CORESPONDENŢĂ DIN SUA Când şi cum se vor finaliza rezultatele alegerilor din SUA?

Andre Cappon
Ziarul BURSA #Internaţional / 14 decembrie 2020

Grafică realizată de MAKE

Grafică realizată de MAKE


Andre Cappon

Alegerile prezidenţiale

În SUA, votul popular este important, dar nu suficient pentru a alege preşedintele. Părinţii fondatori, care au scris Constituţia în 1787, după ce au deliberat câţiva ani după Declaraţia de independenţă din 1776, au vrut să se asigure că preşedinţii nu vor fi ales prin "domnia gloatei".

Ei au creat Colegiul Electoral, un organism cu un rol superior în alegerea preşedintelui, care ţine în acelaşi timp cont de votul popular.

Colegiul electoral reflectă structura federală a SUA. În sistemul Colegiului Electoral, fiecare stat primeşte un anumit număr de electori pe baza numărului său total de reprezentanţi în Congres. Fiecare elector are un vot pe care îl acordă după alegerile generale; sunt în total 538 de voturi electorale. Candidatul care obţine mai mult de jumătate din numărul de voturi (270) câştigă alegerile.

În cele mai multe state (48), Colegiul Electoral funcţionează pe principiul "câştigătorul ia tot": de exemplu, dacă Biden câştigă majoritatea votului popular în California, el obţine toate voturile alegătorilor în acel stat. Excepţia sunt Maine şi Nebraska, care atribuie voturi ale Colegiului Electoral proporţional cu votul popular.

În general, acest sistem a funcţionat fără probleme. De obicei, oamenii votează în ziua alegerilor - Election Day. La secţiile de votare, identitatea lor este verificată şi se confirmă eligibilitatea pentru votare. După ce votează, rezultatele sunt numărate şi sunt anunţate în noaptea de după Ziua Alegerilor.

Alegerile din 2020 au fost diferite. Din cauza COVID, au existat preocupări, mai ales în rândul Democraţilor, că oamenii nu vor fi dispuşi să voteze în persoană. Drept urmare, s-a introdus o procedură de vot prin e-mail. Comisiile Electorale au trimis buletine de vot tuturor celor din lista lor, cu câteva săptămâni înainte de Ziua Alegerilor. Votul prin e-mail şi în persoană a început cu câteva zile înainte de Ziua Alegerilor pentru a permite distanţarea socială. Din cauza întârzierilor Poştei, buletinele completate urmau să fie acceptate pe baza datei de la Oficiul Poştal, nu mai târziu de Ziua Alegerilor (dar în unele cazuri acest termen a fost prelungit). Contorizarea şi numărarea voturilor a durat în mod evident mai mult, deoarece voturile au sosit prin poştă. Numărătoarea a durat câteva zile până pe 6 sau 7 Noiembrie.

Trump şi Republicanii s-au opus procesului de vot prin poştă, deoarece anticipau posibilitatea fraudei şi manipulării. Dar, în cele din urmă, sperietoarea COVID a forţat statele să accepte votul prin poştă alături de votul tradiţional şi să permită votarea pe parcursul mai multor zile, în loc de una singură.

Rezultatele sunt bine cunoscute, şi pot fi văzute mai jos:

Biden a câştigat votul popular cu 51.38% vs 46.91%. Acest lucru era de aşteptat, deoarece câteva state mari, cum ar fi California, New York, Illinois şi New Jersey votează mereu cu Democraţii.

Biden a câştigat de asemenea Colegiul Electoral cu 306 vs 232 voturi împotriva lui Trump. Trump a făcut campanie intensă şi avea suport masiv în aşa numitele state battleground states (state disputate) - Pennsylvania, Michigan, Georgia, Nevada, Arizona, Wisconsin şi se aştepta să câştige destule voturi în Colegiul Electoral Electoral ca să câştige Preşedinţia.

De reţinut că Biden a câştigat mai multe state disputate (battleground states) cu nişte diferenţe extrem de mici: Pennsylvania - 0.2%, Georgia - 0.2%, Arizona - 0.3%

Trump şi republicanii au început să conteste alegerile în aceste "state disputate", susţinând că au existat fraude şi manipulări. Ei au deschis procese în faţa instanţelor din fiecare stat, prezentând dovezi detaliate.

Este clar că procesul de votare prin poştă a fost neobişnuit şi că a fost imposibil să se verifice identitatea şi eligibilitatea alegătorului la fel de atent ca şi pentru votul în persoană.

A existat un alt fenomen curios: în multe dintre aceste state disputate, Trump conducea la numărul de voturi zilnice, până în noaptea zilei alegerilor. La un moment dat era clar câştigător.

Dar, surpriză! În noaptea de 3-4 noiembrie şi a doua zi, un volum mare de buletine de vot pro Biden a apărut de la votanţii prin poştă. Avocaţii lui Trump au arătat chiar şi filmări ale camerelor de supraveghere în care lucrătorii electorali aduc cutii cu buletine de vot în timpul nopţii şi le trec prin aparatele de numărare ... Există, de asemenea, dubii cu privire la fiabilitatea aparatelor de numărare.

Toate acestea par suspicioase şi mulţi Republicani sunt convinşi că alegerile au fost furate.

Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, instanţele au refuzat să ia în considerare aceste dovezi şi au respins afirmaţiile Republicanilor. Oare pentru că instanţele erau părtinitoare? Oare pentru că au fost reticente în a interveni în procesul electoral?

Pe 14 decembrie, Colegiul Electoral îşi va da votul final. În principiu, electorii îşi pot schimba votul până în ultima clipă, dar, în practică, se aşteaptă să-l confirme pe Biden.

Trump poate face apel la Curtea Supremă, dar acest lucru apare ca un scenariu cu o probabilitate foarte redusă.

Al doilea tur al alegerilor din Georgia

Al doilea tur are loc atunci când nici un candidat nu obţine majoritatea voturilor. Acesta este cazul pentru cele două locuri în Senat ale Georgiei.

Georgia va ţine două alegeri pentru Senatul SUA pe 5 Ianuarie 2021, deoarece nici unul dintre candidaţi nu a obtinut o majoritate în alegerile din 3 Noiembrie 2020. Georgia a fost singurul stat care a ţinut două alegeri pentru Senat în 2020 - cea ţinută la data obişnuită şi o alegere specială pentru a completa locul lăsat liber de un Republican care s-a retras.

Al doilea tur va determina care partid va avea majoritatea în Senatul SUA. Dacă Republicanii câştigă cel puţin unul dintre aceste două locuri, vor continua să controleze Senatul şi să i se opună lui Biden. Democraţii trebuie să câştige ambele locuri pentru a avea egalitate de voturi în Senat. Vice-preşedintele (care se presupune că va fi Democrata Kamala Harris începând din Ianuarie 2021) are votul decisiv în cazul unui vot la egalitate în Senat.

Alegerile pentru Senatul din Georgia sunt drept urmare un eveniment politic crucial. Dacă Republicanii câştigă, liderul majorităţii din Senat, Mitch McConnell, va putea să-l obstrucţioneze pe Biden şi "agenda progresistă a democraţilor".

Dacă Democraţii câştigă, nu va exista nici o barieră pentru ei şi vor încerca în mod clar să schimbe America.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. De regula.. in toata istoria lor, americanii au transat castigatorul alegerilor pana de Craciun.

    Daca in acest an nu se va intampla asa, inseamna ca vorbim de o frauda majora la vot in America, ceea ce arat daca mai era necesar ca Sfarsitul lumii (al democratiei civilizate, pe care o cunoastem si in care am trait) este aproape.  

    E prea mare miza ca sa nu castige Biden.. Ar trebui arestati toti globalistii Fiarei cu Soros in frunte in 24 de ore.

    Ar iesi un show mondial de proportii... de asta nu cred ca se va intampla. Lovitura de stat la democratie a avut loc pe tacute si nu mai e cale de intors.  

    Gargara. Trump a pierdut si cu asta basta.

    1. Ce grozav esti!

      Asta e, a pierdut. Trebuie sa accepte..

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb