Cravată pentru Alexis Tsipras, ştreang pentru poporul grec

Înainte de a-şi începe mandatul de prim-ministru, în ianuarie 2015, Alexis Tsipras a promis că va purta cravată doar când creditorii internaţionali vor accepta tăierea datoriei Greciei până la un nivel sustenabil.

La o întrunire de la sfârşitul săptămânii trecute, premierul de la Atena şi-a pus cravata pentru a "sărbători" încheierea ultimului program de bail-out, dintre cele trei prin care a trecut Grecia în ultimii 8 ani.

"Nu este un moment obişnuit, este un moment excepţional, este un moment istoric. Criza din Grecia s-a încheiat în această seară", a declarat Pierre Moscovici, comisarul european pentru economie, în cadrul unei întâlniri a membrilor Eurogrupului din Luxemburg, conform unei ştiri din Financial Times.

"Asemenea lui Ulise care s-a întors în Ithaca, Grecia a ajuns, în sfârşit, la destinaţie, după zece ani de la începutul unei lungi recesiuni", a scris Moscovici pe blogul său, iar acum "ţara poate să răsufle uşurată şi să privească viitorul cu încredere".

Mai mult, "22 iunie 2018 va rămâne o piatră de hotar în istoria Greciei moderne şi a zonei euro", deoarece "marchează sfârşitul unei crize fără precedent, care a testat voinţa unui popor întreg şi a europenilor de a apăra moneda euro şi solidaritatea noastră".

Din păcate, criza nu a testat doar voinţa poporului grec, ci a zdrobit-o şi a împrăştiat-o în cele patru vânturi. Pentru că doar astfel poate fi acceptat "salutul" unei "victorii" care îi face pe greci sclavi ai datoriilor pentru cel puţin încă o jumătate de secol.

Unde se află Grecia după trei programe de bail-out? În 2008, datoria publică reprezenta 109,4% din PIB, iar aceasta a "scăzut" până la 178,6% în 2017, în ciuda ştergerii unei părţi a datoriei după 2010 (vezi graficul 1).

După cum se mai observă, în cei şase ani premergători intrării Greciei în zona euro, în 2001, datoria publică depăşea semnificativ pragul de 60% din PIB. În 2000, ponderea datoriei publice în PIB a fost de 75,7%, conform datelor de la Eurostat.

Iar datoria continuă să crească. Datele oficiale de la Agenţia de Admini­s­trare a Datoriei Publice (www. pdma.gr) arată că datoria totală a statului a crescut până la 343,74 miliarde de euro în T1 2018, de la 328,7 miliarde la sfârşitul anului trecut.

Aşa-numitul acord pentru reducerea datoriei nu prevede decât prelungirea cu 10 ani a scadenţei unor împrumuturi, cu o valoare de circa 96 de miliarde de euro, până în 2033. Adică o farsă macabră. Dacă situaţia nu ar fi aşa de tragică în Grecia, declaraţiile oficialilor europeni referitoare la ieşirea ţării din al treilea program de "salvare" din ultimii 8 ani şi-ar găsi cu uşurinţă locul în orice spectacol de stand-up comedy.

Totul este condiţionat, bineînţeles, de urmărirea îndeplinirii cerinţelor impuse de creditorii oficiali internaţionali, în condiţiile în care creditorii privaţi deţin doar 15% din datoria publică a Greciei.

După anunţarea acordului cu partenerii europeni, Financial Times a scris că "Grecia are o nouă şansă să stea pe propriile picioare". Dar cum vor reuşi autorităţile de la Atena un astfel de miracol, când li se cere realizarea unui surplus primar anual de 3,5% din PIB până în 2022 şi o medie anuală de 2,2% până în 2060?

FT mai scrie că, odată cu finalizarea oficială a programului de bail-out în august 2018, guvernul grec se va confrunta "cu mai multe teste".

Primul va începe chiar din toamnă, când "va deveni mai clar dacă guvernul dispune de flexibilitatea fiscală pentru asigurarea unei traiectorii stabile de creştere, crearea locurilor de muncă şi temperarea tensiunilor sociale".

Ultimele date statistice arată o rată a şomajului de 20,5%, pe fondul unei rate a şomajului de peste 43% pentru categoria de vârstă 15 - 24 de ani.

A doua "provocare", după cum mai scrie Financial Times, o reprezintă aplicarea reformei sistemului de pensii, din ianuarie 2019, care "va testa dorinţa şi capacitatea partidelor politice de a cere noi sacrificii din partea cetăţenilor".

Totul este perfect, nu-i aşa? Desigur, după cum arată şi raportul Curţii Europene de Conturi (European Court of Auditors) din noiembrie 2017, cu privire la intervenţia Comisiei Europene în criza financiară din Grecia.

"Obiectivele programului (n.a. ultimul program de bailout, din 2015) au fost atinse doar parţial", iar "capacitatea ţării de a se finanţa integral de pe piaţă rămâne o provocare", a declarat coordonatorul raportului.

Concluziile oficialilor Curţii Europene de Conturi au fost publicate înainte de "amorsarea" noii tendinţe de creştere a dobânzilor şi este foarte posibil ca "provocarea" să se fi transformat între timp în "imposibilitate", după cum arată şi evoluţia creditării din Grecia.

La nivelul companiilor, soldul creditului şi-a accentuat tendinţa de scădere în ultima perioadă, conform datelor de la banca centrală a Greciei, iar creditul de consum şi cel ipotecar şi-a continuat contracţia (vezi graficul 2).

Evoluţia nu este deloc surprinzătoare, în condiţiile în care rata creditelor neperformante depăşeşte cu mult pragul de 40% (vezi graficul 3).

Motivul? Numeroasele taxe şi impozite introduse la cererea creditorilor internaţionali, alături de creşterea celor existente, au condus la creşterea explozivă a restanţelor şi numărului restanţierilor nu doar către bugetul statului, ci şi către bănci.

Se mai poate spune, în aceste condiţii, că acordul dintre autorităţile de la Atena şi partenerii europeni va avea un efect benefic?

Nici pe departe, după cum demonstrează Jerome Roos, de la London School of Economics, într-un articol publicat pe site-ul Al Jazeera.

De ce acolo? Oare publicaţiile europene nu sunt interesate de versiunea "nefardată" a "poveştii" de succes a "salvării" Greciei?

Jerome Roos scrie că "este puţin probabilă revenirea la o traiectorie sustenabilă a datoriei pe termen lung", iar acordul "nu va demonstra în niciun fel solidaritatea europeană".

Ultima parte este un răspuns la declaraţia recentă a lui Klaus Regling, directorul executiv al Mecanismului European de Stabilitate, în opinia căruia "acordul este cel mai important act de solidaritate pe care l-a văzut vreodată lumea".

Deoarece "partenerii" europeni au refuzat tăierea directă a unei părţi importante a datoriei publice, Roos consideră că "acordul nu face decât să transfere povara datoriilor către generaţiile viitoare de contribuabili".

În sprijinul afirmaţiilor sale vin şi analizele unor economişti reputaţi, precum Barry Eichengreen şi Jeromin Zettelmeyer, care subliniază că "măsurile prezentate de Eurogrup nu sunt suficiente pentru asigurarea sustenabilităţii datoriei publice a Greciei".

Da, este adevărat că vina pentru situaţia actuală aparţine atât cetăţenilor Greciei, cât şi clasei politice iresponsabile, însă acum totul este istorie, o istorie pe care trebuie să şi-o asume inclusiv creditorii.

Economistul de la London School of Economics nu uită să sublinieze că "adevărata motivaţie din spatele programelor de bail-out a fost asigurarea supravieţuirii sistemului bancar european", iar "cetăţenii Greciei nu au primit niciun ban de la creditorii lor europeni", deoarece "sumele alocate au mers direct la creditorii privaţi".

Cine au fost aceşti creditori privaţi? În special marile bănci din Germania şi Franţa. Solidaritate, într-adevăr!

Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Atena a declarat că finalizarea acordului cu partenerii europeni "va permite grecilor să zâmbească din nou", în timp ce premierul Alexis Tsipras a subliniat că "Grecia a devenit o ţară normală, care şi-a recâştigat independenţa politică şi financiară".

Oare mai crede cineva astfel de declaraţii neruşinate?

Pentru Jerome Roos, dar şi mulţi alţi economişti, inclusiv de la FMI, singura soluţie realistă pentru Grecia este "tăierea unei părţi importante a datoriei".

Nicio altă soluţie nu este suficientă decât pe termen scurt, iar, în absenţa acesteia, "cravata lui Tsipras se va transforma într-un ştreang pentru poporul grec", după cum scrie Roos în finalul analizei sale.

Mai contează acest final pentru autorităţile europene şi cele de la Atena? Probabil că nu, deoarece politicienii par să creadă că zâmbetul pe buzele "condamnaţilor", promis de purtătorul de cuvânt al guvernului condus de Tsipras, este dovada "succesului" şi "îm­pă­cării supreme" în faţa ştreangului.

Dar dacă Zorba nu a murit?