Dăncilă, întrevedere cu ministrul apărării din Republica Albania

T.T.
Politică / 31 octombrie 2018

Dăncilă, întrevedere cu ministrul apărării din Republica Albania

Viorica Dăncilă a primit-o, astăzi, la Palatul Victoria, pe Olta Xhacka, care efectuează o vizită oficială în ţara noastră, în perioada 30-31 octombrie.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă i-a transmis ministrului apărării din Republica Albania, Olta Xhacka, cu această ocazie, aprecierea sa pentru buna cooperare a celor două ţări în cadrul misiunilor NATO şi UE, conform unui comunicat al Guvernului publicat pe site-ul instituţiei.

Executivul precizează că întâlnirea a constituit un bun prilej pentru a reafirma deschiderea României pentru aprofundarea ansamblului relaţiilor bilaterale, în continuarea discuţiilor pe care premierul Dăncilă le-a avut cu omologul albanez Edi Rama, la Sofia, pe 6 iulie.

Totodată, Viorica Dăncilă şi-a exprimat satisfacţia pentru creşterea ritmului întrevederilor bilaterale sectoriale, precum şi pentru organizarea, la Tirana, la 8-9 noiembrie, a următoarei reuniuni a Comitetului mixt interguvernamental româno-albanez de colaborare economică, ştiinţifică şi tehnică.

"Premierul român a transmis apreciere şi pentru buna cooperare în cadrul misiunilor NATO şi UE. Întrevederea a prilejuit o trecere în revistă a cooperării în domeniul apărării, pe baza cadrului legal dezvoltat până în prezent, care permite aprofundarea şi consolidarea cooperării în materie", se notează în comunicat.

Dăncilă a reconfirmat sprijinul ţării noastre pentru parcursul european al Republicii Albania şi a încurajat autorităţile albaneze să continue procesul de reforme, pentru a putea obţine rezultate concrete pe durata Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, adaugă sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb