelegere privind cooperarea în domeniul informatizării naţionale între România şi Republica Coreea subliniază colaborarea excelentă care există între ţările noastre. După cum ştim domeniul IT a fost identificat ca un domeniu prioritar al cooperări bilaterale. Acest fapt se datorează nivelului foarte ridicat la care se află industria IT din Republica Coreea dar şi faptului că industria IT româ­nească a cunoscut în ultimii ani o evoluţie deosebită, cu creşteri de peste 10 la sută anuale, ajungând să reprezinte circa 7 la sută din PIB-ul României", a spus ministrul Comunicaţiilor.

Relaţiile României cu Republica Coreea au cunoscut o consolidare în ultimii ani datorată semnării, în 2005, a unui acord de cooperare bilaterală dar şi întâlnirilor la înalt nivel care au impulsionat relaţiile economice şi comerciale între cele două ţări. Acordul semnat ieri permite pentru dezvoltarea unui domeniu prioritar, cel al informatizării naţionale (eGovernment).

"Republica Coreea este unul dintre liderii mondiali în domeniul eGovernment şi România nu poate decât învăţa din experienţa acesteia, iar acest Memorandum va institui un mecanism de colaborare ce ne va permite schimbul de experienţă în folosul ambelor state", a mai spus Károly Borbély.

Principalele domenii de cooperare între cele două părţi semnatare sunt strategiile şi reglementările din aria informatizării naţionale, informatizarea în sectorul public şi e-government, dezvoltarea software şi hardware, strategiile privind securitatea informaţiei şi protejarea informaţiei şi facilităţilor de comunicare, protecţia informaţiei în organizaţiile publice şi semnăturile electronice, schimbul de informaţii guvernamentale şi de strategii de e-government, stabilirea şi funcţionarea centrelor naţionale de date integrate şi managementul resurselor informaţiei, programe pentru promovarea utilizării informaţiei sub formă de sunet şi depăşirea decalajului digital, dar şi alte aspecte privind comunicaţiile şi tehnologia informaţiei (TIC).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb