DAN RADU RUŞANU TVA se va majora la 22% de anul viitor

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 24 august 2005

Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) se va majora, de la 1 ianuarie 2006, cu 3% iar contribuţiile sociale la bugetul de stat vor fi diminuate cu cîteva procente, a afirmat, ieri, vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Dan Radu Ruşanu, la cursurile Şcolii de vară a tinerilor liberali ce se desfăşoară la Mamaia.

El a arătat că principala cauză a creşterii TVA o reprezintă pagubele mari produse de inundaţii. "Dacă nu erau calamităţile am fi putut să reducem contribuţiile sociale fără majorarea de TVA", a explicat Dan Radu Ruşanu.

În opinia sa, avantajele aces-tei politici fiscale constau în faptul că de reducerea contribuţiilor sociale beneficiază toţi cetăţenii în vreme ce majorarea TVA o resimt cei care cumpără mai mult. Ruşanu a recunos-cut, însă, că aceste măsuri nu-i ajută pe pensionari, care nu beneficiază de reducerea contribuţiilor sociale dar plătesc TVA mare.

Vicepreşedintele PNL a apreciat că în anul 2006 România poate rezista şocului inundaţiilor din acest an, dar nu poate diminua contribuţiile sociale mai mult de 2 sau 3% , aşa cum s-a stabilit în programul de guvernare. El s-a declarat susţinătorul menţinerii cotei unice de impozitare la 16%, arătînd că impozitele mici permit o mai bună colectare a banilor la buget şi, totodată, atrag investitorii. "Prin cota de 16% beneficiază şi cetăţenii, dar şi companiile care oferă mai multe locuri de muncă. Deocamdată, e adevărat, mai prost plătite, dar mai multe", a declarat Dan Radu Ruşanu.

Vicepreşedintele PNL s-a referit, totodată, la actuala tendinţă de întărire a leului în raport cu dolarul şi euro considerînd-o artificială pentru că nu există o creştere economică pentru susţinerea leului. Ruşanu a fost de părere că, în timp, dolarul şi euro vor creşte în raport cu leul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb