Compania de stocare a datelor EMC Corp a acceptat o ofertă de preluare din partea Dell în valoare de 67 miliarde de dolari, au anunţat luni Michael Dell şi directorul general al EMC, Joe Tucci, relatează MarketWatch.
Aceasta este cea mai mare achiziţie din istoria sectorului tehnologic.
Titlurile EMC sunt în urcare cu 7% în timpul tranzacţiilor electronice premergătoare deschiderii bursei americane, dar de la începutul anului sunt în declin cu 7%, în timp ce indicele S&P 500 a pierdut 2,1%.
Michael Dell, preşedinte şi director general al Dell, a declarat la CNBC: "Creăm o companie cu o forţă incredibilă. Este vorba de a aduce împreună tehnologii complementare şi să ajutăm clienţii să răspundă provocărilor şi oportunităţilor create de viitorul digital".
Acţionarii EMC vor primi circa 33,15 dolari pe acţiune în numerar şi un tip de acţiuni evaluate în funcţie de valoarea participaţiei de control deţinută de EMC la VMware, care va rămâne independentă şi tranzacţionată public, se arată într-un comunicat al companiilor.
Tranzacţia este cea mai mare din istoria sectorului tehnologic, fiind peste oferta de 37 de miliarde de dolari a producătorului de cipuri Avago Technologies pentru Broadcom, achiziţie care nu este încă finalizată.