"Diverta" negociază intens cu furnizorii

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Media-Advertising / 16 iunie 2010

"Diverta" se află, încă, în negocieri cu majoritatea furnizorilor, la care are datorii, în vederea stabilirii, împreună cu Casa de Insolvenţă Transilvania (administratorul financiar), a unui plan de business pentru reeşalonarea şi achitarea obligaţiilor de plată. În acelaşi timp, societatea poartă discuţii cu dezvoltatorii de mall-uri, în vederea scăderii chiriei pentru magazinele "Diverta", după cum ne-au declarat reprezentanţii societăţii. Furnizorii la care societatea are datorii livrează, încă, marfă companiei.

Societatea se află în insolvenţă, după ce a solicitat intrarea în reorganizare judiciară, ca urmare a faptului că are datorii la furnizorii de marfă şi servicii în valoare de 10 milioane de euro şi credite bancare de 8,5 milioane de euro (jumătate dintre acestea sunt credite de investiţii).

Valoarea stocului "Diverta" este de 7,5 milioane euro, iar valoarea netă a activelor fixe se ridică la 6 milioane de euro. Conform procedurii, are la dispoziţie doi ani, cu drept de prelungire pentru încă un an, în care să-şi achite aceste datorii, ne-au mai spus sursele citate.

Amalia Buliga, CEO în cadrul companiei, spune că, în condiţiile de criză de anul trecut, lanţul de magazine "Diverta" a realizat, în 2009, vânzări de 30 milioane de euro, cu 37% mai puţin faţă de anul precedent şi aproximativ 55%, socotind scăderea organică. Tot anul trecut, rezultatul operaţional (EBITDA) a fost de -0,6 milioane de euro.

După scăderea din 2009, în prima parte a acestui an, activitatea "Diverta" a stagnat, după cum ne-au precizat reprezentanţii societăţii, EBITDA ajungând la 0. Sursele citate ne-au spus că aşteaptă o creştere a vânzărilor înainte de începerea anului şcolar şi în apropierea Sărbătorilor de Iarnă (perioade în care sunt marcate creşteri uşoare în fiecare an).

Ca răspuns la situaţia dificilă prin care trece, "Diverta a redus fondul de salarii cu 45% şi a disponibilizat 40% dintre angajaţii din retail. Doamna Buliga a precizat că au fost depuse eforturi susţinute pentru reducerea chiriilor, dar că dezvoltatori nu au acordat reduceri de chirii sau au fost împotriva rezilierii contractelor pe cale amiabilă.

O altă direcţie de eficientizare a fost reducerea stocurilor şi îmbunătăţirea vitezei de rotaţie. Acestea au fost reduse cu numai 20%, suprafaţa totală de desfacere rămânând constantă de-a lungul anului 2009, şi anume 24.000 mp.

De asemenea, prin planul de reorganizare, "Diverta" şi-a propus să închidă magazinele neprofitabile cât mai rapid, astfel încât compania să poată acumula în perioada următoare un excedent de resurse, pentru a fi în măsură să restituie din datoriile cumulate.

Deşi se află în insolvenţă, "Diverta" nu şi-a întrerupt acţiunile de atragere de capital, fiind în negocieri cu mai mulţi investitori instituţionali interni şi externi, inclusiv prin apelarea procedurii de listate la bursă. Astfel, "Diverta" va continua planul de organizare pe o structură de tip holding, compania mamă împreună cu alte 4 societăţi fiind deja funcţionale. De asemenea, în paralel, se poartă negocieri pentru francizarea magazinelor de dimensiuni reduse operate de companie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb