Măsurile de austeritate generează situaţii care pot bloca sistemul de învăţământ. Reducerile drastice din rândul personalului auxiliar nedidactic îi pun pe profesori în postura de a fi obligaţi să facă şi curăţenie în şcoli şi, unde e cazul, să devină şi fochişti sau electricieni. Cadrele didactice susţin că situaţia este extrem de neplăcută, calitatea procesului didactic urmând să fie evident afectată. Un pedagog, care este deja nemulţumit de tăierile salariale, se poate trezi şi cu o sarcină în plus. Problema devine dramatică în special la unităţile de învăţământ din mediul rural, unde încălzirea pe timp de iarnă se face în continuare cu lemne, şi unde oamenii de serviciu din şcoli, care aveau o jumătate de normă sunt printre primii disponibilizaţi, la indicaţia autorităţilor locale - dornice să reducă din cheltuieli. Evident profesorii pot refuza să efectueze aceste munci, dar se intră într-un adevărat cerc vicios care blochează activitatea. Mizeria şi frigul pot duce la închiderea şcolilor iar dascălul să-şi piardă obiectul muncii.
Cum elevii sunt încă în vacanţă, profesorii nu s-au confruntat efectiv cu această problemă, dar situaţia se va schimba începând cu 15 septembrie. În unele zone ale ţării, Vaslui, Cluj, Iaşi..., cadrele didactice au fost informate, în mod voalat, că trebuie să fie pregătite pentru noi activităţi în cadrul şcolii. Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, ne-a declarat: "Nu este imposibil să se ajungă la o astfel de situaţie. Personalul nedidactic depinde şi de administraţia locală şi este posibil ca un primar să facă un astfel de abuz dorind să mai reducă din cheltuieli. În mod cert profesorii pot refuza să îndeplinească aceste sarcini, e aberant să îi obligi. Vă daţi seama la o şcoală care este încălzită cu lemne, pentru ca la ora 8 când vin elevii să fie o temperatură cât de cât normală, profesorul ar trebui să vină să facă focul cu 2-3 ore înainte de începerea orelor. Să sperăm că nu se va ajunge aici, dar la cum merg lucrurile, totul este posibil".
La inspectoratele şcolare încă se mai lucrează la definitivarea listelor cu personalul care va fi disponibilizat, chiar dacă directorii de şcoli au fost consultaţi în acest sens încă din luna iunie.
Lucia Cojocaru, liderul Sindicatului Liber al Învăţământului Preuniversitar Cluj, afirmă că profesorii se pot întoarce la condiţiile din anii negri ai comunismului: "Putem să trăim ca în perioada comunismului când ajunsesem să facem curăţenie cu elevii. Am asistat la discuţii în care unii primari spuneau că vor demonstra ei profesorilor că trebuie să stea 8 ore în şcoală. Cum vor exista disponibilizări din rândul personalului auxiliar, în judeţul Cluj este vorba de 463 de posturi care trebuie reduse, profesorii se vor trezi în situaţia în care vor trebui să facă şi curăţenie. Nu poate nimeni să-i oblige, dar nici nu pot să predea în mizerie, printre gunoaie".
1. fără titlu
(mesaj trimis de TB în data de 23.08.2010, 08:31)
La matura, ca si asa sunt prea bine platiti. Noi, prostii care ne-am chinuit prin scoli, trebuie sa avem o satisfactie. De aia am ajuns la putere.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.01.2011, 15:59)
Se vede ca tu esti PROST asa cum te-ai caracterizat ca te-ai chinuit prin scoli.Mai bine te duceai dracului la sapa decat sa srii pe forum.Produeceai ceva , ca in cap nu ai nimic.
2. Hmm
(mesaj trimis de Radu în data de 23.08.2010, 12:58)
Acest articol parca ar porni de la idea ca este o rusine sa maturi, sa faci curat la locul tau de munca.
Da, profesorii vor trebui sa revina si ei la cum era in anii negrii ai comunismului, fiindca si multe alte categorii de salariati au facut la fel, sau mai rau... si-au pierdut de tot locul de munca.
In ceea ce priveste calitatea invatamantului din Romania... nu este bine sa spui "niciodata", dar niciodata nu cred ca a fost la fel de proasta ca in prezent si asta in conditiile in care profesorii nu au fost nevoiti sa isi faca curat la locul de munca.
2.1. NU e o rusine, insa... (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Simona în data de 23.08.2010, 16:37)
Nu e niciodata rusinos sa muncesti , dar la cum a pus problema dl Radu , atunci sa faca interventii pe cord un sudor, sa piloteze avioanele un croitor ...si tot asa. Este evident ca o societate are nevoie de toate categoriile de prestatori , insa normal ar fi , ca fiecare sa faca ce a invatat/studiat sa faca.