DEŞI PONTA A PROMIS CĂ NU VOM MAI AVEA CONTRACTE CU GRECII Intralot va mai "juca" zece ani la Loterie

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Gambling / 26 iunie 2014

Intralot va mai "juca" zece ani la Loterie

Cui îi pasă că rapoartele Curţii de Conturi pe ultimii zece ani reclamă contracte păguboase încheiate de Loteria Română cu un grup de firme greceşti?

Cui îi pasă că au fost sesizate organele de cercetare în legătură cu neregulile de la Loterie?

Cui îi pasă că firmele greceşti Lotrom-Intralot-Intracom au păgubit statul român cu peste un miliard de euro, după cum apreciază analiştii?

Cui îi pasă că premierul Victor Ponta declara, în urmă cu circa un an, că Loteria nu va mai semna vreodată un contract cu grecii?

Se pare că, în niciun caz, Ioanei Petrescu, ministrul Finanţelor Publice, care tocmai a dat mână liberă Loteriei să încheie un nou contract cu Intralot, pe zece ani de zile.

Ieri, am fost surprinşi de un comunicat al MFP, care ne anunţa cu seninătate că Ioana Petrescu a semnat un ordin de ministru "prin care mandatează reprezentanţii statului în AGA a Companiei Naţionale Loteria Română să împuternicească Consiliul de Administraţie şi conducerea executivă a companiei să înceapă negocierile pentru încheierea unui contract de asociere în participaţie, pentru operarea unui nou sistem loteristic".

Acelaşi comunicat ne "explică" în detaliu că cea mai potrivită firmă care ar putea să opereze acest sistem este Intralot: "«Soluţia cea mai avantajoasă pentru CNLR este reprezentată de încheierea unui contract de asociere în participaţie cu ofertantul câştigător.

Din acest punct de vedere, luând în calcul premisele economice, reiese că oferta cea mai avantajoasă economic aparţine Intralot», menţionează raportul de analiză al casei de avocatură Ţuca Zbârcea şi Asociaţii".

Această casă de avocatură a fost contractată de CNLR pentru întocmirea unui raport de analiză în vederea "stabilirii celei mai bune variante cu privire la achiziţionarea unui nou sistem loteristic şi/sau analizarea unor alte posibilităţi, inclusiv de asociere în participare cu o altă entitate în vederea exploatării jocurilor loteristice".

Contractul de operare a sistemului loteristic va viza jocurile 6/49, 5/40, Joker, Noroc, Noroc Plus, Super Noroc, Pronosport, Pronosport S şi servicii suport.

Intralot operează acest sistem de 20 de ani, timp în care a încasat de la compania de stat 7,5% din costul unui bilet.

Contractul încheiat în anul 1993 şi prelungit în 2003 a expirat în luna decembrie a anului trecut, când, potrivit surselor noastre, grecii au făcut ofertă ca acesta să fie din nou prelungit, solicitând 2,5% din costul biletului.

"În loc ca Loteria să fi prelungit încă din decembrie contractul pe un comision de 2,5%, a preferat să le mai dea grecilor 7,5% din costul biletului încă şase luni de zile, prelungind, lună de lună, vechiul contract încheiat cu Intralot. Acum urmează ca societatea de Stat să semneze un nou contract cu firma greacă, lipsea avizul ministrului de finanţe", ne-au spus sursele din piaţă.

Acestea ne-au precizat că, pentru implementarea unui sistem de jocuri loteristice, iniţial au fost depuse oferte din partea companiilor Scientific Games (care, ulterior, s-a retras), Intralot şi GTech Global Services Corporation (parte a grupului italian Lottomatica).

"GTech a cerut 5% din valoarea biletului, dar a spus că vine cu echipamente de ultimă generaţie, care ar fi dublat profitul, întrucât actualele echipamente, vechi de zeci de ani, nu sunt capabile să producă mai mult", comentează sursele citate.

Specialiştii: "Era mai convenabil ca Loteria să cumpere sistemul"

Specialiştii din piaţă susţin că ar fi fost mult mai avantajos ca Loteria să achiziţioneze noul sistem, pe care ar fi putut să-l amortizeze în două luni: "În loc să dea grecilor comision încă zece ani de acum înainte, compania de stat ar fi putut achiziţiona sistemul, care ar costa în jur de 8 milioane de euro, după cum Ministerul Finanţelor anunţă, în condiţiile în care profitul CNLR ar fi de peste 50 de milioane de euro, potrivit comunicatului MFP".

Legat de modul în care s-a ajuns la concluzia că oferta Intralot ar fi mai avantajoasă, comunicatul MFP arată: "În raportul prezentat de Ţuca Zbârcea şi Asociaţii se face o prezentare comparativă a celor două oferte transmise către CNLR, în privinţa stabilirii costului total pentru CNLR, atât în ipoteza achiziţiei sistemului la cheie, cât şi în cea a asocierii în participaţie. Pentru a face această comparaţie, s-au calculat mai întâi încasările totale din jocurile loteristice din care se scade fondul de premiere (GGR - Gross Gaming Revenue) al CNLR pentru perioada 2003-2012, plecând de la GGR total comunicat de CNLR în valoare de 2.467.667.678,31 lei, în perioada menţionată. Astfel, aplicând în mod simplificat un curs de schimb de 4,4 lei/euro, ar rezulta un GGR mediu anual de 56.083.356,33 euro.

Analizând oferta Intralot, rezultă următoarele sume de plată de către CNLR prin aplicarea aceluiaşi algoritm:

1. În ipoteza achiziţiei directe, suma de 48.850.000 euro, rezultată prin însumarea preţului sistemului la cheie (8.950.000 euro) cu produsul dintre valoarea costului anual pentru servicii suport (3.990.000 euro) cu cei 10 ani;

2. În ipoteza asocierii în participaţie, suma de 27.985.594,81 euro, rezultată prin înmulţirea între procentul ofertat de Intralot cu GGR mediu CNLR şi cu cei 10 ani.

Spre comparaţie, cealaltă ofertă depusă este mult mai puţin avantajoasă pentru CNLR decât oferta Intralot. (...)

În paralel, CNLR a făcut o analiză proprie a ofertelor primite. Potrivit acestei analize, din punct de vedere tehnic, ofertele respectă cerinţele solicitate în caietul de sarcini, sunt echilibrate, cu un mic avantaj în favoarea firmei Intralot. Din punct de vedere financiar, există o diferenţă majoră între ofertele celor două firme, atât în varianta asocierii în participaţie, cât şi a achiziţiei de sistem şi 10 ani de servicii suport, firma Intralot având un net avantaj.

Trebuie menţionat, de asemenea, că în cazul încheierii unui contract de asociere în participaţie între CNLR şi o firmă parteneră, firma parteneră ar fi obligată să achiziţioneze, implementeze şi să întreţină un sistem loteristic nou, rezolvându-se în acest fel problema uzurii fizice şi morale a actualului sistem LOTOS".

Ioana Petrescu a mandatat acţionarea în judecată a fostei conduceri de la Loterie

Citind comunicatul MFP, am putea afirma că Ioana Petrescu nu pare hotărâtă de vreme ce, prin ordinul de ieri - în care a avizat, practic, încheierea de către Loterie a unui nou contract cu grecii -, a mandatat reprezentanţii statului în AGA să aprobe "nota de fundamentare cu privire la acţionarea în judecată a fostei conduceri executive, foştilor membri ai AGA, fostului director general din cadrul CNLR, din perioada în care s-a făcut făcut control de către Curtea de Conturi a României, respectiv anul 2010", după cum arată comunicatul MFP.

Rapoartele Curţii de Conturi aferente anilor 2010 şi 2011 constată abateri grave la Loteria Română, care au condus la prejudicii semnificative aduse companiei.

În urma controalelor efectuate, Curtea de Conturi a sesizat organele de cercetare abilitate, întrucât există indicii că au fost săvârşite fapte cu încălcarea legii penale, iar pentru abaterile de natură fiscală au fost sesizate organele fiscale competente.

Potrivit rapoartelor citate, CNLR a încheiat mai multe contracte considerate "păguboase" cu Grupul grecesc Lotrom-Intralot-Intracom, respectiv unul pe video-loterie, un contract pe jocurile tip 6/49, unul pe pariuri şi unul pe online. Acesta din urmă a fost semnat în 2005 şi expiră în 2015.

"În afară de loz în plic, toate jocurile Loteriei au avut exclusivitate la greci. Au luat grecii din România peste un miliard de euro", spuneau, în urmă cu mai bine de un an, sursele noastre.

Pentru contractul pe video-loterie, compania de stat şi firmele greceşti au fost amendate de Consiliul Concurenţei, care a stabilit că înţelegerea dintre cele două părţi conţinea o obligaţie de neconcurenţă ce prevedea că, în timpul derulării contractului, Loteria Română nu avea voie să desfăşoare un alt program de video-loterie sau unul similar în cooperare cu alte companii. O altă problemă a fost reprezentată de faptul că grecii nu au furnizat aparate de tipul video-lottery-terminal (VLT), aşa cum presupunea contractul şi pentru care CNLR are monopol, ci slot machine, fapt pentru care Loteria nu a operat VLT-uri, ci slot machine, ca orice alt agent economic, după cum ne-au explicat sursele citate. De asemenea, societăţile greceşti nu au realizat toate investiţiile asumate prin contract, deşi Loteria a plătit comisionul pe parcursul întregii perioade.

După ce controversatul contract a expirat, Compania Naţională Loteria Română a încheiat, în toamna anului trecut, un nou contract pe video-loterie, cu austriecii de la Novomatic, parteneriatul fiind, de data aceasta, pe o perioadă de 15 ani.

Novomatic deţine, însă, circa 5% din Intralot, una dintre cele trei companii greceşti menţionate mai sus.

Sursele noastre spun că în spatele noului partener al Loteriei Române ar fi, pe lângă Grupul Novomatic, şi Benny Steinmetz (acţionar în proiectul Roşia Montană), Tal Silberstein (fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, pe vremea când acesta din urmă era premier, şi consultant actual al preşedintelui Traian Băsescu, potrivit presei) şi omul de afaceri Remus Truică. În vederea încheierii noului parteneriat cu Loteria, pentru furnizarea de VLT-uri, au trimis oferte următoarele companii: Novomatic (Austria), Gtech/ Spielo (Canada), Inspired Gaming International (Marea Britanie), Scientific Games (SUA) şi Synot (Cehia).

Dan Alexandru Ghiţă, fostul şef al Loteriei Române, sublinia, în 2012, că CNLR "are un grad de dependenţă de grupul din Grecia de 97%, orice activitate ar face trebuind să fie aprobată şi efectuată în condiţiile puse de greci, fapt care vine în dezavantajul Loteriei". Acesta spunea că societatea de stat se menţine la cota de avarie, ajungând într-un moment în care, "dacă nu se face ceva, compania moare".

Ministerul Finanţelor Publice este unic acţionar al Loteriei Române, din primăvara anului trecut directorul general al companiei fiind Adrian Manolache.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb