Despre piaţa de artă, în general

Unii îi zic trecere în revistă, alţii tur de orizont, în sine i se zice şi bîrfă, dar nu este aşa ceva că doar avem în vedere doar fapte evidente. Este analiză exactă dar şi poveste, tocmai bune de citit. Să vedem, deci, ce s-a mai vîndut pe la recentele licitaţii, firul celor ţinute aseară, la Artmark, cu vechi maeştri români şi artă decorativă, urmînd să fie despicat ulterior ulterior în patru sau multiplii săi.

Preţurile au început să fie exprimate exclusiv în euro, leul părăsind scena vînzărilor de artă. Astfel se exprimă şi Goldart, mai ales în noul sediu, de pe Dorobanţi. Cea mai scumpă adjudecare de la precedenta licitaţie a costat 6 mii de euro, şi este un Octav Băncilă de dimensiuni mediu-mari, cu personaje nesociale, alt-fel spus, nu este nici un răsculat sau sărac în imagine, nici naturi statice cu flori ci o scenă luminos-galbenă de seceriş, cu Ileană hotărîtă în prim-plan şi o alta alăptîndu-şi pruncul, la o umbră relativă. La mică distanţă, cu 5,5 mii de euro, se află o icoană cu Sfînta Treime şi ierarhi, semnată, ceea ce nu este tocmai normal pentru o icoană, de Tătărescu. La acest preţ este una dintre cele mai scumpe icoane şi este clar că la baza performanţei se află mecanisme din sfera artei laice, şcoală, moment istoric şi social şi mai ales prestigiul autorului, unul cunoscut, laic şi el.

O "Fereastră" de Horia Bernea, din 1998, un fel de variantă în ulei, mai dură, a acuarelei care este reprodusă chiar pe coperta albumului pos-tum Bernea, a plecat şi ea la un preţ bunicel, de 4,6 mii euro. Din 1924 este o "Fumătoare" de Hans Eder care a fost plasată cu 3,8 mii de euro. Autorul nu este vreun expresionist german sau vreun flamand de acum cîteva secole ci un sas dedicat Braşovului natal, unde a şi trecut la cele veşnice, în 1955. În 2008, Braşovul i-a dedicat o expoziţie şi o monografie. Faptul că ne este puţin cunoscut nu scade cu nimic valoarea lui Hans Eder. Nu o dată am afirmat aici că prestigiul unor mari artişti transilvani trece greu Carpaţii şi atunci mai ales în bagajul intelectual sau nu numai al unor cunoscători. Tot cu inflexiuni germane în nume, Alexandru Moser Padina vine din Buzău şi se opreşte la Zurich, după o viaţă de pictor adevărat. La Goldart, un peisaj din Curtea de Argeş s-a vîndut cu 3,5 mii de euro. La acelaşi preţ s-a dat un Strâmbu(lescu), un pseudo-portret, un cap frumos în palme, pe gînduri. Ipolit sau Hipolit, Strâmbu sau Strâmbulescu, s-a năs-cut la 18 mai 1871, în satul Bratilovu, lîngă Baia Mare, în judeţul Mehedinţi, adică miercuri se împlinesc 140 de ani de la acest eveniment de care nici măcar cei implicaţi în licitaţii unde Strâmbu se vinde de mai mult timp şi bine nu vor fi conştienţi.

Două picturi interesante s-au dat, la Goldart, cu cîte 3 mii de euro. Primul este o flamboaiantă sau chiar japonizantă imagine cu tînără superbă de Sever Frenţiu. Al doilea este o mahala de iarnă semnată de Jean Cheller, o piesă interesantă a unui artist care şi-a făcut un titlu recent de glorie din a obţine cifre ameţitoare pentru realizări mult mai mărunte, deşi nu a excelat niciodată. Fără a fi fost vreodată excepţional cotat, Cheller obţinea, mai ales, salturi importante pentru că, deşi se adjudeca la un preţ însemnat, data următoare intra în vînzare la un nivel modest, de parcă nu s-a învăţat nimic din ce s-a întîmplat. Sau poate s-a căutat mereu obţinerea saltului de rezonanţă, care dă mai bine decît o cotă de moment, dă speranţe la repetarea performanţei. Chiar dacă s-a mai revenit pe pămînt, parcă văd că nimeni nu se va prinde că în 2011 se împlinesc 100 de ani de la naşterea sa.

Alis a reuşit şi ea nişte cifre importante, deşi adjudecările s-au făcut în scădere. Un studiu de decoraţie murală de Ressu, desluşit acum şi de volum monografic cu amprenta puternică a personalităţii şi a istoriei personale a autorului, Mircea Deac, a fost propus cu 45 de mii de lei şi s-a adjudecat cu 40 de mii, ceea ce înseamnă vreo 10 mii de euro. Urmează Cecilia Cuţescu Storck, cu un colţ superb din Balcicul care a însemnat atît de mult pentru ea, adjudecat cu 16 mii de lei deşi se aşteptau vreo 22 de mii şi, la aceaşi estimare dar o adjudecare de 12 mii de lei, o scenă orientală, din Egipt, de Biju, Leon Alexandru.

O tot ţinem cu vînzări la licitaţie şi aniversări culturale cînd afişul zilei este ţinut de raziile, nu la vămi, ci chiar prin galerii şi în mediul deţinătorilor sau mai ales al comercianţilor de artă. Pornind de la un un furt de tip clasic prin înlocuire, din casa memorială a lui Petru Groza, a fost descoperită, în sfîrşit, roata. Una dintre concluziile emise public spune că deşi erau falsuri grosolane ele şi-au găsit destul de uşor cumpărători. Nu se mai înţelege nimic! Păi, falsurile trebuiau să înlocuiască, pe perete, originalurile cît se poate de adevărate, acestea, şi nu falsurile ordinare, ajungînd în comerţul de specialitate, în galerii şi la colecţionari. Deci, dragi colegi, nu falsurile au ajuns pe piaţă ci originalele, iar falsuruile au fost puse în locul originalelor, la Groza acasă, să nu se prindă cei plătiţi să răspundă de inventarul de acolo. Desigur, avînd fotografiile falsurilor este mai uşor să recunoşti tablourile dispărute şi vîndute deşi normal ar fi să aibă şi fotografiile picturilor din "colecţia" Petru Groza. Pînă la urmă, este clar că piaţa trebuie să fie mai curată şi mai uscată, cu pretenţii culturale nu numai financiare, în care inteligenţa să nu ne mai fie jignită de tot felul de întreprinderi. Hai să fim exigenţi şi inteligenţi!

În încheiere, fiind vorba tot de afiş, lansăm o propunere de dezbatere, o expoziţie deschisă recent la "Simeza" bucureşteană, despre care se va vorbi dar nu ne este prea clar în ce mod. Marilena Murariu, acreditată mai mult cu excelenţă muzeografică şi pictură cu pisicuţe, după cum singură îţi aminteşte de precedenta expoziţie, vine acum pe simeze cu un adevărat proiect, susţinut inclusiv filosofic şi filologic. Pictura sa şochează de-a dreptul prin subiect, un adevărat colaj bine susţinut de idei şi figuri eminamente politice, de impact şi rezonanţă pe care le vom intercepta cu mare interes. Titlul este teribil de bine găsit şi dă firul epic al strădaniei expoziţionale: Despre Elena, în general. Elena este Ceauşeasca, şi nu numai, iar generalii sînt mai mulţi. Nu povestim expoziţia dar ne abţinem cu greu. Orice se poate spune despre ea dar nu că ar trece neobservată şi nu ar genera reacţie verbală şi de opinie imediată.