Democraţie pentru export

Scandalul închisorilor CIA nu a tulburat prea mult clasa politică românească, ceea ce nu e surprinzător, dar nici mass-media sau societatea civilă. A fost unul din puţinele subiecte de consens. Îndoiala, atît de des invocată în alte afaceri, nu prea şi-a găsit locul şi în chestiunea drepturilor omului. Interesul naţional pare să fi prevalat în faţa democraţiei. Căci, dincolo de dilema existenţei locurilor de tortură în România, delicată pentru autorităţi, respectarea drepturilor omului şi a regulilor statului de drept se referea, de fapt, la o situaţie globală. Criza democraţiei, sau cel puţin a unei viziuni asupra democraţiei, accelerată de atentatele teroriste din 11 decembrie 2001, este un subiect de dezbatere publică pe ambele maluri ale Atlanticului, dar nu şi pe cele ale Mării Negre. Suspiciunea că pentru unele guverne, dar mai ales pentru administraţia americană, drepturile omului nu sînt utile în lupta împotriva terorismului, a căpătat, pe măsură ce informaţiile se acumulau, o oarecare soliditate. De aceea, raportul intermediar pe care liberalul eleveţian Dick Marty, raportorul Consiliului Europei, l-a redactat, a fost aşteptat cu interes. Nu doar acuzele, ci şi răspunsurile legislative sînt importante. Căci, dacă istoria nu se poate schimba, şi nu poate fi clarificată pentru moment, măcar regulile să împiedice repetarea situaţiei. Oricum, dincolo de probe, impresia generală este aceea a prăbuşirii standardelor democraţiilor occidentale.

Autorităţile noastre au negat orice implicare a României în acest scandal. În acest sens, Preşedintele Traian Băsescu a introdus o precizare interesantă, pe care raportul Marty nu a avut timp să o preia. Acesta, în mai multe rînduri, în ultimele zile, a deosebit centrele de detenţie CIA, a căror existenţă pe teritoriul României a negat-o, de centrele de monitorizare a activităţii grupurilor teroriste. Se sugerează ca autorităţile americane, inclusiv CIA, au participat la activitatea acestor centre, dar fără ca astfel să fie încălcate Convenţiile de la Geneva privind statutul prizonierilor de război, a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului sau a Convenţiei Europene pentru Prevenirea Torturii. Pe de altă parte, Dick Marty respinge categoric ideea că celebrul fax egiptean interceptat de serviciile secrete elveţiene în noiembrie 2005 şi "scăpat" spre presă, ar fi, aşa cum s-au grăbit mulţi să afirme în România, o simplă revistă a presei egiptene. Scuza, menită să disculpe autorităţile române şi egiptene, nu rezistă, se pare, analizei conţinutului documentului. Iar sursa, spune Dick Marty, ar fi fost chiar Ambasada Egiptului la Bucureşti. Ori, Egiptul a fost ţara de destinaţie şi pentru Abou Omar, răpit de pe o stradă din Milano în februarie 2003.

Dar, pentru autorităţile române, Raportul este liniştitor. Deja Dick Marty declarase că responsabilitatea este a majorităţii guvernelor europene şi nu doar a Românei şi Poloniei, ţările cel mai des citate în acest scandal. Activarea clauzei de salvgardare din această cauză este redusă. Şi nici investigaţia Paramentului european nu va clarifica, probabil, prea multe aspecte. Raportul Marty arată că "nu există elemente decisive care să permită afirmaţia că în Europa au existat centre de detenţie ca cel de la Guantanamo Bay. Din contră, a fost probat, şi acest fapt nu a produs dezminţiri, că persoane au fost răpite, private de libertate şi de drepturi, şi transportate în diferite localităţi din Europa, pentru a fi trimise în ţări în care au fost supuse la tratamente degradante şi la tortură". Suspansul, deci, rămîne, căci şi în acest caz drepturile omului au fost încălcate.

Chiar dacă scandalul se va stinge, problema rămîne. Lipsa de reacţie a societăţii româneşti este un simptom al mimării democraţiei. Inhibiţia nu poate fi justificată de interesul naţional. Şi, oare, democraţia nu este şi ea de interes naţional? Democraţia de paradă nu poate ţine, în nici un caz, locul democraţiei reale. Fără interogaţii publice, fără anchete independente ale organizaţiilor credibile, fără dezbateri, fără agitaţie, democraţia va rămîne un produs de prezentare, în nici un caz o stare de spirit. Este ceea ce teroriştii de toate culorile doresc.