Cumătrul Putin s-o fi lepădat de Satana?

Vedeţi dumneavoastră, dacă şi Papa, de acolo...de unde este el...zice că a început cel de al treilea război mondial, mie mi se pare că e groasă rău. Ce mai, l-a băgat Putin în răcori pînă şi pe Sanctitatea Sa. Şi pe el şi pe toţi împăraţii. Cum, însă, slavă Domnului, omul e dus la biserică, iezuit şi se pricepe la politică nu se poate să nu găsească el o ieşire. La o adică, poate lua soluţia gratis de la Caragiale: Mă nene, ăsta nu-i glumă; cu ăsta, cum văz eu, nu merge ca de cu fite cine; ia mai bine să mă iau eu cu politica pe lîngă el, să mi-l fac cumătru. Şi de colea, pînă colea, tura vura, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, l-a pus pe "Putin" de i-a botezat un copil!!! Mă rog, ar fi o ieşire! Pînă atunci, însă, să încercăm să ne lămurim cum e cu "noul război mondial".

Drept este că asemănările sunt destul de multe şi chiar dacă în politică lucrurile n-or fi chiar atît de precise ca în geometria lui Tales, figurile par să fie asemenea. Al doilea război mondial a început cu o invazie. A URSS şi a Germaniei asupra Poloniei. Rezultatul, devastator. Harta Europei s-a modificat în nici două săptămîni. Cehoslovacia fusese hăcuită "la masa verde", aşa că ocuparea militară a fost un act "natural". Austria s-a declarat de bună voie şi plină de entuziasm parte integrantă a Germaniei, drept pentru care nu a mai fost nevoie de acţiuni militare, în afara fastuoasei parade care a marcat prezenţa Fuhrerului la Viena şi declararea oficială a ţării sale natale parte din Reichul German.

Ultimatumul URSS adresat României şi altă modificare de frontieră realizată fără prea mari eforturi. Franţa şi Marea Britanie se declară în stare de război cu Germania. Nu de dragul României şi nici al Poloniei, ci pentru că odată cu căderea Franţei, echilibrul continental de putere, în chiar miezul Europei, fusese brusc şi masiv modificat în favoarea Germaniei. Logica balanţei de putere a împins inexorabil Marea Britanie spre război. Cel de al doilea război mondial. Pe latura asiatică a conflictului se succed cu rapiditate atacul japonez asupra bazei militare americane de la Perl Harbor, acţiunile în forţă asupra Chinei, Singapore, Malayesia, Hong Kong. Restul e istorie.

Una nu tocmai obişnuită, pentru că războiul a intrat pe o ramură nu tocmai firească, deschisă de decizia Germaniei de a "întoarce armele" împotriva aliatului cu care pregătise şi realizase primele faze ale asaltului asupra Europei, URSS.

Acum avem deja pe teren invazia din Ucraina, cel puţin tolerată de politica de "neutralitate binevoitoare Moscovei", îmbrăţişată de Berlin, în lunga fază a pregătirilor şi a acţiunilor iniţiale ale Rusiei putiniene asupra Ucrainei. Franţa încă nu "a căzut", dar Macron se comportă ca şi cînd Putin s-ar plimba deja cu atomobilul său prin Parisul ocupat şi admiră Turnul Eiffel cînd are el chef. Cehoslovacia s-a împărţit singură, încă mai de multă vreme. Oarecum preventiv, am putea spune! În Austria se vorbeşte tot germana, chiar dacă accentele locale nu lipsesc. În Asia, actorul principal este de data aceasta China, nu Japonia, iar aliatul său este Rusia, nu Germania. Conflictul care se coace la foc mic de un deceniu şi jumătate, însă, este tot cu Statele Unite. Iar el se apropie cu fiecare zi care trece de faza operaţiunilor militare deschise, "la cald". Miza aparentă, Hong Kong. Miza reală, reorganizarea structurii de putere din zonă, prin marginalizarea componentei americane în Asia de Sud-Est. O miză uriaşă, la care nici una dintre părţi nu este dispusă să renunţe doar "de dragul păcii". Dimpotrivă, hotărîrea de a recurge în cele din urmă la forţa armelor este tot mai viguros fluturată, atît într-o tabără, cît şi în cealaltă. Făţiş. Scînteia, cel mai probabil, nu va fi un alt Perl Harbor, ci s-ar putea ivi în urma acţiunilor care ar precipita implicarea forţelor militare ale Chinei în preluarea controlului total asupra insulei. Acest lucru a fost declarat la Washington drept "linia roşie" dincolo de care războiul SUA-China ar putea deveni o realitate fierbinte. Şi, în acelaşi timp, parte dintr-un conflict global care, la fel ca şi al doilea război mondial, are o dimensiune europeană şi una asiatică. Singura deosebire radicală, latura nucleară. Ea compune perimetrul celui de al doilea război mondial, dar spre final şi oarecum marginal. Acum, însă, ar putea să devină o componentă decisivă, încă din fazele de început ale confruntărilor. Nimeni nu mai poate crede, fără urmă de îndoială, că, dacă Putin se decide să transforme în deşert nuclear Ucraina şi în zonă de devastare majoră cea mai mare parte a restului Europei, de la vest de Urali pînă la Atlantic, Statele Unite ar riposta automat şi proporţional, atacînd nuclear teritoriul Rusiei şi ridicînd astfel miza la nivelul unei confruntări totale, fără limite, Rusia-Sua. Nici dimensiunea juridică a angajamentelor din cadrul Nato şi încă mai puţin opţiunile curente ale politicii americane nu indică posibilitatea precipitării automate a unui răspuns nuclear al Statele Unite în eventualitatea utilizării de către Rusia a armelor sale nucleare asupra unui stat european non-mebru NATO. Cu atît mai puţin asumarea necondiţionată a riscului escaladării confruntării cu Rusia într-un conflict nuclear fără limite, chiar dacă "preţul" ar putea fi devastarea masivă a Europei. Să sperăm, totuşi, că Papei Francis îi reuşeşte şiretlicul, îl aduce pe Putin la biserică şi îl pune să se lepede de Satana. Măcar de trei ori!