Deloitte România promovează opt directori noi din toate liniile de servicii: servicii fiscale, audit, consultanţă în managementul riscului, consultanţă în management şi consultanţă în fuziuni şi achiziţii, ca urmare a creşterii afacerii, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"Sunt încântat să anunţ promovarea unui grup de profesionişti atât de talentaţi pe poziţii de conducere în Deloitte. Sunt încrezător că vor face faţă provocărilor pe care noile lor roluri le presupun pentru a crea un impact vizibil", a spus Ahmed Hassan, Country Managing Partner Deloitte România.
Conform sursei citate, în ultimii cinci ani, prin intermediul liniilor de servicii pe care le oferă în România, Deloitte a continuat să crească cu peste 10% în fiecare an. În acelaşi timp, echipa de management a Deloitte a crescut prin promovări interne şi recrutări externe. După aproape 25 de ani de prezenţă în România, Deloitte numără peste 600 de profesionişti. Anul acesta, compania are în plan atragerea a peste 75 de profesionişti care să susţină planurile sale de dezvoltare. Deloitte este prezentă în România prin intermediul birourilor din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.
Cei opt directori sunt: Silviu Sandache, specialist în fiscalitate cu focus în industria energiei şi a resurselor; Camelia Malahov este expert cu o experienţă de peste 11 ani în taxe directe, de-a lungul timpului specializându-se în industria de retail şi bunuri de consum; Oana Buhăescu are peste 12 ani de experienţă în auditul situaţiilor financiare în concordanţă cu standardele româneşti de contabilitate şi raportare financiară, standardele US GAAP şi IFRS, cât şi în consultanţă pentru situaţiile financiare în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS); Adrian Covăcescu a dezvoltat cu succes o nouă linie de servicii în jurul transformării organizaţionale, parte a iniţiativei Deloitte Private, dedicată companiilor controlate de familii sau antreprenori; Mircea Nicolae Cotoroş este un profesionist cu experienţă de peste 11 ani în afaceri europene, atât la nivel de politici, cât şi proiecte finanţate din diferite fonduri europene, activând pentru instituţii UE precum Parlamentul European, Comisia Europeană şi Reprezentanţa guvernului regional Veneto la Bruxelles, contribuind la dezvoltarea cu succes, în cadrul departamentului de Audit şi Servicii de Risc al Deloitte România, a segmentului de business aferent proiectelor cu finanţare europeană, atât în sectorul public cât şi cel privat; Cătălin Ţigănilă are peste 15 ani de experienţă în domeniul auditului IT, securităţii informaţiei şi al guvernanţei IT. Cătălin s-a implicat în dezvoltarea, promovarea şi furnizarea de servicii profesionale în România şi Moldova, precum şi pentru alte ţări din Europa Centrală şi Orientul Mijlociu. Specializările sale sunt: securitatea informaţiilor şi securitatea cibernetică, îmbunătăţirea controalelor, controale generale IT şi de aplicaţii, audit IT, audit şi pregătire pentru audit conform cu ISAE 3042 şi SSAE 16, managementul riscului, securitatea în Internet, continuitatea activităţilor de business, îmbunătăţirea proceselor de afaceri, management de proiect, training, consultanţă IT, conformitate şi implementare SOX 404; Radu Kubinschi este un consultant cu o experienţă vastă de peste 20 de ani în servicii de consultanţă acordată clienţilor publici şi privaţi. Radu are o capacitate deosebită de a integra informaţii de macroeconomie şi politici publice în oferta de servicii multiple furnizate de către Deloitte. Radu oferă servicii de asistenţă tehnică pentru instituţii publice, politici publice (design, implementare, monitorizare şi evaluare), training şi dezvoltare instituţională, proiecte de dezvoltare a capitalului uman, regândirea proceselor interne, fonduri europene şi finanţare alternativă, instrumente financiare, iniţiative sociale (sănătate, educaţie, incluziune socială - componenta rroma) şi Florin Păunescu, profesionist în consultanţă financiară cu experienţă în planificarea şi executarea a peste 40 de proiecte de achiziţie, cesionări, fuziuni şi achiziţii, şi divizare de companii (de-mergers), asocieri în participaţiune (joint ventures), spin-offs, leveraged buy-outs, management buy-outs, consultanţă în privatizare şi finanţarea proiectelor, potrivit comunicatului.
Numele Deloitte se referă la organizaţia Deloitte Touche Tohmatsu Limited, o companie cu răspundere limitată din Marea Britanie, la firmele membre ale acesteia, în cadrul căreia fiecare firmă membră este o persoană juridică independentă.
Deloitte furnizează servicii clienţilor din sectorul public şi privat în următoarele domenii profesionale - audit, taxe, consultanţă, consultanţă financiară - deservind numeroase industrii.