DAN BARNA, DESPRE ATACURILE DIN COALIŢIE: ''Ghionturi comunicaţionale''

G.U.
Politică / 29 mai 2021

''Ghionturi comunicaţionale''

Vicepremierul Dan Barna a declarat, astăzi, la Ploieşti, referindu-se la unele atacuri care apar la nivel local între partenerii de coaliţie, că acestea sunt "ghionturi comunicaţionale", arătându-se optimist că, până în 2024, guvernarea va fi una stabilă, transmite Agerpres.

"Actuala coaliţie este una stabilă. Avem şedinţele săptămânale de coaliţie în fiecare luni după-amiaza, unde apar într-adevăr blocaje importante, stăm de vorbă şi găsim soluţii. Clar că dialogul este singura opţiune. România nu are altă alternativă în momentul de faţă. E foarte clar că şansa de a depăşi pandemia şi a de a ne reaşeza pe un trend economic pozitiv prin care să intrăm şi într-o zonă de deficit de 3% - toate obiectivele pe care ni le-am propus nu se pot întâmpla decât în această coaliţie cu USR PLUS, cu PNL şi UDMR. Deci, indiferent că într-un loc sau altul mai este un ghiont comunicaţional, să spun aşa, între un coleg sau altul de la partidele noastre, mergem mai departe, găsim soluţii. Sunt optimist că vom avea până în 2024 o guvernare stabilă. (...) Atâta timp cât nu sunt probleme de nerespectare a legalităţii, restul sunt chestiuni de mesaj politic care se reglează fără îndoială", a spus Barna.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, vineri, la Braşov, că există localităţi în care partenerii din Coaliţie ai PNL "nu au o atitudine foarte prietenoasă", notează sursa citată.

"Avem câteva localităţi în judeţe cu o atitudine nu foarte prietenoasă din partea partenerilor noştri de guvernare, dar eu încerc, la nivelul Coaliţiei, să îmbunătăţim relaţiile, să încercăm să devenim parteneri în adevăratul sens al cuvântului, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local", a afirmat liderul liberal.

Vicepremierul Dan Barna a vizitat centrul de vaccinare anti-COVID de tip drive through amenajat în parcarea unui centru comercial de lângă Ploieşti.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Intarata-i, drace!

    1. Despre ghionturile interpartinice nu se vorbeste.Nu stiu daca anchta DNA deschisa lui Barna ,nu are legatura cu alegerile pentru presidentia partidului.

      Se pare ca, ancheta DNA ar avea legatura cu trecerea pe linie moarta a lui Barnica, din cauza faptului ca nu doreste in ruptul capului sa-i cedeze total functia, lui Ciolos-ciupitura de varsat, dupa cum ar dori Sistemul securist din Colonie!

    Poate te duci (la propriu nu la figurat) si ne lasi cu minciunile si promisiunile desarte .

    Daca unul ca tine ajunge VP, vai de tarisoara noastra .... 

    De tine si lui Caragiale i-ar fi rusine sa scrie, haide pa.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb