Fără excepţie, electoratul din ţară şi din străinătate a dat peste cap toate cercetările de piaţă şi toate concluziile formulate de analişti. Este valabil şi în ceea ce mă priveşte. O singură predicţie s-a confirmat. Şi anume demisia generalului cu patru stele Nicolae Ciucă. Când am formulat predicţia m-am referit însă la cea mai mare parte a conducerii PNL, pe care o fac responsabilă pentru rezultatele previzibile şi confirmate în cazul lui Ciucă. Şi acum, despre Călin Georgescu.
Fără doar şi poate, Călin Georgescu este un suveranist pur sânge. De asemenea, aşa cum m-am exprimat şi în ultimul editorial, este un intelectual de rasă, care are cunoştinţe temeinice în materie de politică externă, de politică internă şi de economie. Este cunoscut şi apreciat în numeroase medii internaţionale. Aceasta este jumătatea plină a paharului. Pe de altă parte, e important să ştim din capul locului că cel care a învins în mod cu totul şi cu totul surprinzător în primul tur al prezidenţialelor din România este un admirator declarat al lui Vladimir Putin şi promovează ieşirea totală şi imediată a României din întregul parteneriat destinat susţinerii Ucrainei în război. Dacă va câştiga şi în al doilea tur de scrutin, România se va afla din această perspectivă, ca de altfel şi din perspectiva parteneriatului nostru euroatlantic, în faţa unei uriaşe provocări. În fine, românii trebuie să ştie că domnul Călin Georgescu este un mare admirator al Mareşalului Ion Antonescu şi nu de puţine ori şi-a exprimat opiniile de ordin antisemit. De altfel, din aceste motive, George Simion a rupt înţelegerea pe care iniţial o încheiase cu Călin Georgescu de a face tandem cu acesta în actualele alegeri prezidenţiale. Prin urmare, dacă va câştiga în cel de-al doilea tur de scrutin, pun mâna în foc că se vor complica mult atât relaţiile noastre cu Israelul, cât şi relaţia noastră cu Statele Unite, unde de asemenea avem încheiat un parteneriat strategic. Nu există indicii că domnul Călin Georgescu ar fi în vreun fel omul sistemului, adică o săgeată a vreunuia dintre serviciile noastre secrete, dar este certă legătura sa cu oculta internaţională, din care practic a făcut parte mai mulţi ani de zile, deţinând chiar şi o poziţie de conducere.
Generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, trimis la înaintare de către Klaus Iohannis în acest război pe care l-a pierdut în mod ruşinos, şi-a anunţat demisia. Urmează fără niciun fel de îndoială şi o demisie în bloc a conducerii PNL, o conducere în cea mai mare parte vinovată nu numai pentru susţinerea lui Nicolae Ciucă, ci şi sau mai ales pentru politica pe care a promovat-o, prin care practic şi-a abandonat atât substanţa naţională, cât şi substanţa liberală. Pentru ca PNL să renască din propria cenuşă, este necesară o retragere pe aliniamentele opoziţiei, o conducere aproape în totalitate nouă şi o reorientare a obiectivelor şi strategiei partidului. După Ilie Bolojan, primul care a tras un semnal în această direcţie este, spre cinstea lui, Sebastian Burduja.
Ne mai despart doar câteva ore, dacă nu cumva minute, de momentul în care vom afla că, pentru prima dată în istorie, PSD nu va avea un candidat în turul doi. În momentul în care scriu acest editorial, el se află înaintea Elenei Lasconi cu doar câteva mii de voturi, dar diferenţa scade vertiginos, întrucât voturile din diasporă sunt aproape în totalitate în favoarea candidatului USR. În consecinţă, nu este deloc exclus ca şi Marcel Ciolacu să fie silit să demisioneze. La pachet cu cea mai mare parte a conducerii PSD.
Institutele de cercetare de piaţă au suferit cel mai mare eşec din istoria lor. Toate. Fără nicio excepţie. Credibilitatea acestora nu mai poate fi refăcută, decât în mulţi ani de zile. Prevăd că unele dintre aceste institute de cercetare de piaţă se vor dizolva pur şi simplu sau, "la şmecherie", îşi vor schimba denumirea.
1. fără titlu
(mesaj trimis de mike în data de 25.11.2024, 10:56)
1. Ostasul "Garantat Iohannis" si PNL au primit ce au meritat pentru slugarnicie si prostie.
2. Perioada Ion Antonescu a fost foarte complicata si ar trebui evaluata istoric, sociologic si economic. Invit specialistii Bursa sa faca o analiza a mersului finantelor Romaniei in timpul razboiului. Vom avea surpriza sa constatam ca o economie a unui stat in razboi (atunci) arata mai bine dacat una a unui stat cu un razboi (acum) in preajma. (ex. cantitatea de aur detinuta de BNR era la sfarsitul razboiului - pana sa vina rusii - dubla fata de cea de la incepul razboiului; inflatia era ca si inexistenta)
3. Exprimarea " opiniile de ordin antisemit" e cam vaga si cred ca a fost luata in viteza de la deontologii de serviciu.
Altfel, bravo dle SRS pt campanie.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.11.2024, 14:15)
Oricine nu canta in struna structurilor bolsevice, comuniste, progresiste si sioniste este nazist, fascist, legionar, etc. Aceste etichetari exagerate au inceput sa fie rasuflate. Auzi doar de extremisti de dreapta peste tot, dar nicaieri de cei de stanga, care au ajuns sa fie infiltrati peste tot. Rezultatul de vede acum.
2. fără titlu
(mesaj trimis de Petrica în data de 25.11.2024, 11:43)
Kamala versus Trump,varianta damboviteana.hai suveranistii!vremea regresistilor neomarxisti a trecut!nu ca Trump al nostru ar fi vreo stea...
3. Eh
(mesaj trimis de Oarecare în data de 25.11.2024, 12:26)
Toate ca toate, dar că Georgescu e un intelectual de rasă, culmea. E ilar. Comparativ cu Lasconi, Ciucă, Simion, Ciolacu, da, e peste, dar atât.
4. Alegerile au fost furate electronic si ma tem ca n
(mesaj trimis de Simparizanr liberal în data de 25.11.2024, 13:13)
Romania e incapabila sa se apere de aceasta lovitura de stat ,jocul dublu al lui Ciolacu cu Simion in timp ce erau in coalitie cu pnl a permis unor agentii de spionaj sa aranjeze aceasta imensa frauda ,sinonima cu o lovitura de stat . Indiferent ce anvergura intelectuala are acest Georgescu ,ce activitate ( absolut necunoscuta in tara unde vrea sa se urce la varf (sa primeasca si el beneficiile uriase ale presedintilor : vila ,presedintie de institut dedicat ,pensii si gratuitati ,paza etc) domnul acesta nu are de a face cu publicul elector din Romania . Simpla postare pe retele de socializare ,carti dedicate unor personalitati trecute (eventual nici macar onorabile) ,chiar daca vrea sa rescrie istoria tarii si sa ne schimbe convingerile democratice (pe baza faptului ca operatiunii speciala din dec 89 a reusit si pucistii au inscenat procesul prin care sa fie omorati batraneii ,desi toti intelegeam ca nu e bine !).deci chiar daca prin zero prezenta a lui in tara in toate felurile autorii prezentei ....operatiuni electorale tot speciale au hotarat ca aceasta paiata e cea mai manevrabila urmata la distanta scurta de Simion noi romanii trebuie sa respingem cu hotarare uriasa diversiune care s a folosit de ….sistemul digital al autoritatii electorale a crescatorului de struti recuperat dupa condamnarea penala de catre psd (se pare ca exact pt asta). Care e procedura legala de invalidare a acestui furt infiorator de putere in Romania ,ca practic e o lovitura de stat mascata sub forma de alegeri . Acum mai auzim ca si mascota Varanului antenutelor e a doua calificata in turul 2 ,cand usr ul aproape s a dizolvat singur si ea a ajuns acolo pentru ca nu mai voia nimeni sefia USR ?! Establishmentul prezent chiar ne prosteste in fata ,insulta ratiunea si bunul simt prin facatura asta dezastruoasa !
5. Cistigatorul
(mesaj trimis de esop în data de 25.11.2024, 13:14)
Extrem de interesant .Calin Georgescu cistiga primul tur al alegerilor Prezidentiale totul datorat deciziei CCR(ca factor declansator )care o elimina pe doamna Sosoaca din cursa prezidentialelor si a carei votanti isi reindreapta privirea descoperind in Calin Gerogescu noua lor umbrela de ploaie .Cotat la inceput cu numai citeva procente Calin Georgescu aduna „ peste noapte ”de niciunde votantii doamnei Sosoacam o parte din votantii AUR ce re regasesc mai abitir in persoana lui C.G. decit in persoana celui deja devenit perdantul Simion .PSD ii ofera si el lui Georgescu un numar important de votanti care se desprind de „caricaturala” aparitie a lui Ciolacu ce acuza diaspora de nepricepere si care identifica in Georgescu un anume model nou de psdist .Altfel spus Georgescu atrage , ca lampa aprinsa, mustele ”23 de procente din electoratul devenit frondist si asta multumita deciziei eronat initiale a CCR.„ Pantalonii cei rosii ”ai Georgescului apar acum in prim planul politicilor din Romania .Lasconi beneficiaza ,spre al invinge pe ultima suta de metri pe Ciolacu ,de votul oferit de catre o imensa majoritate membrii PNL ce identifica in Lasconi singura persoana politica ce poate cistiga functia suprema in stat parasind corabia lui Ciuca .Marea „efemerida”numita Georgescu are insa o imensa problema .El nu are de unde aduna voturi .Romania europeana de cel putin 65 de procente sau chiar si unii dintre membrii AUR nu il vor vota .Simion nu risca sa isi piarda partidul .Georgescu pare a fi cel va incerca de unul singur sa mobilize natiunea romana .Nu va putea .Ciuca si Ciolacu sunt istorie la fel ca si sustinatorii lor din PSD si PNL.Importante vor fi declaratiile noilor conducatori PSD si PNL si cele ale doamnei Lasconi .Aparitia unor conducatori tineri si carismatici este sursa raminerii in viata a celor doua partide care au avut jocul politic in mina .Si-au batut joc si de el si de noi .Acum lasam in urma trecutul si ne vom canaliza energie spre un viitor fara Georgescu si Simion ce se vor anihila politic unul pe celalalt .
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.11.2024, 13:53)
ba ! nu stii ai citi ?
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.11.2024, 15:13)
Cand socotesti ca ajunge sa-l acuzi pe Georgescu sau altcineva ca-i anti ue, daca nu este de acord cu toate aberatiile care vin din bruxel, gresesti grav. Bruxel si toata gasca globalista reprezinta tot mai putin cetatenii ue, prin politici nedorite de cetateni, dar bagate cu forta pe gat. Iar reactia va veni.
5.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.11.2024, 15:16)
rezultatul alegerilor europarlamentare te contrazice
5.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.11.2024, 15:17)
C.G. are doar 23 de procente cite ar fi avut si simion daca nu era Gerorgescu .Cu ale nu poti cistiga .
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.11.2024, 13:15)
Presedintele nu poate sa faca nimic fara sustinerea partidelor!Ce a facut Klaus in primul mandat cand era legat si de maini si de picioare?Nimic si a fost mai bine asa!E mai grav daca iese Lasconi fiindca nici nu stie pe ce lume se afla dar este sustinuta de catre,,patriotii" de la UIR(Uniunea Îngropati Romania).
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.11.2024, 14:00)
Înseamnă că predictiile, inclusiv, au fost făcute de habarnisti!.
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.11.2024, 14:10)
Pnl si-a pierdut substanta de dreapta, nationala si nu cred ca va mai conta de aici inainte. Usr n-a avut-o niciodata si de asta nu m-a interesat. Inca n-am votat cu Georgescu, desi am auzit de el cand a aparut ca optiune de prim ministru cu peste zece ani in urma.
9. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.11.2024, 14:54)
da , predictia cu Ciolacu fara 4 stele ?