Dispută PSD-PNL pe Statutul parlamentarilor

Ioana Popa
Ziarul BURSA #Politică / 8 februarie 2013

Urmare a opoziţiei PNL la Statutul parlamentarilor, adoptarea acestuia a fost amânată o săptămână

Haşotti despre Preşedintele Camerei Deputaţilor: "Scaunul Robertei Anastase lasă ceva molipsitor"

Discuţiile divergente PSD-PNL la Statutul deputaţilor şi senatorilor au fost la articolul potrivit căruia calitatea de deputat sau de senator încetează la data rămânerii definitive, prin necontestare în instanţă, a raportului ANI prin care s-a constatat incompatibilitatea, în termen de 15 zile.

Parlamentul a decis, ieri, să retrimită, pentru o săptămână, la Comisia de statut, raportul privind Statutul deputaţilor şi senatorilor care admitea obiecţiile preşedintelui Traian Băsescu, după ce PNL a criticat textul privind incompatibilităţile şi a anunţat că va vota împotrivă.

Discuţiile divergente la Statutul deputaţilor şi senatorilor au fost la articolul introdus potrivit căruia calitatea de deputat sau de senator încetează la data rămânerii definitive, prin necontestare în instanţă, a raportului ANI prin care s-a constatat incompatibilitatea, în termen de 15 zile.

Senatorul PNL Tudor Chiuariu a spus că acest lucru înseamnă că, la expirarea termenului în care poate fi contestat raportul ANI, mandatul de senator sau deputat a încetat de drept, ceea ce încalcă Constituţia.

"Un mandat al unui parlamentar nu poate să înceteze în urma unui act de comunicare, grupul PNL va vota împotriva acestui act", a spus Chiuariu.

Tudor Chiuariu a arătat că poate exista situaţia în care un parlamentar nu poate fi găsit la domiciliu sau nu mai locuieşte la adresa la care se trimite înştiinţarea sau este în spital, iar calitatea sa de parlamentar încetează prin necontestare.

Eugen Nicolicea (UNPR) a spus că obligaţia ANI este să anunţe Biroul permanent al Camerei pentru ca acesta să anunţe parlamentarul respectiv. "Înţeleg că ai alt domiciliu, dar, ca să-ţi iei indemnizaţia de parlamentar, dai pe la Cameră şi cu această ocazie eşti înştiinţat de raportul ANI", a spus Nicolicea. La rândul său, deputatul UDMR Mate Andras a dat un exemplu în care Parlamentul îl trimite în delegaţie pe Eugen Nicolicea timp de 10 zile şi acesta rămâne în imposibilitatea de a ataca raportul ANI în 15 zile şi rămâne fără mandat.

Ulterior, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea (PSD), a avut un schimb de replici cu Puiu Haşotti (PNL), Zgonea arătând că Parlamentul a fost călcat în picioare din cauza ambiguităţii, iar Haşotti replicând că scaunul Roberei Anastase lasă ceva molipsitor.

Valeriu Zgonea a spus: "De fiecare dată când facem un text care să fie pe o procedură normală, să ne permită şi nouă să nu fim puşi la colţ: de ce ai pălărie, de ce nu ai pălărie, de ce ai ţigară, de ce nu ai, venim la microfon şi devenim un corp opac şi de aceea presa şi opinia publică ne calcă în picioare, iar Comisia Europeană ne face un raport. Primul raport în care Parlamentul nu este călcat în picioare este acest raport. (...) Ambiguitatea este cea care ne-a făcut pe noi să plătim. Nu este permis ca în MCV Parlamentul să aibă un ditamai articolul".

În replică, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a spus că "scaunul Robertei Anastase lasă ceva molipsitor". "Faptul că Parlamentul a fost călcat în picioare 7 ani nu este un argument să fie călcat în continuare. Faptul că CE şi MCV spun altceva, nu înseamnă să fim muţi şi surzi şi că România a devenit un paşalâc", a replicat Haşotti.

După un schimb de replici, parlamentarii au luat o pauză de consultări, în care au decis amânarea cu o săptămână a discutării acestui raport şi retrimiterea lui la Comisia de statut, în pofida protestelor parlamentarilor PDL, care au susţinut adoptarea raportului.

Comisia de Statut a adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi, înregistrându-se un vot "împotrivă" şi o abţinere, raportul la cererea de reexaminare a Statutului parlamentarilor, în care sunt însuşite modificările solicitate de şeful statului, Traian Băsescu, potrivit preşedintelui comisiei.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, la începutul săptămânii, Parlamentului, o cerere de reexaminare a Statutului parlamentarilor, invocând, printre altele, faptul că acesta vine în contradicţie cu recomandările din Raportul MCV şi propunând dezbatere publică asupra proiectului. În cerere se arată că Legea trimisă spre promulgare are ca obiect de reglementare completarea şi modificarea statutului deputaţilor şi al senatorilor, în special în ceea ce priveşte incompatibilităţile, conflictele de interese şi imunitatea parlamentarilor.

Comisia Europeană solicită, în raportul MCV privind România, ca parlamentarii incompatibili să demisioneze, iar celor care sunt anchetaţi penal să le fie ridicată imunitatea, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Mark Gray. El a apreciat, răspunzând unei întrebări, că s-au făcut "ceva progrese" în acest domeniu, dar că apar şi câteva probleme şi semne de întrebare.

Gray a explicat că, pe de o parte, există un Statut al parlamentarilor, care trebuie adus "pe calea corectă", însă în acelaşi timp se discută şi despre un cod de conduită al parlamentarilor.

Zgonea: "Dacă nu modificăm Statutul parlamentarilor, bugetul Camerei ajunge până în mai-iunie"

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, ieri, că, până când nu va fi modificat Statutul, parlamentarilor trebuie să le fie asigurate maşini şi resurse financiare pentru cazarea la hotel, arătând că bugetul Camerei este de 198 milioane lei şi ajunge până în mai-iunie.

Valeriu Zgonea a spus: "Din punctul de vedere al cheltuielilor, mergem pe legislaţia în vigoare, pe fostul Statut, asta înseamnă că noi suntem obligaţi să asigurăm peste o sută şi ceva de maşini parlamentarilor care au intrat suplimentar în Parlament, că, în continuare, trebuie să le acordăm resurse financiare pentru a se caza la hotel".

Valeriu Zgonea a făcut aceste precizări după ce plenul Parlamentului a decis amânarea modificării Statutului deputaţilor şi senatorilor, la protestele reprezentanţilor PNL, potrivit Mediafax. El a adăugat că, în continuare, Parlamentul va avea proceduri ambigue în Statut şi în cele două regulamente, care pot fi criticate de Comisia Europeană în materie de incompatibilităţi, conflict de interese şi a ridicării imunităţii.

Zgonea a spus că până săptămâ­na viitoare va avea loc o dezbatere în interiorul USL pe această temă, pentru a se înţelege necesitatea acestor modificări.

Valeriu Zgonea a mai arătat că bugetul Camerei a rămas de 198 milioane de lei şi că, dacă Statutul nu va fi modificat, în lunile mai-iunie, nu vor fi bani pentru plata indemnizaţiilor şi sumelor forfetare ale parlamentarilor.

Zgonea a spus: "Este acest buget de 198 milioane de lei pe care ne-am angajat să-l păstrăm. Dacă Statutul nu se modifică, undeva în luna mai-iunie nu vom avea capacitatea de a plăti indemnizaţiile şi sumele forfetare pentru parlamentari".

Decizia Parlamentului de retrimitere la comisie a Statutului a fost luată chiar în timp ce preşedintele Băsescu spunea, în declaraţia de la Aeroportul "Henri Coandă" făcută înaintea plecării spre Bruxelles, că, într-o scrisoare către şefii de stat şi de guvern din UE, ar vorbi despre "succesul care se prefigurează astăzi" în Parlament cu Statutul: "Eu în scrisoare aş vorbi de succesul care se prefigurează astăzi (n.r. ieri): Parlamentul României şi majoritatea parlamentară au adoptat o legislaţie coerentă din punct de vedere al imunităţii parlamentare. Este un lucru pozitiv şi şefii de stat şi de guvern nu vor şti până la raportul din decembrie".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb