Democraţia: figuri impuse şi liber alese

Chiar dacă soluţiile, atît de utile în sporturi cum sunt patinajul artistic, săriturile în apă ori cu schiurile de la trambulină n-au fost oficial brevetate în politică, realitatea este că ele funcţionează la fel de bine. Democraţia cu figuri impuse şi liber alese este o realitate, ca dovadă că vechea ideea a grecilor despre cum e mai bine să fie guvernată o comunitate nu s-a osificat, nu a rămas un sistem politic bătut în cuie, imuabil şi mai ales insensibil la diferenţele de situaţie, ori de fus orar.

În Rusia, spre exemplu, func­ţionează modelul cu figuri impuse. Dimitri Medvedev a devenit Preşedintele ales, al marii puteri de la răsărit, cu un robust 70% din voturile exprimate. Democraţieeee... cu toptanul! E adevărat că asta s-a întîmplat abia după ce, şi tocmai datorită faptului că Vladimir Putin, actualul Preşedinte, i-a pus mîna pe creştet şi i-a dat binecuvîntarea sa; politică, desigur! A făcut-o în văzul lumii şi sub lentilele atent focalizate ale zecilor de camere de luat vederi, cu cîteva luni înainte de scrutin, ca toată lumea să aibă timp să se obişnuiască, iar cei ce trebuiau să ungă maşinăria de vot să aibă timp suficient de pregătire. Rezultatul a fost cel scontat, aproape la virgulă! Puţin interesează că o mînă de cîrcotaşi, care habar n-au cît de utilă este "democraţia controlată", în împrejurări ca acelea prin care trece Rusia astăzi, au găsit cu cale să conteste rezultatele alegerilor (ceea ce este ridicol!) sau să spună că ele nu s-au desfăşurat conform standardelor cu mai largă circulaţie prin partea de vest a Europei (ca şi cum i-ar păsa cuiva de această nepotrivire locală!). Important era ca Rusia să aibă un preşedinte, loial Preşedintelui; un preşedinte pe care Preşedintele să-l poată lăsa liniştit să se joace cu machetele de avioane, submarine şi rachete, de pe biroul lui din Kremlin, cîtă vreme adastă el pe la Guvern, adică acolo unde i s-a amenajat noul birou.

Ca de obicei, analizele "Kremlinologice" au dat buzna să scoată la iveală diferenţele de stil, de pregătire şi chiar de model de viaţă dintre cei doi bărbaţi care vor schimba ştafeta puterii la Moscova, pentru a se adînci, apoi, în speculaţii cu privire la deosebirile de linie politică ce ar putea interveni în noul mandat. Aşa, spre exemplu, faptul că Putin se îmbrăca mai bucuros în costume şi uniforme militare, în timp ce Medvedev preferă modelele Armani, ar putea să predispună noua administraţie la o abordare mult mai "soft" a crizelor internaţionale, ar putea aduce Rusia mai aproape de înţelegerea argumentelor americane privind necesitatea instalării unui scut anti-rachetă în Europa sau în privinţa soluţiilor de forţă pentru cazul în care Iranul ar anunţa lumea, într-o bună zi, că a făcut primele tes­te, încununate de succes, ale unei arme nucleare, de inspiraţie, concepţie şi utilitate pur islamice! Din faptul că Putin a fost mai familiarizat în tinereţea lui cu imnurile şi marşurile militare sovietice, în timp ce Medvedev, ca DJ la clubul Facultăţii de Drept din Leningrad, se dădea în vînt după muzica Deep Purple, Black Sabbath sau Led Zeppelin, ar putea rezulta o schimbare des­tul de semnificativă a numărului de conducte energetice care se îndreaptă din Rusia spre Europa, precum şi o modificare radicală a traseelor, aşa încît ele să treacă pe toate străzile şi bulevardele principale din ţările unde trăiesc şi astăzi iubitori ai muzicii hard rock. În sfîrşit, împrejurarea că Putin a făcut mai mult arte marţiale, decît studii academice, în timp ce Medvedev a susţinut la 25 de ani o strălucitoare teză de doctorat despre "Întreprinderea de stat ca subiect de Drept Public", ar putea să schimbe radical destinul ONU, ori al OSCE, deschizînd, poate, calea spre o deplină integrare a Rusiei în NATO!

Dacă toate acestea nu se vor întîmpla, desigur, nu este vina "Kremlinologilor", ci doar a legilor de fier ale Puterii, pe care cu siguranţă nu le-au inventat ruşii, ci nişte nedemni precursori ai democraţiilor occidentale mature, de teapa lui Machiavelli. Cine umblă după mostre ale democraţiei cu figuri alese, n-are decît să stea cu sufletul la gură, aşteptînd rezultatele preliminarelor americane. Un mod aproape inuman de testare a calităţilor, rezistenţei, angajamentului şi responsabilităţii publice ale candidaţilor ce vor să urce pe treptele ultime ale Puterii.

De la Bucureşti, ne uităm la fel de minunaţi şi la unele şi la altele, ceea ce nu poate fi luat decît ca o nouă şi solidă dovadă a originalităţii democraţiei noastre. Pe de altă parte, nu ştiu de ce, dar, uitîndu-mă prin ograda noastră politică la pretendenţii noilor mandate de guvernare, mă văd obligat să constat că tînăra şi mereu fragila noastră democraţie este mai aproape de modelul cu "figuri impuse", decît de cel cu "figuri libere".

O fi de vină vecinătatea de fus orar?