CORESPONDENŢĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA Vinurile moldoveneşti de la Asconi au intrat şi în ţara noastră

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului #Agricultură / 21 mai 2019

Vinurile moldoveneşti de la Asconi au intrat şi în ţara noastră

Crama Asconi, care deţine peste 500 de hectare de viţă de vie şi are o capacitate de producţie de aproximativ 13 milioane de sticle de vin anual, este prezentă şi pe piaţa noastră, de la finalul anului trecut, cu brandurile "Sol Negru", "Ice Wine" şi "Rezerva". Importatorul exclusiv pentru România al vinurilor "Asconi" este Wine Art Office.

Marin Braga, proprietar Wine Art Office, a declarat: "Există cerere pentru acest tip de vin, deşi îl importăm de foarte puţin timp, pentru că are un bun raport calitate/preţ. Am decis să aduc vinurile «Asconi» în România pentru că vorbim de un produs de calitate şi am dorit ca şi consumatorul român să se bucure de acest vin, procesat cu tehnologie de ultimă generaţie. Clienţii revin, au devenit deja fideli unui anumit gen de vin".

Vinurile "Asconi" au preţuri cuprinse între 28 şi 35 de lei, fără TVA, după cum au declarat reprezentanţii companiei.

Conform domnului Braga, strategia pentru România este creşterea brandului "Sol Negru" pentru industria HoReCa, dar, pe termen mediu şi lung, Wine Art Office are în plan crearea unei etichete personalizate pentru lanţurile de retail.

Simona Mardale, consultant strategie şi marketing în cadrul Wine Art Office, a adăugat: "Targetăm clientul tânăr, deschis, care a auzit de vinurile din Moldova, cu un raport calitate/preţ foarte bun, vinuri proaspete şi prietenoase, dar în acelaşi timp complexe. Consumatorul va găsi vinurile «Asconi» atât în restaurantele cu bucătărie urbană, cât şi în cele mai sofisticate, gourmet sau cele cu fine-dining".

Importatorul Asconi, care a achiziţionat până acum 20.000 de sticle de vin pentru ţara noastră, intenţionează să aducă în România până la 500.000 de sticle în următorii cinci ani. În prezent, aceste licori sunt listate atât în restaurante nou deschise, cât şi în câteva cu istorie culinară pe piaţa HoReCa din Bucureşti".

Vinăria din Republica Moldova a fost fondată în 1994 şi este o afacere de familie, fundamentul vinurilor "Asconi" fiind bazat pe soiuri clasice franţuzeşti, ca Chardonnay, Sauvignon-Blanc, Muscat, Cabernet-Sauvignon, Merlot. Însă compania are plantate şi soiuri speciale ca Riesling, Malbec, Pinot Noir şi soiuri autohtone regionale precum Feteasca Albă, Feteasca Neagră, Rara Neagră şi Saperavi.

Reprezentanţii producătorului de vinuri ne-au explicat, în cadrul unei vizite de presă la crama din Republica Moldova, că Asconi produce în principal vinuri specializate, în funcţie de cererile clienţilor, acestea fiind extrem de diversificate de la ţară la ţară şi chiar de la client la client.

Conform surselor citate, compania urmează să facă noi replantări de viţă de vie. Ion Mereuţă, oenologul vinurilor produse în cadrul acestei crame, a subliniat: "Extindem via şi până anul viitor vom planta 35-50 ha, avem deja achiziţionaţi butaşii. Apoi intenţionăm să creştem organic şi avem în vedere o dezvoltare anuală de 5-10 ha de butaşi plantaţi. Până la începutul lunii viitoare, vom avea pregătite să îşi primească vinul şi cele 21 de cisterne noi, cu un volum de 150.000 litri, achiziţionate pentru a stoca vinul şi a răspunde cererii la export în creştere".

Domnia sa a subliniat că replantările de viţă de vie se fac cam din trei în trei ani.

Asconi Winery exportă aproape toa­tă producţia de vin, respectiv în jur de 95-98%, în 17 ţări, inclusiv România.

"Sunt ţări în care suntem prezenţi permanent, având comenzi lunare, şi sunt ţări din care primim câteva comenzi anual, dar este un început. Acum exportăm în România, Cehia, Slovacia, Germania, Marea Britanie, ţările Baltice, Israel, Kenya, Nigeria, Tanzania, Statele Unite, China, Japonia, Australia şi Polonia", a declarat Anatolie Sîrbu, proprietarul Asconi Winery.

Potrivit lui Ion Mereuţă, crama Asconi foloseşte ceea ce este numit "tehnologia albă", în procesul de vinificare, respectiv controlează procesul tehnologic la orice pas. Oenologul a mai specificat, printre altele, că sunt folosite trei feluri de butoaie din lemn pentru maturarea vinului - din SUA, din Franţa şi din Ungaria - acestea fiind utilizate doar de trei ori.

Printre altele, compania are în plan investiţii în schimbarea unor capaci­tăţi tehnologice. Asconi are în jur de 50 de clienţi internaţionali, numai din China fiind peste 26.

România - folosită de moldoveni ca poartă pentru intrarea în Europa.

Exportul de vinuri moldoveneşti ajunge la 13,4 milioane decalitri, în valoare totală de 156,1 milioane de dolari. 40% dintre vinurile exportate de Republica Moldova sunt vinuri îmbuteliate, iar 15% dintre vinurile molodveneşti sunt aduse în România, ne-au spus reprezentanţii Asconi, evidenţiind că ţara noastră este folosită de moldoveni ca poartă pentru intrarea în Europa.

Republica Moldova dispune de 112.000 ha de viţă de vie, plantate cu peste 50 de tipuri de soiuri tehnice, conform cifrelor primite la redacţie. Arealul viticol este repartizat în trei regiuni vitivinicole istorice: Valul lui Traian (sud-vest), Ştefan Vodă (sud-est) şi Codru (centru), destinate producerii vinurilor cu indicaţie geografică protejată.

Viticultura Republicii Moldova corespunde tendinţelor mondiale, cuprinzând soiuri de origine vest-europeană, caucaziană, dar şi autohtonă. Arealul viticol acoperă circa 112.000 ha plantate cu Vitis Vinifera, dintre care 70% - cu soiuri albe (Rkatsiteli, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Aligote etc.), preponderent în zona Codru, şi 30% soiuri roşii (Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Saperavi etc.), specifice regiunilor de sud. Soiurile aromate ocupă 36% din podgorii. Autenticitatea şi unicitatea vinului moldovenesc este asigurat prin soiurile autohtone, care reprezintă 10% din suprafeţe. Printre acestea se numără: Feteasca Albă, Feteasca Regală, Feteasca Neagră, Rara Neagră, Plăvaie, Viorica etc. Sectorul vitivinicol formează 3,2% din produsul intern brut, 7,5% din totalul exporturilor din Republica Moldova şi angajează peste 250.000 de oameni, la cele 140 de întreprinderi vitivinicole. Moldova are cea mai mare densitate a viilor din lume, de 3,8% din suprafaţa ţării, şi 7% din terenurile arabile, conform datelor citate mai sus.

În Republica Moldova, se produc anual 18 milioane decalitri de vin, din care 86% reprezintă vinuri liniştite şi 14% - vinuri speciale şi spumante.

Plantaţiile noi de viţă-de-vie din ultimii şapte ani se întind pe 30.000 de hectare. Conform surselor citate, 67 de milioane de sticle de vin sunt exportate anual, în peste 30 de state ale lumii, 55% din licoarea exportată fiind vin roşu.

Investiţiile realizate în ultimii zece ani în plantaţii viticole noi de pe suprafaţa Republicii Moldova, echipamente şi tehnologii de producţie însumează 330 de milioane de euro.

Cazare la Asconi, în căsuţe de lut, din iulie

De circa patru ani, Asconi nu se mai limitează la producţia şi vânzarea de vin, ci s-a extins şi în zona turismului. Lângă cramă, proprietarul producătorului de vin a construit un restaurant, pe care l-au extins constant şi unde primeşte şi sute de turişti pe zi. Aceştia se bucură de vizita la cramă, de muzică tradiţională, precum şi de bucatele autentice preparate in-house. Anatolie Sîrbu a explicat: "Sunt zile în care avem şi 400-500 de turişti. Toţi pleacă foarte încântaţi de la noi. Preparatele culinare sunt realizate în bucătăria noastră, din ingrediente naturale, pe care le producem aici. Noi nu avem bucătar şef, avem numai doamne selectate din zonele Moldovei, fără studii specializate, care ştiu să gătească tradiţional, să mânuiască cuptorul şi să învârtă aluatul pentru plăcinte aşa cum făceau bunicii noştri".

Anul trecut, crama Asconi a fost vizitată de 37.000 de turişti, potrivit dmnului Sîrbu, care a spus că, în prezent, se lucrează la finalizarea unui număr de 12 căsuţe tradiţionale, construite din lut, lemn şi piatră şi acoperite cu stuf, care urmează să fie deschise la finalul lunii iunie pentru turişti.

Mihaela Sîrbu, care se ocupă de partea turistică de la Asconi, a explicat: "Prima dată, în urmă cu câţiva ani, când am deschis restaurantul, am construit un cuptor ca să facem plăcinte pentru anumite delegaţii oficiale şi diverşi clienţi. Treptat, am observat succesul şi am dezvoltat restaurantul cu o sală, apoi cu două săli, cu trei săli, am mărit bucătăria, apoi ne-a venit ideea construirii unui sătuc alcătuit din 12 căsuţe cu un total de 20 de camere (patru dintre căsuţe sunt dedicate familiilor) şi a unui nou restaurant tradiţional pe două niveluri, toate preparatele servite aici fiind 100% naturale şi facute la noi. Produsele culinare sunt inspirate din bucătăria balcanică, iar capacitatea restaurnatului nou este de circa 150-200 de turişti. De asemenea, lemnarii noştri lucrează tot mobilierul şi anexele din lemn, pornind de la duşumea, dulapuri, paturi etc., excluzând mesele şi scaunele. Vreau să menţionez că în Moldova mai sunt doar 4-5 meşteri lemnari, iar 2 lucrează pentru noi". Pentru încălzirea celor 12 căsuţe, Asconi a investit în producerea de energie geotermală.

Compania construieşte şi o terasă sezonieră şi are în plan inclusiv realizarea unei zone cu piscine. Tot proiectul, inclusiv crama, se întinde pe o suprafaţă de 8 hectare. Întrebată care a fost inves­tiţia în proiectul turistic, început în urmă cu doi ani, Mihaela Sîrbu ne-a explicat că este foarte greu de calculat o sumă, întrucât, fiind o afacere de familie, "la tot pasul apar idei noi care sunt puse în funcţiune şi adăugate la proiectul iniţial".

La crama Asconi lucrează circa 80-85 de oameni, iar pe partea de tursim - aproximativ 40 de persoane.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb