Vânzările Automobile Dacia pe plan internaţional au crescut anul trecut cu 15% faţă de 2009, la peste 311.000 unităţi, Franţa reprezentând principala piaţă de export pentru producătorul român, cu mai mult de o treime din totalul livrărilor.
Livrarile Dacia au crescut în Franţa cu 67%, la 110.076 unităţi, în timp ce în Germania au scăzut cu 52%, la 40.500 unităţi, nivel care a plasat această piaţă de pe prima poziţie în 2009 pe locul doi în 2010 în clasamentul exporturilor.
Rafael Treguer, directorul de dezvoltare al mărcii Dacia la nivel global, a explicat reducerea cererii de pe piaţa germană prin încetarea programului de înnoire al parcului auto din această ţară. În topul destinaţiilor de export, pe locurile trei şi patru se clasează Italia, cu 21.930 unităţi, urmată la mică distanţă de Spania, cu 21.739. Aceasta din urmă a avansat două poziţii, cu o creştere de 140%, devansând Turcia (plus 97%) şi Algeria (plus 7%), care s-au clasat pe locurile cinci şi şase, cu 19.167, respectiv 18.578 unităţi livrate, ţări care au făcut schimb de locuri în 2010.
Automobile Dacia a exportat volume importante şi în Belgia, unde au crescut vânzările cu 140% (11.403 unităţi), Austria, livrări cu 27% mai mari (6.068 unităţi), Polonia (6.018 unităţi) şi Olanda, cu exporturi cu 36% mai mari (5.557 unităţi). Polonia a intrat din 2010 în topul primelor zece destinaţii de export Dacia, eliminând Serbia din clasament.
Responsabilul departamentului de dezvoltare al mărcii pe plan mondial a declarat, luni, că în cazul primelor două destinaţii de export nu vor fi observate schimbări majore ale vânzărilor în 2011, însă în ceea ce priveşte Italia şi Spania vor avea loc creşteri importante ale solicitărilor.
Cu toate că numărul reprezentanţelor dedicate mărcii româneşti la nivel internaţional vor creşte anul acesta cu 50, la 200 de concesiuni, compania nu are în vedere în 2011 intrarea pe noi pieţe.
"Anul acesta nu urmărim să ne extindem pe alte pieţe, dar putem spune că ne pregătim pentru intrarea pe una dintre cele mai importante pieţe pentru Dacia, cea britanică, în 2012. Regatul Unit ar putea reprezenta în curând o piaţă chiar mai mare decât Franţa", a mai spus Treguer, citat de Mediafax.
Un aport important la creşterea exporturilor l-a avut lansarea primului SUV al Dacia, Duster, pentru care s-au primit aproximativ 100.000 de comenzi peste graniţă, 62.000 fiind onorate până la sfârşitul anului trecut.
Automobile Dacia a vândut anul trecut 348.723 vehicule, în creştere cu 12% faţă de 2009. Din totalul vânzărilor, 36.730 unităţi au fost livrate pe piaţa locală, ceea ce reprezintă o scădere de 20% faţă de 2009.