Cotaţia energiei pe piaţa spot - printre cele mai mici din Europa

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 9 decembrie 2008

Interesul pentru tranzacţionarea energiei pe piaţa spot - PZU - administrată de OPCOM a rămas la cote ridicate şi în noiembrie. Potrivit unui raport al OPCOM, în contextul variaţiei preţurilor medii spot lunare fixate de majoritatea burselor europene în noiembrie în marja 50 - 90 de euro/MWh, preţul mediu de tranzacţionare pe PZU, de 60,53 euro/MWh (227,38 lei/MWh), se situează între cele mai mici trei valori. Acesta corespunde unui volum mediu tranzacţionat de 591 MWh/h, respectiv unei cote de 9,21% din consum.

Pe primele 11 luni ale anului, volumul mediu zilnic a fost de 588 MWh/h, faţă de 578 MWh/h din perioada similară a anului trecut. Volumul total tranzacţionat pe PZU în primele 11 luni din an a fost de 4,7 TWh, faţă de 4,6 Twh din perioada similară a anului 2007. Cota tranzacţiilor spot în consumul primelor 11 luni ale anului 2008 a atins nivelul de 9,37%, în timp ce preţul mediu al aceleiaşi perioade a fost de 191,47 lei/MWh (52,30 euro/MWh).

Pe Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale (PCCB), administrată de OPCOM, volumul de energie în livrare de 7,9 TWh (la un preţ mediu de 173,36 lei/MWh, respectiv 47,52 euro/MWh), a fost, în primele 11 luni din an, cu 40% mai mare decât în perioada similară a anului 2007 şi de 7 ori mai mult decât în 2006. Cotele corespunzătoare acestor cantităţi în consumul net intern au evoluat de la 2,31% în 2006, la 11,65% în 2007 şi respectiv 15,72% în 2008.

Pentru anul viitor, tranzacţiile lunii noiembrie 2008, cumulate cu cantităţile contractate în lunile anterioare, garantează livrări care vor asigura acoperirea a 17,68% din consum. Creşterea este evidentă comparativ cu cota de 11,62% din consumul anului 2008 asigurată de tranzacţiile încheiate pe platforma PCCB până la 30 noiembrie 2007.

Utilizând platformele de tranzacţionare a energiei electrice administrate de OPCOM, participanţii au contribuit la acoperirea unui procent relevant din consumul ţării în condiţii de concurenţă şi transparenţă: 22% din consum, corespondentul unor tranzacţii cu livrare în luna noiembrie 2008 de 1.056.488 MWh.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb