DNA a pus sechestru pe bani şi bunuri deţinute de Dinu Pescariu, Claudiu Florică şi Gabriel Sandu

Mina Irina
Anticorupţie / 26 septembrie 2017

DNA a pus sechestru pe bani şi bunuri deţinute de Dinu Pescariu, Claudiu Florică şi Gabriel Sandu

Procurorii anticorupţie au pus sechestru, în dosarul "Microsoft 3", asupra unor sume de bani aflate în conturi bancare, asupra unor bunuri şi părţi sociale deţinute de fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, fostul jucător de tenis Dinu Pescariu şi omul de afaceri Claudiu Florică, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

În document se arată: "Potrivit ordonanţelor întocmite de procurori, măsurile asiguratorii au fost dispuse faţă de fiecare dintre cei menţionaţi, până la concurenţa sumei reprezentând prejudiciul în cauză, respectiv 51.396.344,76 euro. Aceste măsuri asigurătorii au fost dispuse de procurorii anticorupţie prin raportare la infracţiunile reţinute de procurori în sarcina inculpaţilor menţionaţi, în vederea recuperării prejudiciului şi a confiscării speciale. Celor patru inculpaţi li s-a adus la cunoştinţă conţinutul ordonanţelor privind dispunerea măsurilor asigurătorii, în conformitate cu dispoziţiile C.P.P".

În acest dosar, procurorii DNA i-au pus sub acuzare, pe 10 aprilie, pe Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru instigare la abuz în serviciu şi au luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul celor doi oameni de afaceri. În acelaşi dosar au fost puşi sub acuzare Ion Adrian Stănescu, fost consilier asistent la Direcţia generală pentru politici şi programe în domeniul societăţii informaţionale din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) şi Andrei Săvulescu, fost director general la Direcţia pentru politici şi programe în domeniul societăţii informaţionale din MCSI, ambii pentru acuzaţia de abuz în serviciu, precum şi Călin Tatomir, director general al Microsoft România la data faptelor, pentru complicitate la abuz în serviciu. De asemenea, procurorii au cerut aviz de la preşedinte pentru punerea sub acuzare a fostului ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu. Preşedintele Klaus Iohannis a avizat în 13 aprilie începerea urmăririi penale în cazul lui Sandu, pentru abuz în serviciu, aminteşte News.ro.

Potrivit procurorilor, în contextul în care, în aprilie 2009, expira contractul comercial de închiriere licenţe Microsoft ce fusese încheiat în 15 aprilie 2004, Gabriel Sandu, atunci ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), a ales varianta încheierii unui nou contract de închiriere software, fapt care nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitaţii publice.

În acest context, Dinu Pescariu şi Claudiu Florică, în calitate de reprezentanţi ai firmei D.Con.Net AG, pentru a fi favorizaţi în câştigarea licitaţiei publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu Gabriel Sandu, căruia i-au plătit în acest scop 2.196.035 de euro, susţin anchetatorii. DNA precizează că, pentru aceste fapte, în 24 martie 2016 au fost condamnaţi, de instanţa supremă, omul de afaceri Dorin Cocoş şi Gabriel Sandu, ambii acuzaţi de trafic de influenţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb