Delgaz Grid a bugetat un plan de investiţii de 185 de milioane de euro

D.T.
Companii / 9 martie 2023

Delgaz Grid a bugetat un plan de investiţii de 185 de milioane de euro

Compania Delgaz Grid, parte a grupului E.ON în România, are în plan atragerea, în următorii ani, a 700 de milioane de euro din fonduri europene, la care se vor adăuga aproximativ 1,5 miliarde de euro din surse proprii, pentru finanţarea unui amplu program de investiţii în modernizarea, extinderea, automatizarea şi digitalizarea reţelelor de electricitate şi gaze naturale, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit comunicatului, pentru acest an compania a bugetat un plan de investiţii record, de peste 185 de milioane de euro (920 milioane lei), din surse proprii şi din fonduri europene, cu 36% mai mari faţă de cele de anul trecut. Aceste investiţii sunt cele mai mari din ultimii 18 ani, de la intrarea pe piaţa din România, ridicând la circa 1,6 miliarde de euro valoarea totală a investiţiilor în reţele.

Totodată, compania şi-a menţinut angajamentele şi a derulat investiţii din surse proprii în valoare de circa 265 milioane de euro (aprox. 1,3 miliarde de lei) în anii 2021-2022, cu preţul unor eforturi semnificative, se mai precizează în comunicat.

Reţelele de distribuţie, atât cele de gaze naturale, cât şi cele de energie electrică, au nevoie de investiţii de ordinul miliardelor de euro până în 2030, pentru a-şi aduce performanţa şi adecvarea la standardele Green Deal şi Fit for 55.

Sursele regenerabile de energie sunt esenţiale. Ele reprezintă cea mai ieftină şi mai curată formă de energie disponibilă. Dar utilizarea lor depinde de o reţea capabilă să preia energia produsă şi să asigure parametrii de calitate ceruţi de industrie şi clienţii casnici.

Pentru că toate aceste noi surse de energie regenerabilă trebuie conectate la reţele, este nevoie de întărirea acestora, având în vedere creşterea exponenţială a numărului celor interesaţi să devină prosumatori sau să dezvolte capacităţi de generare, prevede comunicatul. De exemplu, de la doar 67 de prosumatori conectaţi la reţeaua Delgaz Grid la sfârşitul anului 2020, s-a ajuns la 5.500 în doar doi ani. Iar estimările arată că, până la sfârşitul acestui an, vor fi racordaţi cel puţin 10.000 de prosumatori. Dar fără investiţii în reţeaua electrică, consumatorii nu vor avea energie ieftină şi de calitate, adaugă sursa.

De asemenea, priorităţile de investiţii se îndreaptă şi spre înlocuirea reţelelor vechi, din anii "70, dar şi a infrastructurii din anii "90 care a fost construită, din păcate, nu întotdeauna la cea mai bună calitate. În acelaşi timp, Delgaz Grid va trebui să investească şi mai mult în soluţii de securitate cibernetică, în tehnologie, în IT, în proiecte bazate pe hidrogen, precum şi în extinderi de reţele şi conectarea de noi consumatori.

Prin urmare, este foarte important de înţeles că reţelele de distribuţie sunt coloana vertebrală pentru toate aceste dezvoltări şi evoluţii, menţionează comunicatul. Iar tarifele de distribuţie sunt un element cheie pentru stimularea investiţiilor care, pe lângă beneficiile directe aduse consumatorilor, au un efect de multiplicare în economia ţării.

În acest context este vitală revenirea la normal şi aplicarea corectă şi la timp a legislaţiei în vigoare care stabileşte tarifele pentru activitatea de distribuţie de gaze naturale şi electricitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb