Cu Scaunul la cap

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 13 august 2007

Cristian Pîrvulescu

Naţionalismul românesc a avut un nou subiect de dezbatere săptămâna ce tocmai s-a încheiat. Doar a enunţat Traian Băsescu ideea predării limbii române pentru copiii secui după o metodologie specifică limbilor străine că, mai mult sau mai puţin intenţionat, afirmaţia a fost transformată în remarcă "antinaţională": adică "predarea limbii române ca limbă străină". Dintr-o dată, totul a devenit "trădare" a spiritului naţional şi a ordinii constituţionale. Interesaţi să îi aplice o corecţie preşedintelui, politicienii din prima linie a bătăliei de poziţii estivale au ratat ocazia unei lămuriri. Căci acuza privind caracterul anticonstituţional al afirmaţiei lui Traian Băsescu e fără conţinut. Pe de o parte, spusele sunt deformate, pe de altă parte, există deja decizia Curţii Constituţionale care recunoaş­­te preşedintelui, ca oricărui ce­tăţean, dreptul de a vorbi liber. În schimb, faptul că preşedintele ar fi putut trece în tabăra muticulturalismului nu e lipsit de semnificaţie. Sus­ţinând opinia că limba română ar putea fi predată la clasele I-IV după o metodologie caracteris­tică limbilor străine, Traian Băsescu pare a recunoaşte identitatea lingvistică, deci culturală, a maghiarilor dar poate, totodată, pretinde că propune un instrument pentru intensificarea comunicării intretnice şi a integrării, nu al enclavizării.

Să fi fost un calcul politic în declaraţia din secuime a lui Traian Băsescu, care a inflamat "patrioţii" până într-acolo încât s-a readus în discuţie sus­pendarea? Tot ce-i posibil. Traian Băsescu e un politician pragmatic, iar votul maghiarimii poate fi vital în anumite momente, spre exemplu, în cazul referendumurilor naţionale sau a alegerilor prezidenţiale. Aşa s-a întâmplat şi pe 19 mai, când referendumul a confirmat criza profundă în care se află UDMR, ca să nu mai vorbim de al doilea tur al prezidenţialelor din 2004, când absenteismul alegătorilor maghiari l-a costat pe Adrian Năs­tase între 200.000 şi 300.000 de voturi. Şi oricum, şi fără afirmaţiile "neconstituţionale" ale preşedintelui de la Covas­na cei mai populari oameni politici români din secuime, mai apreciaţi chiar decât majoritatea maghiarilor, ca să nu mai vorbim de udemerişti, sunt Traian Băsescu şi Vasile Blaga. Doar László Tõkés pare să îi surclaseze. Iar, după referendumul de revocare, UDMR a plonjat în cea mai profundă criză din istoria sa. Pentru prima dată, electoratul maghiar activ nu a respectat consemnul udemerist şi votat împotriva demiterii lui Băsescu, dezavuând politica Uniunii. UDMR se resimte de pe urma afilierii sale la coaliţia antiprezidenţială şi încearcă, aproape cu dis­perare, să îşi refacă potenţialul electoral printr-o reconciliere cu grupul Tõkés, iar prezenţa lui Traian Băsescu în secuime, ca şi aserţiunile sale, creează un evident disconfort.

Oarecum surprinzător, Traian Băsescu nu face doar o declaraţie politică estivală, ci o mărturisire ideologică. Este una din puţinele ocazii în care se poate detecta o influenţă, creştin democrată, în sensul afirmării subsidiarităţii nu doar ca descentralizare - cum fostul primar al Bucureştiului a mai făcut-o - ci şi ca recunoaştere a identităţii culturale distincte a maghiarilor. Deşi nu îi era caracteristic, Traian Băsescu se plasează pe poziţiile doctrinare ale popularilor europeni. În schimb, Mircea Geoană, acuzându-l pe Băses­cu că alimentează discursul naţionalist şi deconspirând propunerea şefului statului ca fiind dovada unei lipse totale "de înţelepciune şi cumpătare politică", se plasează dincolo de cadrele viziunii socialiste privind drepturile mi­norităţilor.

Pentru politicienii maghiari, scaunele secuieşti au devenit imprevizibile. De câţiva ani, secuii nu mai răspund prompt comenzii udemeriste. Pentru extremiştii români, zona secuiască e veşnic subiect de "sfântă" îngrijorare. Pericolul secesiunii maghiare e ciclic reluat pentru a menţine naţiunea vigilentă. Dar, cum problema identităţii culturale nu este atât de uşor de expediat pe cât o vor naţionaliştii, fie ei de lungă durată, fie doar oportunişti, iar cea a regionalizării administrative abia dacă mai poate fi amânată, a venit, poate, timpul ca politicienilor români să le vină scaunul la cap.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Cei 322,disperati de pierderea continua de teren,mint (ca de obicei).Numai ca ei au mintit prea des.Au uitat povestea cu "Lupul la oi!".In plus, acum chiar ca nu e nici un caz de alarma pentru tara.Este ptr.UDMR si aliatii sai din Parlament.De aici alarmarea generala.Numai ca masele ii privesc ironic.

    Traian Basescu a spus un lucru evident: nu te poti astepta ca un copil care vorbeste doar maghiara in casa sa poata invata dupa manuale in limba romana. cei care tipa "Anticonstitutional!" poate vor sa spuna ca Constitutia bate bunul simt. Pe care ei l-au pierdut oricum de multa vreme... Jos cu cei 322!

    D-le Parvulescu, Va rog sa precizati inca o tara in care limba NATIONALA,este considerata limba straina.De ce nu dati si exemplul Ungariei?

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb