Discursuri paralele

Pe 14 septembrie s-a împlinit un an de la prăbuşirea băncii Lehman Brothers şi de la declanşarea fazei acute a crizei economice mondiale. Cu această ocazie, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a anunţat simbolic, chiar pe Wall Street, la doi paşi de bursa newyorkeză, printr-un discurs dur la adresa mediilor financiare, relansarea reformei finanţelor. Iar Bursa din New York a reacţionat pozitiv, terminând şedinţa de luni cu uşoare creşteri: indicele Dow Jones a câştigat 0,22%, iar indicele Nasdaq 0,52%. La o zi distanţă, pe 15 septembrie, preşedintele Traian Băsescu a susţinut un discurs în faţa Parlamentului. Privindu-le în comparaţie, cele două discursuri nu au nimic în comun. Criza economică şi rolul statului în reglementarea sistemului financiar, aspecte care au stat în centrul discursului preşedintelui american, nu au fost prezente decât marginal în discursul preşedintelui român. Şi totuşi, Traian Băsescu a făcut bilanţul mandatului său şi a prezentat priorităţile pentru viitorii cinci ani. Ori, dacă în America faza acută a crizei aproape s-a încheiat, dar efectele sale precum creşterea ratei şomajului se vor resimţi încă o vreme, în România criza este încă în plină desfăşurare. Şi ar fi meritat mai multă atenţie.

Priorităţile lui Obama şi ale lui Băsescu nu seamănă. Sigur, nu doar discursurile, dar şi ţările nu seamănă. Dar criza obligă la o schimbare de paradigmă, la care preşedintele român nu pare să consimtă. Or, cum avertizează mulţi experţi, dacă relansarea câtorva economii occidentale nu înseamnă sfârşitul crizei, ci doar depăşirea momentului critic, atunci o analiză responsabilă a cauzelor sale este mai mult decât o figură retorică, este o obligaţie politică majoră. Preşedintele Obama a criticat uşurinţa cu care unii sunt tentaţi să "citească" realităţile economice actuale şi mai ales faptul că refuză să înveţe ceva din ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni. Acestora, care de altfel au absentat sfidător de la discurs, li se adresa Obama cu severitate: "Nu vom reveni la epoca acţiunilor nechibzuite şi a exceselor necontrolate care stau la baza acestei crize". În schimb, preşedintele Băsescu îşi reafirmă interesul pentru mecanismele instituţionale, vorbind în continuare despre "reforma constituţională, necesară pentru trecerea la Parlament unicameral, clarificarea relaţiilor dintre puterile statului, pentru stabilirea mecanismelor de deblocare a crizelor politice, pentru clarificarea calităţii de mediator a preşedintelui între puterile statului, dar şi între puterile statului şi societate". Dar instituţiile dau seama despre un model social şi economic pe care actualul preşedinte al României nu îl discută.

De altfel, chiar diferenţele de filozofie instituţională dintre cele două ţări se observă. Căci dacă în America, grav lovită de criză, se pun bazele unor noi agenţii, în România acestea se desfiinţează cu alibiul prevederilor acordului cu FMI. În iunie, în SUA se anunţa formarea Agenţiei pentru Protecţia Financiară a Consumatorilor, care ar urma să supravegheze ofertele în materie de economisire, credite imobiliare şi servicii financiare. Aceasta ar fi interlocutorul victimelor abuzului băncilor, preluând astfel o parte din prerogativele ce reveneau înainte Rezervei Federale, dar pe care aceasta nu le-a respectat. Şi dacă în America statul pare a merge înspre cetăţeni, în România rămâne la fel de îndepărtat de aceştia ca până acum. De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat!