Crima de indiferenţă

Imaginile continuă să lovească ceva în mine, care strigă.

Secvenţa 1. Douăzeci, poate chiar mai multe cisterne stau aliniate pe un cîmp, cu nişte dispozitive de stropire atîrnate de coadă, ca şi cînd ar fi pregătite să umezească plantele abia în­colţite. În loc de apă, din burţile lor ţîşneşte lapte. Încep să meargă încet, aşa, una lîngă alta, lipite, împrăştiind pe cîmp milioane de litri de lapte. Camera trece în revistă feţele unor oameni, majoritatea tineri, îndestulaţi, care privesc spectacolul pus la cale de un regizor tîmp şi fără Dumnezeu. Vocea comentatorului ne spune că este vorba despre un protest al agricultorilor europeni, nemulţumiţi de scăderea masivă a preţului de achiziţie pe piaţa marelui continent, datorată, în principal, faptului că Uniunea Europeană a decis să nu mai subvenţioneze producţia de lapte, ca pînă acum. Sunt alte priorităţi. UE subvenţionează producţia agricolă ecologică, nu producţia agricolă. Cantitatea nu mai este importantă. Europa agriculturii îngrăşate cu subvenţiile europene, din Franţa, Germania, Irlanda sau Spania, este de cîteva decenii în supra-producţie agricolă.

Secvenţa 2. Ogradă prăfuită. Un bărbat, trecut bine şi de a doua tinereţe, dar în putere, obidit, arată spre nişte grămezi de coşuri cu vinete, mari cărnoase, care zac fără speranţa de-a mai ajunge pe masa cuiva. Omul le taie, cu ciudă, şi le dă la porci, în faţa camerei de luat vederi. E un ritual de autoflagelare. A muncit pentru fiecare dintre plantele generoase care au dat rod, din martie şi pînă acum, la mijloc de septembrie. Nu i-a plătit nimeni sporuri pentru supra-expunere la radiaţiile solare, pentru orele suplimentare, pentru disconfort sciatic, ori crampe musculare. Acum, nu-i plăteşte nimeni nici măcar munca. Singur nu poate duce coşurile la piaţă şi chiar dacă ar ajunge acolo, tot nu s-ar alege cu nimic. "Hienele şi corbii" ce stăpînesc pieţele oraşului l-ar obliga să cedeze marfa, mult înainte s-o pună pe tarabă, pentru ceva mai puţin decît l-a costat benzina pînă la oraş. Hipermarketurile sunt din altă lume. Nu s-au ostenit să-şi creeze reţele locale de aprovizionare. E prea costisitor, aprovizionarea nu e sigură, ori nu-i mereu de calitate, drumurile sunt proaste şi benzina scumpă, bătaie de cap cu maşini şi şoferi, iar planificarea creşte personalul auxiliar. Preferă legumele, fructele, carnea şi mai toate celelalte produse din import! Aşa, afacerea e mult mai rentabilă!

Secvenţa 3. Bucureşti, 550 de ani de existenţă şi măcar vreo sută de cînd se consideră aşezare urbană. După ultima ploaie torenţială a sfîrşitului de vară, camerele de luat vederi ne arată oameni cu ligheane în mînă, care dau apa afară din casele abia renovate şi spoite, după inundaţia de-acum vreo două luni. Dau apa în stradă, unde s-a format un soi de lac natural. Canalizare nu este, iar pămîntul s-a săturat de băut atî­tea lichide. Autorităţile, grijulii, dau fuga cu pompele să-i ajute pe "cetăţeni", să dea apa în strada, de unde nu se mai duce nicăieri, decît tot spre curţile şi casele lor. Exact în aceleaşi zile, ziarele îi informau, relativ neutru, pe cititorii lor bucureşteni, că primăriile, lovite parcă de o epidemie de iniţiativă urbanistică, de la Primăria Mare, la cele de sector, au prevăzut şi executat în bugetele lor, cîteva sute de milioane de euro pentru aranjamente florale stradale!

Imaginile, puse alături, nu vor să se lipească.

Europa: Milioane de litri de lapte aruncaţi, iar în acelaşi timp milioane de copii şi bătrîni privaţi de laptele de care au nevoie, chiar aici, în Europa. Ar fi suficient să-i numărăm doar pe cei mînaţi la cerşit pe marile bulevarde ale continentului, ca nişte cirezi trimise la pădure, pe cei uitaţi prin orfelinate, ori pe străzi, pe cei din spitalele şi căminele care nu mai au bani să le cumpere nici măcar pîine.

Europa-România: Roadele unui pămînt generos, pentru care au ostenit oameni fără altă viaţă decât cea a pămîntului şi a animalelor pe care le îngrijesc, sunt aruncate, ucise în masă. Un soi de genocid agricol!

Europa-România-Bucureşti: Din buzunarul fiecăruia, primăriile iau în fiecare an sute de milioane, dacă nu miliarde de euro, pe care-i toacă pînă la ultima centimă şi cu toate acestea, în urbea capitală de ţară, tot nu ajungem să avem străzile canalizate.

În toate culturile lumii, care produc civilizaţie, munca şi rezultatul ei, folositor, păstrează o scînteie de sacralitate. În Europa, de la o vreme, nimic nu mai e sacru! Iar noi, aici, în euro-mahalaua noastră, am deprins gustul să ne batem joc de orice, mai ales de ceea ce suntem şi de ceea ce vrem de la viaţă, înainte chiar a ne osteni să învăţăm, temeinic, să trăim.

Luaţi aminte, Adevăr grăiesc vouă, că nu este departe ziua în care vom avea de dat socoteală pentru Crima de Indiferenţă!