CSSPP: Activele fondurilor de pensii private au crescut în martie cu 8,7%

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 aprilie 2010

Activele nete ale fondurilor de pensii private, obligatorii şi facultative, au ajuns la 3,21 miliarde de lei la finele lunii martie, în creştere cu 8,7% faţă de 28 februarie, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au cumulat active nete de 2,967 miliarde de lei, în urcare cu 8,8% faţă de luna februarie, anunţă Mediafax.

În a doua parte a lunii martie, conturile fondurilor de pe Pilonul II au fost alimentate cu suma de 135,28 milioane lei (33,16 milioane de euro), reprezentând contribuţia, pe ianuarie, de 2,5% (majorată de la 2%) din veniturile brute realizate de participanţii la acest sistem.

Numărul contributorilor pe Pilonul II a crescut cu 0,65% în luna martie, la 5,004 milioane. Cifra se referă la persoanele care au primit în contul de pensie privată cel puţin o contribuţie de la lansarea sistemului, în mai 2008.

Pe acest segment de piaţă activează 10 companii de profil care administrează câte un fond de pensii.

După valoarea activelor, primele trei fonduri sunt administrate de ING Pensii - 1,168 miliarde de lei, Allianz-Ţiriac Pensii - 690,57 milioane de lei şi Generali Fond de Pensii - 242,58 milioane de lei.

Pe segmentul pensiilor facultative (Pilonul III), activele nete ale celor 13 fonduri de profil totalizează 246,1 milioane de lei, avansul faţă de luna februarie fiind de 7,8%, în timp ce numărul contributorilor a crescut cu 1,82%, la 193.793 persoane.

Cele mai mari fonduri de profil sunt ING Optim - 72,1 milioane de lei, BCR Prudent - 47,66 milioane de lei şi AZT Moderato - 38,2 milioane de lei.

Primul fond este administrat de ING Asigurări de Viaţă, al doilea de BCR Asigurări de Viaţă, iar ultimul de Allianz-Ţiriac Pensii.

Primele contribuţii la Pilonul III au fost virate în mai 2007.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb