CURTEA CONSTITUŢIONALĂ A DECIS: Bugetul de stat este constituţional

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 martie 2019

Bugetul de stat este constituţional

PSD: "Iohannis să îşi ceară scuze de la copii pentru amânarea majorării alocaţiilor şi de la comunităţile locale pentru întârzierea inutilă a investiţiilor"

Curtea Constituţională a respins, ieri, obiecţia de neconstituţionalitate ridicată de preşedintele Klaus Iohannis împotriva legii bugetului de stat pe 2019.

În schimb, CCR a admis sesizarea privind legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 5 alin. (7), art. 29 alin. (2) şi art. 41 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2019, precum şi a legii în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate", arată CCR, conform news.ro. Decizia este definitivă şi general obligatorie.

Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care vor fi publicate în Monitorul Oficial.

Iohannis a reclamat faptul că Legea bugetului încalcă legea fundamentală atât prin modul în care a fost adoptată, cât şi prin conţinutul său normativ.

În ceea ce priveşte bugetul, preşedintele afirmă, în sesizare, că au fost încălcate rolul şi atribuţiile Consiliului Fiscal. De asemenea, în opinia preşedintelui, au fost încălcate principiile şi reglementările privind responsabilitatea fiscal-bugetară, dar şi normele de tehnică legislativă.

Iohannis mai susţine că stabilirea obligaţiei autorităţilor administraţiei publice locale de a suporta din veniturile proprii cheltuielile privind sistemul de protecţie a copilului şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap la nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiile lunare ale persoanelor cu handicap grav de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti şi, în completare, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, fără alocarea resurselor aferente unui astfel de transfer de competenţă administrativă încalcă principiul descentralizării, aşa cum acesta este definit în legea sa cadru.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în momentul în care a anunţat că va contesta bugetul la CCR, că guvernarea PSD a eşuat, nu guvernează pentru români, ci pentru Dragnea, iar bugetul pe 2019 este "bugetul ruşinii naţionale", care nu doar că pune în pericol economia naţională, dar are aspecte clare de neconstituţionalitate.

PSD consideră că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să îşi ceară scuze de la copii pentru amânarea majorării alocaţiilor şi de la comunităţile locale pentru întârzierea inutilă a investiţiilor, după ce Curtea Contstituţională i-a respins sesizarea privind bugetul pe 2019. Social-democraţii afirmă: "Decizia Curţii Constituţionale prin care este respinsă plângerea preşedintelui împotriva bugetului de stat arată că singurul scop al lui Iohannis a fost să blocheze guvernarea PSD, aşa cum am văzut şi în cazul blocării nominalizărilor miniştrilor la Transporturi şi Dezvoltare".

Ei susţin că gestul preşedintelui a fost doar o manevră electorală prin care a vrut să împiedice PSD să realizeze lucruri bune pentru cetăţeni: investiţii în dezvoltarea locală, investiţii în sănătate, majorări de pensii şi salarii sau creşteri ale alocaţiilor pentru copii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb