Cum poate un sistem ERP să elimine principala provocare în Producţie?


Comunicate de presă / 10 august 2021

Dorin Andreica, Director General Soft Net Consulting

Dorin Andreica, Director General Soft Net Consulting

În 2020, pandemia şi blocajele apărute în lanţurile de distribuţie au accentuat o provocare veche pentru companiile cu activităţi de producţie: aprovizionare cu materii prime şi componente. Această situaţie a afectat, inclusiv în România, continuitatea producţiei şi implicit capacitatea de satisfacere a cererii din piaţă. În acest context, tot mai multe companii consideră implementarea unui sistem ERP singura soluţie pentru alinierea comenzilor de la clienţi cu disponibilitatea stocurilor şi planificarea producţiei şi automatizarea acestui proces.

"2021 a adus o creştere a cererii pentru sisteme ERP, alimentată din două direcţii. În principal este vorba despre blocajele aparute la nivelul lanţurilor de distribuţie şi dorinţa companiilor de a avea un control asupra aprovizionării cu materii prime, iar în secundar, existenţa unor finanţări nerambursabile pentru sisteme informatice. În calitate de integrator, compania noastră oferă două sisteme ERP complete (ASIS ERP şi WinMentor Enterprise) iar integrare nativă a modulelor de producţie cu restul componentelor necesare gestiunii comerciale şi financiar-contabile au devenit principalele atu-uri în acest an" afirmă Dorin Andreica, Director General Soft Net Consulting.

Media internaţională a relatat pe larg situaţia unui producător auto care a fost nevoit să închidă şapte dintre liniile de producţie deoarece mai mulţi furnizori nu au putut livra componentele necesare din cauza carantinei. Compania nu a putut găsi rapid alternative, ceea ce a dus la o scădere a producţiei cu 40% precum şi la suspendarea lansării unor modele noi. În mod evident, este un caz extrem generat de pandemie şi intrarea în carantină, însă totodată este o lecţie utilă. În 2020, lanţurile de distribuţie au devenit tot mai volatile, iar situaţiile neprevăzute (de la eşuarea unei nave în canalul Suez, până la criza semiconductorilor) alături de creşterea neaşteptată a preţurilor sau schimbarea condiţiilor comerciale pot afecta major activităţile de producţie şi distribuţie. Astfel de riscuri nu pot fi eliminate complet, însă pot fi diminuate prin existenţa unor alternative la nivelul furnizorilor şi a optimizării proceselor de aprovizionare.

- crama nu poate îmbutelia vinul solicitat de clienţi din cauza lipsei dopurilor de plută

- fabrica de textile nu poate lansa în producţie o comandă de sezon deoarece nu are pe stoc furniturile necesare

- un producător de plase sudate suspendă producţia pentru câteva zile în urma livrării întârziate a fierului necesar

- activitatea mai multor producători a fost afectată de criza majoră din industria ambalajelor de polietilenă

"Acestea sunt doar câteva întâmplări petrecute în ultimul an şi păstrate în memoria Google, dar care surprind o realitate apăsătoare pentru companiile cu activităţi din sfera producţiei. Astfel de companii au fost foarte afectate financiar în 2020, an în care, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, deşi economia României s-a contractat cu doar 3.9%, activităţile de producţie au scăzut cu 12.1%," mai afirmă Dorin Andreica.

Ce beneficii aduce un sistem ERP

Tehnologia oferă o mână de ajutor companiilor cu activităţi de producţie, prin capacitatea de aliniere a comenzilor de la clienţi cu disponibilitatea stocurilor şi planificarea producţiei. Utilizarea unui sistem ERP duce la automatizarea acestui proces şi eliminarea sincopelor. Cheia o reprezintă capacitatea de colectare şi corelare a datelor din departamente diferite şi integrarea acestora într-un flux coerent de vânzare, aprovizionare cu materii prime, producţie şi livrare. Dacă departamentul de vânzări preia comenzile de la clienţi pe hârtie sau excel, planificarea producţiei se face într-un sistem diferit, iar aprovizionarea află în ultimul moment ce stocuri sunt pe zero şi trebuie comandate, problemele sunt evidente. Cel mai probabil, împrospătarea stocurilor nu va fi făcută la timp, liniile de producţie vor fi oprite, iar cererile clienţilor nu vor fi onorate în timp util.

"Pe de altă parte, un sistem care procesează integrat aceste informaţii, la preluarea unei comenzi va analiza disponibilitatea stocurilor, timpii de producţie, ambalare, livrare şi va propune un termen rezonabil de livrare. Complementar, va notifica automat departamentul de aprovizionare pentru necesitatea plasării comenzilor necesare către furnizori pentru ca materiile prime să ajungă în timp util, iar producţia să nu se oprească. Este un flux complex, care devine imposibil de derulat pe hârtie şi excel sau cu date din memorie, transmise pe telefon, mai ales în companiile care interacţionează cu un număr mare de clienţi, parteneri sau furnizori", consideră reprezentantul Soft Net Consulting.

Dacă toate aceste operaţiuni nu sunt sincronizate, firmele de producţie vor fi expuse oricăror fluctuaţii neprevăzute la nivelul cererii, a inventarului, a preţurilor din piaţă sau a instabilităţii furnizorilor. Utilizarea unui sistem ERP nu doar că duce la creşterea eficienţei operaţionale, dar aduce şi un control suplimentar pentru management. Oferă toate datele necesare, pentru ca o companie să decidă şi să acţioneze în vederea reducerii costurilor de producţie spre exemplu, a creşterii capacităţii sau a preţurilor.

În lipsa unui sistem ERP toate aceste date sunt greu dacă nu imposibil de corelat, realitatea este aflată prea târziu, iar deciziile îşi pierd din eficienţa. Prin urmare, investiţia într-un sistem ERP integrat, din fonduri proprii sau nerambursabile, este poate cea mai bună decizie de business în 2021. Utilizarea unei tehnologii moderne face, de cele mai multe ori, diferenţa dintre pierdere şi câştig.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb