Deficitul de cont curent s-ar putea ajusta către 6% din PIB în 2009

N.I.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 27 mai 2009

Deficitul de cont curent s-ar putea ajusta către 6% din PIB în 2009

Deficitul de cont curent s-ar putea ajusta "mai degrabă către 6% din Produsul Intern Brut în acest an", de la aproximativ 12% din PIB în 2008, însă corecţia este în continuare ordonată şi sustenabilă, a declarat luni seară viceguvernatorul BNR Cristian Popa, la The Money Channel, citat de agenţia NewsIn.

"Ultima dată spuneam că văd deficitul de cont curent corectându-se la 7,5% din PIB în 2009, poate chiar 7% din PIB sau sub acest nivel, într-o estimare mai ambiţioasă. Acum cred că este mai degrabă către 6% din PIB, dacă luăm în calcul o corecţie mai abruptă în prima parte din an, pentru ca apoi ajustarea să se facă pe un teritoriu mai puţin dinamic", a spus Popa, potrivit NewsIn.

Viceguvernatorul BNR a precizat însă că această restrângere a deficitului de cont curent, deşi mai amplă, este în continuare "ordonată şi sustenabilă", fără a fi vorba despre "o aterizare forţată a economiei".

Deficitul balanţei de plăţi a Româ­niei s-a redus cu 82,1% în primul trimestru din 2009, la 709 milioane euro, pe fondul comprimării semnificative a deficitului comercial şi nivelului ridicat al excedentului balanţei transferurilor curente.

Pentru acest an, prognoza FMI, dar şi a Comisiei Naţionale de Prog­noză (CNP) iau în calcul diminuarea deficitului extern până la 7,5% din PIB.

Potrivit CNP, deficitul de cont curent s-a ajustat anul trecut până la 12,3% din PIB, de la 13,5% din PIB în 2007.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2179
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9460
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.4406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb