CRISTIAN DIACONESCU, PREŞEDINTELE PMP: ''Traian Băsescu va avea în partid rolul pe care şi-l doreşte''

G.U.
Politică / 28 mai 2021

''Traian Băsescu va avea în partid rolul pe care şi-l doreşte''

Preşedintele PMP, Cristian Diaconescu, a declarat astăzi, la Galaţi, că Traian Băsescu va avea în partid rolul pe care şi-l doreşte, conform Agerpres.

Întrebat ce rol mai poate avea Traian Băsescu pentru viitorul PMP, Diaconescu a răspuns: "Domnul Traian Băsescu este fondatorul acestui partid, deci va avea rolul pe care domnia sa şi-l doreşte".

Liderul PMP a evitat să răspundă la întrebarea ce rol mai poate avea Elena Băsescu în cadrul formaţiunii şi dacă nu i se pare că aceasta, fiind foarte prezentă în campania electorală din toamnă, a lipsit partidul de acele procente care i-ar fi trebuit să treacă pragul electoral, dar a precizat că partidul îşi va face propriile evaluări privind alegerile parlamentare pe care le face publice, notează sursa citată.

"Revin cu plăcere la Galaţi şi, în momentul în care vom face propriile noastre evaluări, o să le prezentăm şi în legătură cu momentul alegerilor parlamentare. Evaluarea o vom prezenta imediat ce vom putea să acoperim toate zonele din ţară. Încerc şi eu să merg să merg fizic, secretarul general în egală măsură. Evaluarea trebuie făcută temeinic. Nu trebuie să te grăbeşti, să vii de la centru pentru a da satisfacţie unei anume părţi din establishment-ul politic românesc. Este ultimul lucru care îmi trece prin cap să ies în întâmpinarea aşteptărilor unui partid din România", a spus Diaconescu.

Liderul PMP a mai afirmat că este o ştire falsă cea privind discuţiile cu PNL sau cu o altă formaţiune politică pentru o fuziune.

"Ştirea este falsă. Deocamdată dorim să ne solidificăm ca şi partid pentru că, într-adevăr, alegerile parlamentare au avut un impact, dar continui să mă întreb dacă este mai bine fără PMP în Parlament şi Guvern", a mai precizat preşedintele PMP.

Cristian Diaconescu se află vineri, la Galaţi, unde se va întâlni cu organizaţia judeţeană a PMP, ocazie cu care va intra în dialog cu consilierii judeţeni şi locali ai partidului.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Evident ca, "zeul" Petrov are ce rol doreste in propriul partid! Dar rolul care i se potriveste cel mai bine, este cel de turnator!

    1. Eu cred ca rolul lui este acela de a-l insoti pe Dragnea.Se jeleste ala in puscarie de numai ,numai.E singurel saracul si acum, la drept vorbind,la ce a facut Petrov toata lumea ar trebui sa stea la coada.

    Rolul lui este altul, poate ca vor avea curaj procurorii sa-l puna in scena.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb