COTAR reia protestele de stradă

T.I.
Politică / 12 februarie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) reia protestele de stradă, împotriva lipsei de reacţie a Guvernului faţă de cerinţele transportatorilor autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea legal, potrivit unui comunicat al instituţiei remis, astăzi, Redacţiei noastre.

Astel, 2.000 de maşini vor fi parcate, mâine, în faţa Guvernului, iar taximetriştii vor protesta pentru a cere respectarea legii de către autorităţi, între orele 9:00-15:00.

De asemenea, tot mâine, se vor mai organiza proteste la Arad, Timişoara, Iaşi, Bacău, Braşov, Târgu Mureş, Zalău şi Slatina.

"Nu este un miting politic. Ieşim din nou în stradă, pentru a mai atrage încă o dată atenţia Guvernului României că trebuia să scoată de mult timp din Legea Taximetriei sintagma "în mod repetat", introdusă în 2015 de fostul parlamentar Lucian Şova, devenit ulterior ministru al Transporturilor şi demis recent. Am cerut de nenumărate ori eliminarea acelei sintagme din lege care a fost introdusă penntru a împiedica autorităţile care ar putea stopa pirateria din Transporturi. Ieşim în stradă pentru că nu se respectă Hotărârea Curţii Europene de Justiţie, care a decis că aplicaţiile care fac transport de persoane neautorizat sunt transportatori, nu prestatori de servicii online. Nu cerem bani, nu cerem nimic altceva decât să se respecte legea. Sunt peste 100.000 de persoane neautorizate care funcţionează în România, iar UBER ,Taxi Fy ,Bla Bla Car şi Clever Go circulă fără probleme, dau comenzi, încasează bani, sfidând legislaţia pentru Transporturi şi taximetrie, pe care noi o respectăm", a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

COTAR va mai organiza un miting de amploare, în perioada 27-28 februarie, când vor bloca Bucureştiul autocare, microbuze şi taxiuri din întreaga ţară, dacă nu se va rezolva problema semnalată de transportatorii autorizaţi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb