Despre tarifele de roaming în UE şi contribuţia europarlamentarilor României

Dr. NICOLAE OACĂ
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 19 mai 2014

Despre tarifele de roaming în UE şi contribuţia europarlamentarilor României
  • document ataşat Tarife
    apasă aici pentru a descărca.

    În ultima vreme, diverşi reprezentanţi ai PNL declară că europarlamentarul Ioana Adina Vălean a redus tarifele de roaming în UE, lucru nu întocmai adevărat.

    Reducerea tarifelor de roaming a fost iniţiată de comisarul Viviane Reding şi continuată de actualul comisar pentru Agenda Digitală Nelie Kroes. Viviane Reding a fost cea care a iniţiat şi coordonat primele regulamente privind roamingul în ţările UE - nr. 717/27 iunie 2007 şi nr. 544/18 iunie 2009, cu scopul de a limita valoarea tarifelor de roaming în ţările UE, uriaşe înainte de 2007. Comisarul Nelie Kroes a continuat reforma începută de Viviane Reding lansând noi regulamente cu scopul de a elimina tarifele de roaming, inerent pentru piaţa unică (regulamentul nr. 531/13 iunie 2012, etc.). Aceste regulamente ale roamingului au fost elaborate şi propuse de echipa comisarilor respectivi (Reding sau Kroes) şi au parcurs etapele consultării între diferitele foruri europene - industrie, Parlament, Consiliu, etc.

    Ioana Adina Vălean în calitate de membră al Parlamentului European s-a întâlnit cu regulamentul de roaming în etapa de consultare cu Parlamentul, etapă în care propunerile Comisiei Europene suferă uneori modificări. În această etapă intervine şi lobby-ul consumatorilor, dar mai ales al industriei (mari operatori, asociaţii ale operatorilor, etc.) cu scopul de a întârzia sau modifica valorile propuse de către iniţiatorii regulamentului, veniturile din roaming având o pondere importantă în totalul veniturile operatorilor

    De exemplu, lucrul la al treilea regulament de roaming a început cu o consultare, IP/10/1679, lansată de către Comisia Europeană (CE) în 8 decembrie 2010, prin care aceasta dorea opiniile clienţilor, firmelor, operatorilor de telefonie mobilă şi autorităţilor publice privind piaţa de roaming pentru telefonia mobilă în UE. Regulamentele anterioare au stabilit plafoane pentru preţurile de consum ale serviciilor în roaming (telefonie, SMS), dar încă nu exista o piaţă unică competitivă a serviciilor de roaming, operatorii stabilind preţuri apropiate de plafoanele reglementate şi realizând astfel marje ridicate pentru aceste servicii. Obiectivul stabilit prin Agenda digitală pentru Europa este ca diferenţa dintre tarifele de roaming şi cele naţionale să se apropie de zero până în 2015. Consultarea invita la evaluarea normelor UE în materie de roaming, solicitând idei despre cele mai bune metode de sporire a concurenţei pe piaţa serviciilor de roaming, protejând în acelaşi timp interesele consumatorilor şi firmelor din Europa.

    A urmat reducerea anuală a tarifelor de roaming, referinţa IP/11/814 din 30 iunie 2011, astfel că de la 1 iulie 2011, tarifele serviciilor de roaming cu amănuntul au scăzut la euro0,35/minut pentru apelurile efectuate şi la euro 0,11/minut pentru apelurile primite.

    În 6 iulie 2011, Comisia Europeană prezenta o propunere, IP/11/835, vizând o soluţie pe termen lung la problema costului ridicat al utilizării în roaming a dispozitivelor mobile în UE. Propunerea introducea măsuri de stimulare a concurenţei, permiţând clienţilor să încheie, de la 1 iulie 2014, un contract pentru servicii mobile în roaming separat de contractul de servicii de comunicaţii mobile naţionale utilizând acelaşi număr de telefon. Operatorilor de reţele mobile, inclusiv operatorilor de reţele mobile virtuale, li se oferea dreptul de a utiliza reţelele altor operatori, la preţuri cu ridicata reglementate, încurajând astfel concurenţa pe piaţa serviciilor de roaming. Propunerea aborda cauza principală a problemei, absenţa concurenţei pe piaţa serviciilor de roaming, oferind consumatorilor mai multe opţiuni şi facilitând accesul operatorilor alternativi la piaţa serviciilor de roaming, vizând astfel realizarea obiectivului stabilit în Agenda digitală pentru Europa: diferenţa dintre tarifele serviciilor de roaming şi cele naţionale să se apropie de zero până în 2015.

    Propunerea reducea în continuare plafoanele tarifare cu amănuntul pentru serviciile de voce şi SMS şi introducea un nou plafon tarifar cu amănuntul pentru serviciile mobile de date. De la 1 iulie 2014, consumatorii de roaming urmau să plătească maxim euro 0,24/minut la efectuarea unui apel, maxim euro 0,10/minut la recepţionarea unui apel, maxim euro 0,10 pentru transmiterea unui SMS şi maxim euro 0,50/megabait pentru descărcarea de date în roaming (facturare per kilobait utilizat).

    Propunerea a fost înaintată către Parlamentul European, care beneficia şi de ajutorul BEREC, care spre finele lunii august 2011 prezenta Parlamentului European analiza sa asupra regulamentului de roaming propus, analiză care împărtăşea o mare parte din concluziile CE, atrâgând însă atenţia asupra unor probleme tehnice şi competiţionale.

    Potrivit Reuters, citată de Telecomper în 1 februarie 2012, Parlamentul, în urma analizei propunerii CE, propunea tarife mai mici, fiind citată Angelika Niebler, raportor, responsabil din partea Parlamentului cu regulamentul de roaming. Propunerea Niebler reducea la jumătate tariful apelurilor primite, euro 0,05/minut în 2014 şi al mesajelor SMS, euro 0,05. (vezi document ataşat: Plafoane tarifare ale preţurilor cu amănuntul şi cele propuse, fără TVA)

    Au intervenit şi grupurile de lobby reprezentând consumatorii: Europeans for Fair Roaming cerea, la începutul lunii februarie 2012, membrilor Parlamentului acţiuni decisive contra tarifelor excesive pentru roamingul de date. Aceştia apreciau că noul regulament merge în direcţia potrivită, însă limitările tarifelor de roaming sunt mult prea mari.

    Pe de altă parte, asociaţiile operatorilor de telecomunicaţii respingeau planul europarlamentarilor de a reduce tarifele serviciilor de roaming într-un ritm mai alert decât cel propus de CE. GSMA, asociaţie care grupa circa 800 operatori de telefonie mobilă, era îngrijorată de propunerea de a reduce în continuare tarifele serviciilor în roaming, considerând o nouă reducere "contraproductivă" - nu va ajuta la dezvoltarea unei pieţe dinamice şi va descuraja intrarea unor noi jucători pe piaţă.

    Conform MEMO/12/227 din 28 martie 2012, Comisia Europeană, parlamentarii europeni şi reprezentanţii Consiliului au ajuns la un acord preliminar pentru reducerea tarifelor de roaming pentru serviciile de voce, text şi Internet mobil potrivit IP/11/835 - din iulie 2014 tarifele apelurilor originate nu pot depăşi euro 0.19/minut, iar cele primite 0,05/minut. Pentru SMSuri s-a stabilit un plafon de euro 0,06/minut, iar pentru transferul datelor euro 0,20/megabyte. (vezi document ataşat: Plafoane tarifare aprobate, fără TVA)

    Regulamentul permite consumatorilor să semneze din iulie 2014 un contract pentru servicii de roaming de la un alt furnizor de servicii decât propriul operator naţional, păstrând acelaşi număr de telefon. Din iulie 2014, operatorii de reţele virtuale şi revânzători vor primi acces la reţelele altor operatori la preţuri en-gros reglementate în scopul de a oferi servicii de roaming concurente.

    Acordul era un compromis între tarifele propuse iniţial de Comisia Europeană şi cele ale Parlamentului European din februarie, discuţiile din Parlamentul European privind reducerea tarifelor durând nouă luni.

    În 10 mai 2012, Parlamentul European vota noile tarife pentru servicii în roaming în UE, iar în 30 mai 2012 şi Consiliul de miniştri al UE aproba noul regulament. În 28 iunie 2012, prin IP/12/709, CE publica noile tarife pentru servicii în roaming valabile de la 1 iulie 2012.

    Similar raportorului Angelika Niebler în 2012, Adina Vălean a fost raportor al Parlamentului European pentru tarifarea serviciior de roaming din ţările UE prezentându-şi raportul în 3 aprilie 2009. Atunci, comisarul Viviane Reding propusese, MEMO/08/578 din 23 sept 2008, reducerea tarifelor apelurilor originate la euro 0,43/minut din iulie 2009, euro 0,40 din iulie 2010, euro 0,37 din iulie 2011 şi euro 0,34 din iulie 2012, a tarifului apelurilor primite la euro 0,19/minut din iulie 2009, euro 0,16 din 2010, euro 0,13 din 2011 şi euro 0,10 din 2012 şi euro 0,11 pentru un SMS trimis. Tarifele negociate şi aprobate de forurile competente (Parlament, Consiliu, etc.) au fost: pentru apeluri originate - euro 0,43/minut din iulie 2009, euro 0,39 din 2010, euro 0,35 din 2011, pentru apeluri primite - euro 0,19/minut din iulie 2009, euro 0,15 din 2010 şi euro 0,11 din 2011, pentru SMS transmis euro 0,11 din 2009 până în 2011. Se observă că Parlamentul European a redus tarifele propuse de către Comisia Europeană de-abia începând cu anul 2010, probabil în "mandatul" Niebler! (vezi document ataşat: Grafic - Tarife roaming)

    De aici şi până a spune că o europarlamentară din România a redus tarifele de roaming din UE este cale lungă. Afirmând acest lucru în mod insistent i-ar putea face pe cei care nu cunosc să creadă că România, prin reprezentanţii săi, chiar a fost în stare să reducă tarifele de roaming din UE, fapt departe de adevăr.

    Decât să spună ce au făcut acum câţiva ani, candidaţii ar trebui, mai degrabă, să propună obiective pentru viitorul mandat: accesul la Internet, drept fundamental sau măcar în sfera serviciului universal; interzicerea comercializării terminalelor codate; eliminarea tarifelor de terminare în reţele mobile; reducerea duratei maxime a unui contract la 12 luni.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    23 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9759
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
    Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb