Directorul IATA spune că industria transportului aerian va fi mai mică după criză

G.U.
Miscellanea / 24 mai 2021

Directorul IATA spune că industria transportului aerian va fi mai mică după criză

Directorul general al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) se aşteaptă ca industria să iasă din criza coronavirusului mai mică şi mai prudentă, exprimându-şi îndoiala că liniile aeriene vor încerca să se extindă prin achiziţii, informează Reuters, conform Agerpres.

Industria transportului aerian a fost lovită serios de pandemia de Covid-19, în condiţiile în care şi în prezent numeroase avioane din întreaga lume sunt blocate la sol sau zboară cu un număr redus de pasageri iar cererea îşi revine foarte lent.

"Va fi o industrie mai mică. Nu vom recupera toată capacitatea pierdută", a declarat luni directorul general de la IATA, Willie Walsh, menţionând sutele de avioane retrase din serviciu şi angajaţii care au fost concediaţi sau trimişi în şomaj tehnic.

"Va fi de asemenea o industrie mai prudentă. Nu mă aştept să vedem operaţiuni de tip fuziuni şi achiziţii, în principal pentru că oamenii vor fi foarte atenţi cu privire la lichidităţile de care dispun", a mai spus Willie Walsh, fost director general la IAG, firma mamă care deţine British Airways. Potrivit lui Walsh, cheltuirea unor "resurse valoare de numerar" ar fi o operaţiune mult prea riscantă dar cu toate acestea crede că va avea un loc un proces de consolidare ca urmare a faptului că liniile aeriene îşi vor restructura operaţiunile iar unele vor da faliment.

"Companiile aeriene vor avea nevoie de timp pentru a-şi repara bilanţurile contabile", a precizat Willie Walsh.

Anterior, Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) a estimat că cererea globală pentru călătorii cu avionul va reveni la nivelul din 2019 abia în anul 2024.

Chiar dacă transportatorii aerieni care vor rezista vor ocupa locul lăsat liber de cei care vor da faliment, Walsh a îndemnat la prudenţă cu privire la cât de rapid se va derula procesul de redresare. "Pe termen scurt, companiile aeriene nu vor putea să îşi asume riscul de a prelua rute neprofitabile", a spus directorul IATA. Cu toate acestea, Willie Walsh nu crede că această criză a subminat modelul de business al companiilor aeriene regionale şi al transportatorilor de tip low-cost. "Nimic nu a schimbat natura competitivă a industriei", a spus Walsh.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb