Vânzările pentru primele nouă luni din 2011 au crescut cu 14,3% conform datelor raportate şi 7,7% pe baze comparabile cu anul anterior, se arată într-un comunicat transmis redacţiei.
În trimestrul III s-a înregistrat o creştere organică de 5,9%, atât în volum, cât şi în valoare, toate diviziile raportând creşteri.
Preşedintele Danone a declarat: "Ne respectăm ţintele pentru întregul an 2011. Danone este într-o formă foarte bună, operaţiunile din Asia, America Latină şi Africa/Orientul Mijlociu raportând o creştere robustă. În Rusia şi Statele Unite, încercăm să ne întărim poziţia de lider, iar performanţa noastră în Europa de Vest rămâne in continuare solidă. Dincolo de fluctuaţiile climaterice sau cele de pe pieţele financiare, modul în care sunt construite motoarelor noastre de creştere este ceea ce ne energizează nouă operaţiunile şi îmi dă încredere în viitor."